Calendar ortodox 29 iulie 2025. Sfântul mucenic al lui Hristos care-ţi vine în ajutor în momentele de cumpănă. Rugăciune grabnic ajutătoare

În fiecare an, pe 29 iulie, credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Calinic, considerat ocrotitorul celor aflați în suferință.
Mircea Filipescu
28 iul. 2025, 16:00
Calendar ortodox 29 iulie 2025. Sfântul mucenic al lui Hristos care-ţi vine în ajutor în momentele de cumpănă. Rugăciune grabnic ajutătoare

Sărbători religioase 29 iulie 2025

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Calinic

Greco-catolice: Sf. m. Calinic și Teodota

Romano-catolice: Ss. Marta **; Lazăr şi Maria, fraţi

Calendar ortodox 29 iulie 2025. Cine a fost Sfântul Mucenic Calinic

Sfântul Calinic a trăit în secolul al III-lea şi a fost originar din regiunea Cilicia. A trăit într-o perioadă marcată de persecuții împotriva creștinilor. În anul 290, el a fost arestat de autoritățile păgâne și adus în fața dregătorului Sacerdon, care i-a cerut să renunțe la credința sa în Hristos. Calinic a refuzat categoric, în ciuda amenințărilor cu torturi grele.

Ca pedeapsă, sfântului i s-au pus în picioare sandale din fier prevăzute cu cuie pe interior și a fost obligat să meargă astfel până la cetatea Gangra. Calinic a îndurat, însă, suferința fără să arate vreun semn de durere.

Citeste si Rugăciune puternică pentru a atrage banii în viața ta. Rostește-o în fiecare zi și o să vezi că face minuni

Pe traseul spre execuție, răpus de sete, el s-a rugat pentru o picătură de apă şi atunci, dintr-o stâncă, a apărut un izvor. Acel izvor continuă să dăruiască apă și în prezent.

Pentru că a refuzat cu îndârjire să renunţe la Hristos, în cele din urmă Calinic a fost ars de viu, însă trupul său a rămas, potrivit martorilor, neatins de flăcări, potrivit crestinortodox.ro

Calendar ortodox 29 iulie 2025. Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Mucenic Calinic

Mucenicul Tău, Doamne, Calinic, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Amin!

Citeste si RUGĂCIUNEA care aduce LINIȘTE și SPALĂ păcatul. Cuvintele care ÎNALȚĂ sufletul și CURĂȚĂ mintea

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte