Pensii speciale 2025. În timp ce se fac concedieri şi se pun taxe şi impozite, creşte numărul beneficiarilor de pensii de serviciu

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2025, de 11.685 persoane, în creștere cu 24 persoane comparativ cu luna anterioară
Viorel Dobran
29 iul. 2025, 08:40
Pensii speciale 2025. În timp ce se fac concedieri şi se pun taxe şi impozite, creşte numărul beneficiarilor de pensii de serviciu

Pensii speciale 2025. Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2025, de 11.685 persoane, în creștere cu 24 persoane comparativ cu luna anterioară, din care 7.849 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Pensii speciale 2025: cei mai mulţi beneficiari, judecători şi procurori

Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.680, dintre care 2.558 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.258 lei.

Lovitură pentru 8 milioane de români. Le dispar bani din cont de la 1 august 2025, sumele sunt proporţionale cu veniturile

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat, în iunie a.c, 798 persoane (698 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.877 de lei, din care 2.887 de lei pensie de la bugetul de stat.

În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 880 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.106 de lei (3.421 de lei de la bugetul de stat).

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.361 de pensionari (toți cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.015 de lei, din care 7.959 lei suportați din bugetul de stat.

EXCLUSIV Ministrul Muncii, Florin Manole, despre cât contează al 13-lea salariu la majorarea pensiei. Ce seniori vor primi retroactiv mai mulţi bani la pensie

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 675 de persoane (toți cu pensie din BASS), media fiind de 10.089 de lei, din care 2.146 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor beneficiau 2.291 de pensionari (1.902 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 6.691 de lei, din care 3.832 de lei suportați din bugetul de stat.

 

Tanczos Barna, despre pensii speciale: reforma va fi inclusă în pachetul 3 de măsuri fiscale

Vicepremierul în Guvernul Bolojan a declarat, recent, că reforma pensiilor speciale va viza atât creșterea vârstei de pensionare, cât și schimbarea modului de calcul pentru astfel de pensii, iar acestea se vor regăsi în al treilea pachet de măsuri fiscale, care ar urma să fie gata la finalul lunii iulie.

În pachetul doi vin elementele de administraţie publică locală, din sistemul de sănătate, iar în pachetul trei, cel târziu, va trebui să avem elementele care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activităţii pe timpul muncii, în mai multe domenii: şi în Justiţie, şi în MAI, în Interne, Poliţie, Jandarmerie, Armată. Acolo unde serviciile suport, care pur şi simplu fac acelaşi lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activităţi care nu sunt legate de intervenţii ale echipelor de jandarmi, ale forţelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condiţiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel vor fi considerate şi sunt considerate privilegii”, a declarat Tanczos Barna la RFI.

Întrebat dacă în această reformă va fi inclusă și majorarea vârstei de pensionare, vicepremierul a răspuns: „Absolut și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 si ceva de ani sau 15 ani. Aceea nu este o reformă serioasă”.

El a continuat prin a spune că înțelege de ce e nevoie de pensii speciale când vine vorba de domenii în care, pe perioada activității, există foarte multe restricții.

Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale pentru că în Europa, în toate ţările civilizate, acolo unde pe perioada activităţii din domeniul respectiv ai foarte multe restricţii, acolo trebuie să ai şi o compensare a acestui lucru. Cei din justiţie, cei din Ministerul Public au foarte multe restricţii, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Şi comisarii europeni au pensii speciale, şi europarlamentarii, şi cei din administraţia de la Bruxelles, şi cei din Justiţie, poliţie, armată din toate celelalte ţări. Trebuie să fie proporţionale, în relaţie directă cu gradul de suportabilitate din partea societăţii”, mai spune Tanczos Barna.

De asemenea, vicepremierul a vorbit și despre faptul că în reforma pensiilor speciale va fi regândit și modul în care sunt calculate acestea, în așa fel încât să nu fie mai mari decât salariul: „Da, în sensul ca pensia să nu fie mai mare ca salariul. E o aberație”.

Cu privire la posibile proteste și blocaje din partea celor vizați de reformă, Tanczos Barna spune că „se va găsi un compromis corect și rațional, prin dialog”.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Filmul care va rupe topurile. Sydney Sweeney are un rol fenomenal. S-a îngrășat 13 kilograme ca să o interpreteze pe una dintre cele mai mari campioane la box din lume
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au garaj în curte. Au nevoie de acest act de la primărie. Legea îi obligă
Playtech.ro
Extindere casă fără autorizație. Când ai voie să construiești ceva pe propriul teren
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Soluția pentru ca românii să nu iasă la pensie la 70 de ani!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor