Anchetă la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, după ce familia unei paciente a vorbit despre ”lagărul” prin care a trecut. A contractat mai multe bacterii, în timp ce gândacii mişunau prin salon

Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii fac controale la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca din Bucureşti, după ce familia unei paciente cu arsuri critice a vorbit despre ”lagărul” prin care a trecut. De asemenea, Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a autosesizat pentru a verifica aspectele semnalate la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca referitoare la lipsa analgezicelor şi prezenţa gândacilor în saloane.
Alina Andrei
28 iul. 2025, 15:24
Anchetă la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, după ce familia unei paciente a vorbit despre ”lagărul” prin care a trecut. A contractat mai multe bacterii, în timp ce gândacii mişunau prin salon

Gândaci și bacterii periculoase, în Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca din București. Despre aceste nereguli grave au vorbit rudele unei paciente internate la Spitalul Floreasca.

Lavinia Vlad, o femeie de 37 de ani din județul Dâmbovița, a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului în urma exploziei centralei pe lemne din casa sa în noaptea de 31 mai spre 1 iunie. Femeia a intrat în casă să-şi salveze cei doi copii mici. Din cauza rănilor grave, Lavinia a fost internată la Centrul de Arși al Spitalului Floreasca pe 1 iunie.

Citește și: Tragedie în Râmnicu Vâlcea. Doi tineri, arși de vii în mașină după ce au fugit de Poliție! Radarul îi prinsese cu 185km/h!

Inițial, medicii i-au dat doar 10% șanse de supraviețuire. După ce s-a trezit din comă, Lavinia a fost operată la palme. Sora și unchiul ei au donat piele pentru a acoperi zonele arse de pe gambe. Însă starea pacientei a început să se deterioreze.

„Medicii mi-au spus că bacteriile nu există, dar i se dau medicamentele preventiv. Dar sora mea se simțea din ce în ce mai rău”.

Citește și: Nicuşor Dan: În mandatul meu, vom avea un spital de mari arşi

Pentru că starea femeii se deteriora de la o zi la alta, rudele au insistat să afle ce se întâmplă. „Pentru că starea ei a început să se deprecieze, am făcut o solicitare scrisă către spital pentru a-mi acorda detalii medicale despre starea ei. La început nu mi-au răspuns.

Ulterior, am descoperit că a fost infectată cu mai multe bacterii, printre care și piocianic”, a povestit sora pacientei.

Într-una dintre postările făcute pe Facebook, sora Laviniei vorbeşte despre lipsa igienei şi ataşează fotografii cu gândaci surprinse aproape de patul pacientei care avea arsuri critice.

„După o nouă intervenţie, funcţiile ei vitale au început să cedeze, hemoglobina era foarte mică. Atunci ne-am mobilizat şi am donat sânge. Nici după ce i s-a administrat sânge în fiecare zi, timp de o săptămână, nu i-a crescut hemoglobina”, spune femeia.

Pe 16 iulie, medicii de la Spitalul Floreasca au încercat să opereze la picioare, însă din cauza stării grave, intervenţia a fost oprită. A fost momentul în care medicii au spus familiei că Lavinia „e o cauză pierdută”.

După ce medicii români au spus că șansele de supraviețuire pentru Lavinia sunt minime, sora ei a început să caute spitale în străinătate care să o primească pe Lavinia. Grand Hôpital de Charleroi, de lângă Bruxelles, a acceptat transferul. A ajuns în Belgia pe 23 iulie, cu un avion militar al Ministerului Afacerilor Interne din România, sub egida SMURD. Medicii belgieni au constatat că mare parte a operațiilor trebuie refăcute.

„În afara mâinilor, toate celelalte operații vor necesita refacere, pentru că pielea se desprinde, cade. Bacteriile care sunt prezente acolo în plăgi, sub pielea pe care au pus-o, fac ca această piele să se desprindă”, a explicat Alina, citată de Libertatea.

”În LAGARUL de la Floreasca, aceste răni au fost tratate cu monstruozitate, prin lasarea acestor zone sa se lipeasca de cearceafuri si apoi smulse cu brutalitate provocandu-i dureri ingrozitoare si impiedicand orice posibila vindecare. Cand Lavinia plangea si ruga sa gasim solutii, mi-ati spus ca nu e cooperanta ea, ca greutatea ei este de vina, ca nu a suferit arsuri la sfincterul anal (…) Verdictul din Belgia: drumul va fi mai lung decat au estimat initial. Drumul va fi plin de durere, anestezii, curatari, operatii. DAR, la final, Lavinia va pasi pe usa spitalului si ne vom intoarce acasa”, a mai scris femeia.

Alina a mai reclamat lipsa calmantelor în weekend și faptul că a fost nevoită să aducă medicamente de acasă. „După ce am adus medicamentele de acasă, mi-au zis că nu mi le pot administra, pentru că vin din afara spitalului. Până la urmă, mi le-au pus, dar după ce m-au lăsat să urlu șase ore de durere”, a povestit ea.

 

 

Anchetă Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca după cazul Laviniei

Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii fac controale la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca din Bucureşti, după ce familia unei paciente cu arsuri critice a vorbit despre ”lagărul” prin care a trecut. Relatările au fost citite de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care apreciază că ”este inacceptabil, inadmisibil, ca în România anului 2025 un pacient să sufere de durere strigând după ajutor”. De asemenea, el a sesizat Colegiul medicilor.

”Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecţia Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecţiile asociate asistenţei medicale şi respectarea protocoalelor de dezinsecţie. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curăţenie, dezinsecţie, deratizare, precum şi situaţia stocurilor de analgezice”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a autosesizat pentru a verifica aspectele semnalate la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca referitoare la lipsa analgezicelor şi prezenţa gândacilor în saloane.

„Am citit mărturia unei persoane care, dând dovadă de profund altruism, a devenit donator de piele pentru un apropiat. Am simţit durerea transpusă în cuvinte şi spunem clar că aceste situaţii nu trebuie să existe într-un sistem de sănătate centrat pe nevoile pacienţilor.

Trebuie făcute verificări, trebuie văzut ce disfuncţionalităţi există, cum se pot îndrepta şi cine se face vinovat, ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple. Iată că suntem la 10 ani de la tragedia de la Colectiv şi încă vedem acest tip de mesaje în spaţiul public”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor România, Cătălina Poiană.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Anunț șocant despre accidentul din Timiș în care au murit 7 suporteri ai lui PAOK. Șoferul dubei ar fi fost drogat
Capital.ro
Se dau bani în 2026. Anunț major de la PSD pentru pensionarii României: Vom proteja populația cea mai expusă riscurilor
Playtech.ro
Ventilatorul pentru calorifer, gadgetul care îți încălzește casa mai repede și reduce factura. Cât costă și de ce merită
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primele mărturii ale unui supraviețuitor al accidentului din Timiș. Raport INML: S-au găsit substanțe interzise în mașină și în sângele șoferului
iamsport.ro
Celebrul jucător de poker, interesat să investească la Dinamo! Sfatul lui Victor Pițurcă
MediaFlux
Oferte la gaze naturale sub prețul plafonat, de 0,30 lei/kWh. Anunț de ultimă oră de la ANRE
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil