Cum se simte Ada Galeș după ultima operație. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost diagnosticată cu cancer

Ada Galeș, în vârstă de doar 34 de ani, a anunțat, recent, că are cancer. După o fotografie și un mesaj emoționant pe rețelele socializare în care a vorbit despre cruntul diagnostic, actrița a venit cu o actualizare pentru cei care o urmăresc, mărturisind că s-a operat.
Irina Dumitrescu
24 iul. 2025, 17:52
Cum se simte Ada Galeș după ultima operație. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost diagnosticată cu cancer

Ada Galeș, în vârstă de doar 34 de ani, a anunțat, recent, că are cancer. După o fotografie și un mesaj emoționant pe rețelele socializare în care a vorbit despre cruntul diagnostic, actrița a venit cu o actualizare pentru cei care o urmăresc, mărturisind că s-a operat.

Vedeta a povestit cum se simte după cea mai recentă intervenție chirurgicală. Cu toate că este o perioadă foarte dificilă pentru ea, actrița ține legătura cu cei care o susțin, simțindu-se pe deplin sprijinită.

Citește și:  Semnal de alarmă tras de nutriţionişti după moartea lui Mihai Leu. Cum putem preveni cancerul de colon şi ce alimente ar trebui evitate

Ada Galeș, gânduri după ultima intervenție chirurgicală

Recent, actrița a distribuit în mediul online un nou mesaj, dezvăluind că a trecut printr-o altă intervenție chirurgicală. Aceasta a menționat că operația a decurs bine și a ținut să le mulțumească medicilor, familiei și celor care i-au trimis mesaje de susținere în această perioadă grea. Mai mult, Ada a mărturisit că, deși a spus inițial că ea nu plânge, în ultimele zile a fost foarte emoționată și a plâns foarte mult.

„Operația a decurs foarte bine. Am medici extraordinari pentru care nu am destule cuvinte de laudă, dar le voi găsi. Mulțumesc pentru toată iubirea pe care am primit-o de la voi zilele astea, e imensă. Mulțumesc familiei, prietenilor, colegilor. Vă iubesc. Mă adun zilele astea și vă mai scriu. De când m-am lăudat pe internet că nu plâng am plâns de am rupt și cred că este despre iubire, mai vedem”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.

În urmă cu doar câteva zile, actrița a fost diagnosticată cu cancer, medicii descoperindu-i o tumoră pe cerul gurii.

„Cum am vrut să scriu un jurnal „performativ’ despre lăsatul de fumat și n-am mai scris că mai întâi a trebuit să învăț să vorbesc, să gândesc și să tac despre cancer. Cum azi vă zic despre cel mai vulnerabil lucru pe care l-am putut face pentru mine zilele astea și anume: să nu plâng. Cum am crezut, cum i-am învățat pe alții, ba chiar cum mi s-a și reproșat că vulnerabilitatea înseamnă plâns, și atunci de ce nu plâng, de ce nu mă las, ce e în neregulă cu mine, (ce sperie așa tare oamenii — cine sunt, capacitatea asta a mea de detașare prezentă care mă miră și pe mine uneori).

Cum vulnerabilitatea înseamnă lacrimi și durere pe care nu ți-e teamă să o lași să se vadă and boy was I wrong’. Operată deja de trei ori, pe 23 iulie va suferi a patra operație și, conform declarațiilor ei, ar putea scăpa de radioterapie. „O să fiu bine, am o formă mai puțin invazivă, l-am prins devreme, posibil după ultima operație să scap și de radioterapie, iar tot ce simțiți când citiți cuvântul „cancer’ e normal.

Bref, am avut o tumoră pe cerul gurii și în funcție de când postez, fie mă pregătesc de a 4-a operație, pe 23 iulie, fie sunt deja după. Am doctori extraordinari care merită postarea lor și o vor avea”, a scris ea în urmă cu câteva zile.

Citește și: Ada Galeș intervine în scandalul dintre Alina Ceușan și Oana Pellea. „Balustradele n-au nevoie de apărarea nimănui. Ne vedem la sfântul teatru”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT