Ion Cristoiu: Demisionînd prea tîrziu, Dragoș Anastasiu a reușit să vîre și mai adînc în rahat nu numai pe el, dar și pe Nicușor Dan și pe Ilie Bolojan

Ion Cristoiu a analizat demisia depusă duminică de Dragoş Anastasiu. „Pentru mine este ora 17:39. Spun „pentru mine” pentru că am urmărit declarația de presă a lui Dragoș Anastasiu pe B1 TV și am înțeles că era o oarecare întârziere față de alte televiziuni. Așa că, înainte ca eu să aflu că el demisionează, alții aflaseră deja. Am primit telefoane: „Bă, a demisionat!”, spune Ion Cristoiu într-o analiză pentru Mediafax.

„Păi când a demisionat?”, am întrebat. „La mine nu a demisionat încă.” O fi fost o întârziere sau poate că cei de la B1 difuzau o înregistrare. Dar, mă rog… mai contează?

Vicepremierul demisionar, Dragoş Anastasiu, susţine că şpaga pe care a dat-o a fost „de supravieţuire”, nu „de îmbogăţire”: „Am avut de ales între un posibil faliment, sute de angajaţi să ajungă în stradă, sau să dau curs şantajului”

Stimați telespectatori, au trecut, hai să zicem, o jumătate de oră – pentru mine și, bănuiesc, și pentru ceilalți telespectatori sau jurnaliști – o jumătate de oră în care ne-am întrebat dacă a demisionat sau nu a demisionat. Tot ce a spus domnul Dragoș Anastasiu în această perioadă, în care a apărut și expresia „șpaga de supraviețuire” – care nu e același lucru cu șpaga de îmbogățire –, toate acestea sunt interesante. Statul român, care pune presiune pe oamenii de afaceri, tot ce a spus… sunt lucruri extraordinare.

Alte articole

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu nu dă Delta Dunării pe Dubai: „Uneori, Paradisul este mai aproape decât credem”

Ion Cristoiu, reacție privind participarea României la Consiliul pentru Pace din SUA: „Mi se pare o umilință”

Dar nu acesta este subiectul. Ce fel de comunicare publică este asta? Demisia domniei sale vine catastrofal de târziu, da? Vă spuneam și mai devreme, v-am spus și aseară: mă uitam acum într-o carte, „Prințul modern” de Dick Morris – Machiavelli în secolul XXI. Morris a fost consilierul de imagine al lui Bill Clinton în scandalul Lewinsky.

Am găsit cartea în bibliotecă, am citat din ea, dar nu o aveam la îndemână. M-am dus acum și am luat-o. În capitolul XXI – „Supraviețuirea după un scandal” – Dick Morris spune clar: Nu există cale de a ieși câștigător dintr-un scandal prezentat în presă. Singura soluție este să spui adevărul, să încasezi lovitura și să mergi mai departe.

Dragoș Anastasiu şi-a dat demisia din Guvern cu lacrimi în ochi: „Şpaga pe care am dat-o a fost de supravieţuire. În acest moment, în acest climat, îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut”

Povestește acolo mecanismul care a funcționat și în cazul altor scandaluri – și care nu a fost aplicat aici: cheia limitării pagubelor este să nu minți. Nu scandalul are picioare scurte, ci minciuna. O minciună duce la alta și, curând, ceea ce părea o încurcătură devine aproape o obstrucționare a justiției.

Stimați telespectatori, scandalul a izbucnit joi seara – hai, vineri dimineață. Normal era ca Dragoș Anastasiu să demisioneze vineri, până la prânz. Înainte. De ce? Pentru că nedemisionând, a reușit – între ghilimele – ceea ce spune și Dick Morris: să adâncească scandalul”, mai spune Ion Cristoiu în pastila zilnică din Mediafax.ro.

„Pentru că, da, partea cealaltă – cea care a „pus la cale” totul – are, cum să spun, o strategie. El are dreptate când spune că aceste lucruri se știau. Dar cei care au orchestrat totul au știut când să le lanseze. Nu e o problemă de presă, nu e o investigație jurnalistică. Este o chestiune manevrată politic.

Și atunci, în toată această perioadă, Dragoș Anastasiu a intrat cu fiecare oră într-un rahat tot mai mare. Au început să apară alte dezvăluiri: că nu și-a făcut aia, că nevastă-sa nu știa ce face… pentru că așa se întâmplă.

În plus, a reușit – dacă nu chiar intenționat – să compromită două figuri importante ale regimului: Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Dacă ar fi demisionat vineri la prânz, nu am fi avut aceste dezvăluiri. Ar fi fost: „A demisionat. Asta e.” Și era uitat imediat.

Dar nu. Așa, i-a tras în scandal și pe Nicușor Dan – care știa de dosar, dar a preferat să tacă și nu a avut curajul să-i ceară demisia – și pe Ilie Bolojan, care, la fel, a stat pe margine.

Dragoș Anastasiu, demisionând prea târziu, a reușit să-și pună în cap nu doar opinia publică, ci și să compromită oameni din jurul lui”, conchide Ion Cristoiu.