Din Austria, direct în atelierul bunicului din Sibiu. Cum a ales Ovidiu Miclea să fie fierar în Apoș: „M-am întors acasă, că tot aici este mai bine”

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, prezintă, într-o postare publicată pe pagina de Facebook, povestea lui Ovidiu Miclea, unul dintre puținii fierari ai județului Sibiu.
Romania TV
28 iul. 2025, 13:31
Din Austria, direct în atelierul bunicului din Sibiu. Cum a ales Ovidiu Miclea să fie fierar în Apoș: „M-am întors acasă, că tot aici este mai bine”

Ovidiu Miclea are 46 de ani și este din Ighișul Vechi, sat al comunei Bârghiș. A ajuns să fie fierar la doar câțiva kilometri distanță, în Apoș.

„Este mare nevoie de scoabe, chei de îmbinare, cuie, mânere sau balamale de poartă pentru casele care se reabilitează pe Valea Hârtibaciului. Am comenzi inclusiv de la „Ambulanța pentru monumente” sau de la diverși artiști”, spune bărbatul.

Cel care l-a învățat tainele meseriei a fost bunicul său, iar acest meșteșug l-a adus acasă după mai mult timp petrecut în străinătate.

„Îl chema Octavian, iar lumea-l știa de Moș Tovian. A fost fierarul din Ighișul Vechi și a muncit până la 80 de ani. La început m-a învățat să fac „opturile” de înnodat lanțul și tot felul de cârlige. Eram fascinat de tot ceea ce știa să facă”, a povestit Ovidiu, potrivit postării de pe Facebook.

Citește și: Partenera de viață a lui Dragoș Anastasiu a încheiat contracte de zeci de mii de euro cu Primăria Oradea în mandatul lui Ilie Bolojan. Caracatița zecilor de contracte cu statul ale arhitectei cu primăriile PNL

Din Ighișul Vechi, sat al comunei Bârghiș, Ovidiu Miclea a ajuns să fie fierar la doar câțiva kilometri distanță, în Apoș, după ce a urmat o cale lungă, printre străini: „Am muncit în construcții, am fost și îngrijitor la cai, în Austria. M-am întors acasă, că tot aici este mai bine.”

Tot ce face Ovidiu este gândit la fiecare pas, fiecare lucru având locul și sensul său. De asemenea, el nu este omul care să se întindă la vorbă. Cărbunele sfârâie sub suflul aerului împins de compresor, iar bucățile de fier sunt trase cu cleștele din jar și puse pe o nicovală zdravănă, cocoțată pe un trunchi de stejar noduros. Fiecare lovitură a ciocanului face ca fierul să scuipe scântei pe podea, iar locul să răsune a toacă metalică.

„Acesta este cleștele lui Moș Tovian. Mai am de la el câte unelte. Eu am o fată de 18 ani. Este elevă la Liceul de Arte din Sibiu, îi place mult să picteze. Ea nu mă va moșteni ca meserie, dar sper să am nepoți pe care să-i învăț”, a mai spus acesta.

Citește și: Un tânăr polițist a fost agresat și umilit în timpul unei intervenții, așa că a scos pistolul pentru a se apăra. Imagini uluitoare din județul Caraș-Severin VIDEO
 
Un ciocan pneumatic, o mașină de găurit cu coloană sau un aparat de sudură se află printre noile dotări ale fierăriei. Pe peretele clădirii în care muncește stă scris „Fierăria albastră”, culoare în care a fost zugrăvită întreaga casă.

Fierăria din Apoș a ajuns să păstreze viu meșteșugul de pe Valea Hârtibaciului și datorită banilor europeni. „Am avut un proiect de dotare de vreo 50.000 euro. M-a ajutat foarte mult domnul Mihai Barbu, căruia îi mulțumesc”, a mai spus fierarul care are o colaborare continuă cu proprietarul hergheliei „Villa Abattis” din localitate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Adi Mutu l-a criticat fără menajamente pe Pederzoli pornind de la scandalul Baroan, afacerea de 400.000 de euro: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra. Avocatul liderului suveranist a făcut anunțul
Playtech.ro
Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Primele rezultate ale necropsiei lui Marco, tânărul care s-a stins după un majorat! Ce ar fi dus, de fapt, la decesul băiatului
iamsport.ro
Dezminte cel mai mare mit despre Valentin Ceaușescu: 'Este o prostie imensă!'
MediaFlux
Anunț oficial pentru cei 4,921 milioane de pensionari din România. La cât a ajuns pensia medie lunară la nivel național
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online