România, raiul bugetarilor. Peste 185.000 de lei, plătiți drept ajutoare de urgență pentru angajați ai unei agenții de stat! Ministerul Muncii anunță verificări: ”Orice abatere de la lege sau normele în vigoare vor fi sancționate”

Mii de lei pe lună au primit pe lângă salariu, în perioada 2017 - 2025, zeci de angajați ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), sub formă de ajutoare de urgență. Deși aceste ajutoare se acordă numai pentru situații extreme, precum boli incurabile sau sărăcie, realitatea s-ar prezenta diferit pentru unii beneficiari.
Filip Stan
27 iul. 2025, 12:59
România, raiul bugetarilor. Peste 185.000 de lei, plătiți drept ajutoare de urgență pentru angajați ai unei agenții de stat! Ministerul Muncii anunță verificări: ”Orice abatere de la lege sau normele în vigoare vor fi sancționate”

Prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) plătește toate tipurile de indemnizații sociale, inclusiv ajutoarele de urgență. În interiorul instituției s-ar fi găsit însă metode pentru ca printre beneficiarii acestora ajutoare să se numere, cu argumente cel puțin discutabile, și angajați ai ANPIS.

Citește și Uriaș! Un fermier din Vrancea va fi despăgubit cu 12 milioane de euro pentru că Autostrada Moldovei trece chiar prin mijlocul terenului său! Inițial, statul l-a umilit, oferindu-i 50.000 de euro drept compensații!

Teoretic, ajutoarele de urgență reprezintă sume de bani acordate de stat în situații excepționale, cum ar fi boli incurabile, rude ale unor persoane decedate în catastrofe naturale/accidente de muncă sau sărăcie cruntă, notează g4media.

Practic însă, în cazul unor angajați ai ANPIS, lucrurile nu ar fi stat mereu așa. Iată, mai jos, cine au fost unii dintre beneficiarii angajați la ANPIS:

  • o persoană din instituție care deținea două apartamente în București și avea un venit de 6.400 lei lunar net
  • o angajată de la Oradea în al cărei apartament s-a produs un incendiu din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată
  • fratele unei șefe de la vârful ANPIS, un angajat care a primit bani pentru o proteză auditivă, deși avea un salariu de 7.400 lei net
  • o angajată de la Iași care deținea o vilă într-un cartier select din oraș.

Agenția a explicat însă că banilor au fost acordați, drept ajutoare de urgență, pentru angajați care sufereau de boli foarte grave, mai scrie sursa citată.

Semnele de întrebare privind modul în care au fost date ajutoarele unor angajați sunt susținute de inadvertențe din documente interne ale ANPIS.

Concret, în cazul angajatei cu două apartamente, ANPIS a precizat că respectiva trebuia operată, însă în documentele interne motivul era achiziția de medicamente.

”Sunt mii de petenți care sunt ignorați pentru că nu cunosc pe cine trebuie, chiar acum de curând a venit un părinte, un tată care își crește singur fetița. Are copilul în vârstă de 9 ani cu diabet 1. (…) A fost refuzat. Toți care au probleme reale trebuie ajutați. În schimb, banii îi primesc, câteodată, numai cei care nu merită și care de cele mai multe își permit tratamentele”, spune avertizorul de integritate din ANPIS.

Avertizorul de integritate din ANPIS susține că, pe lângă angajați, au primit ajutoare de urgență și rude ale șefi. Printre acestea s-ar număra fratele fratele Danielei Rotaru – inspector superior în cadrul structurii centrale ANPIS, care ar fi una dintre cele mai influente angajate din instituție, Alături de un alt bărbat, fratele Danielei Rotaru el a primit cel mai mare ajutor dintre cele 14 acordate pe Capitală în noiembrie 2022 – 8.000 de lei – și alți 1.500 de lei în august 2024. ”Acesta se confuntă cu probleme grave de sănătate și avea în întreținere un copil minor”, explică ANPIS.

Ministerul Muncii, condus de Florin Manole, reacționează în urma acestora dezvăluiri și anunță că, prin corpul de control, va fi verificată legalitatea procedurilor.

Totodată, ministrul Manole l-a convocat pe șeful ANPIS, pentru explicații.

”Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus deja ca în dimineața zilei de luni 28.07. 2025 corpul de control să demareze o acțiune pentru a verifica legalitatea procedurilor și a convocat directorul ANPIS pentru a da explicații.
Orice abatere de la lege sau normele în vigoare vor fi sancționate drastic și de îndată”, a transmis ministerul.

Potrivit site-ului ANPIS, această instituție o are ca director general pe Gabriela Opriș, care, anterior, a fost manager interimar la Serviciul de Ambulanță Satu Mare, iar înainte director Îngrijiri și asistent medical șef la spitalul județean din același oraș.

Citește și Ne așteaptă săptămâna de lucru de doar patru zile? Experții spun că ar avea de câștigat și salariații, și angajatorii

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu s-a decis: Ionuț Radu, înlocuit cu Laurențiu Popescu la naționala României. Portarul vine din vacanță direct în cantonament
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj