Florin Manole, ministrul Muncii: Nu cred că este cazul de restructurări. La o casă de pensii, sunt 6 posturi disponibile, nu s-a înscris nimeni

Ministrul Muncii nu intră în hora austerităţii premierului Bolojan şi anunţă că nu se fac restructurării, ci, dimpotrivă, anunţă că sunt 140 de posturi vacante în acest moment.
Filip Stan
23 iul. 2025, 19:50
Florin Manole, ministrul Muncii: Nu cred că este cazul de restructurări. La o casă de pensii, sunt 6 posturi disponibile, nu s-a înscris nimeni

Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat miercuri că nu crede că este cazul de restructurări, pentru că în minister sunt probleme în legătură cu posturile neocupate, având 140 de posturi vacante în acest moment. El a dat exemplul de la o casă de pensii, unde sunt 6 posturi disponibile, dar nu s-a înscris nimeni la concurs.

”Nu cred că este cazul de restructurări, pentru că în Ministerul Muncii sunt deja probleme în legătură cu posturile neocupate, care înseamnă, de fapt, că munca acelor oameni care lipsesc e făcută de nişte colegi care muncesc cu o încărcătură mai mare. Avem 140 de posturi vacante şi 494 de posturi ocupate. Deci procentul celor neocupate este destul de mare”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, în emisiunea România Politică de la Prima News.

 

Florin Manole îi linişteşte pe români: „Există emoţie privind plata salariilor şi pensiilor pentru că o stârnesc unii cu rea credinţă. România a plătit şi în ani mai grei”

 

El a precizat că, pe de altă parte, au şi foarte multe ieşiri din sistem, pentru că avem oameni care se pensionează la limită de vârstă. ”Suntem în situaţia nefericită în care joburile din unele zone de activitate ale Ministerului Muncii par a fi neatractive. Chiar mă informa sindicatul că am avut la o anumită Casă de pensii şase posturi disponibile şi nu s-a înscris nimeni, pentru că munca e foarte dificilă acolo, condiţiile nu sunt deloc uşoare şi salariile au fost considerate, se pare, insuficient de atractive, dacă nu s-a înscris nimeni pe niciunul dintre cele şase posturi. Aşadar, nu cred că este cazul”, a mai arătat el.

”Simt că e nevoie, poate, de realocări în legătură cu anumite activităţi, poate la proiecte europene ar trebui să avem mai mulţi oameni, pentru că avem foarte multe proiecte europene”, a subliniat Manole.

Ministrul Muncii, după un control privind situaţia unor persoane cu dizabilităţi aflate în case ale unui bărbat din Bihor: Situaţia impune intervenţie urgentă/ Reprezentanţii DGASPC şi AJPIS Bihor au îndeplinit defectuos prevederile

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat, miercuri, concluziile unui control declanşat în cazul a sute de persoane cu dizabilităţi găzduite, în mod necorespunzător, în case deţinute de un bărbat din Bihor. ”Situaţia descrisă sugerează toate caracteristicile unui sistem paralel privat, care permite încasarea de fonduri financiare publice în afara cadrului legal şi menţine un număr mare de persoane cu dizabilităţi într-o formă de dependenţă şi vulnerabilitate severă, dar şi pericol de abuz/neglijenţă”, a arătat Manole. Ministrul consideră că situaţia impune ”intervenţie urgentă” din partea autorităţilor. ”Echipa corpului de control opinează că reprezentanţii DGASPC Bihor şi AJPIS Bihor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au îndeplinit în mod defectuos prevederile legislative în domeniul asistenţei sociale şi în domeniul inspecţiei sociale, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor legale ale beneficiarilor”, a adăugat el.

”Am promis că voi identifica neregulile care au dus la situaţia inacceptabilă ca persoane cu dizabilităţi să fie gestionate necorespunzător la o persoană fizică din Bihor. Acestea, în majoritate cu deficienţe intelectuale şi psihice grave, sunt lipsite de reprezentare legală şi nu beneficiază de intervenţie socială personalizată. Această situaţie va înceta! Cei care au greşit vor fi traşi la răspundere. Raportul Corpului de Control va fi înaintat către Parchet”, a arătat Florin Manole, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Mesajul transmis de Dan Negru, după ce Mihaeala Rădulescu a rămas „văduvă”: „Este o victimă, la fel ca Mădălina Manole”

El a prezentat câteva dintre concluziile aceestui control. ”Documentaţiile medicale uniforme, anchetele sociale formale, lipsa unui control real din partea DGASPC Bihor şi complicitatea tacită a autorităţilor locale care achită sume cu titlu de indemnizaţii lunare pentru presupuse servicii creează un cadru informal, propice, de substituire faţă de sistemul public de asistenţă socială, fără standarde, fără reglementări şi garanţii pentru siguranţa şi demnitatea beneficiarilor”, a susţinut Manole.

El a adăugat că bărbatul ar fi instituit un fel de sistem paralel. ”Situaţia descrisă sugerează toate caracteristicile unui sistem paralel privat (familia Paşca), care permite încasarea de fonduri financiare publice în afara cadrului legal şi menţine un număr mare de persoane cu dizabilităţi într-o formă de dependenţă şi vulnerabilitate severă, dar şi pericol de abuz/neglijenţă, în lipsa unei protecţii legale efective. Prin modalitatea de intervenţie, coordonare, control, monitorizare a beneficiarilor găzduiţi de către domnul Paşca Viorel din judeţul Bihor, reprezentanţii DGASPC Bihor şi AJPIS Bihor au adus atingere drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, respectiv dreptul la viaţă, dreptul la un trai decent, dreptul de a beneficia de servicii integrate, în acord cu gradul şi tipul de handicap, identificaţi la cele 11 locaţii, (329 de persoane la nivelul anului 2024)”, a afirmat ministrul Muncii.

Potrivit acestuia, în localitatea Tinca, la 6 locaţii cu adrese diferite erau 159 de persoane, în comuna Holod, satul Dumbrava, la 4 locaţii cu adrese diferite erau 100 de persoane, iar în comuna Ceica, satul Inceşti, la 1 locaţie cu 6 case erau 70 de persoane.

”Această situaţie relevă grave carenţe de guvernanţă locală, de supervizare metodologică şi de implementare a legislaţiei în domeniul protecţiei persoanelor adulte cu dizabilităţi. Concluziile acestui raport evidenţiază un model de îngrijire centrat pe o singură persoană fizică, în jurul căreia gravitează un număr considerabil de persoane cu dizabilităţi, aflate în situaţii de vulnerabilitate extremă, fără protecţie legală adecvată şi fără garanţii privind respectarea drepturilor fundamentale”, a continuat Manole.

El a subliniat că situaţia impune ”intervenţie urgentă” din partea autorităţilor publice competente, atât pentru protejarea beneficiarilor, cât şi pentru verificarea legalităţii şi eticii proceselor administrative implicate.

”Echipa corpului de control opinează că reprezentanţii DGASPC Bihor şi AJPIS Bihor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au îndeplinit în mod defectuos prevederile legislative în domeniul asistenţei sociale şi în domeniul inspecţiei sociale, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor legale ale beneficiarilor găzduiţi de către domnul Paşca Viorel, aspecte care intră sub incidenţa prevederilor art.298 Cod penal – neglijenţa în serviciu”, a conchis el.

Digi 24 a relatat despre situaţia acelor persoane cu dizabilităţi aflate în casele lui Viorel Paşca, din Bihor, arătând că anul trecut trei miniştri au fost înştiinţaţi oficial despre acest lucru. Astfel, un fost primar din Tinca a sesizat Comisia pentru abuzuri din Parlament că acele case funcţionează ilegal, iar Comisia i-a informat pe Simona Bucura-Oprescu, fost ministru al Muncii, Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătăţii, şi Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Câți bani a pierdut, de fapt, FCSB după înfrângerea cu Bologna. Suma este uriașă și îi asigura bugetul de transferuri lui Gigi Becali
Capital.ro
Românii care nu vor primi buletin cu cip. MAI va elibera vechiul tip de buletin doar acestor 5 categorii
Playtech.ro
Câte grade trebuie să aibă apa din calorifere. Factura scade cu 30%
Adevarul
Plătim asigurări de sănătate enorme, ba mai scoatem și bani în plus din buzunar. Cât cheltuim anual pentru servicii medicale suplimentare
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Momentul în care o mașină este strivită de un TIR scăpat de sub control, în localitatea Drăgușeni! Șoferul mașinii și pasagerul au murit PE LOC
Cancan.ro
Tragedie fără margini! Fiica unui celebru prezentator TV a murit la 19 ani
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Ajutor de stat pentru copii și pensionari. Ministrul Muncii anunță 4 miliarde de lei alocate din fonduri europene
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi