Într-o declarație alarmantă, președintele iranian Masoud Pezeshkian a avertizat joi că, dacă nu sunt luate măsuri urgente, barajele care alimentează Teheranul cu apă ar putea seca în următoarele două luni.
„În Teheran, dacă oamenii nu cooperează și nu controlăm consumul, nu va mai exista apă în baraje”, a spus liderul de la Teheran, citat de Reuters.
Agenția de știri iraniană Tasnim a semnalat deja efectele imediate ale crizei: întreruperi frecvente de apă, electricitate și gaze în perioadele de vârf, toate cauzate de „guvernarea defectuoasă și consumul excesiv”.
Potrivit directoarei Protecției Mediului, Sheenei Ansari, țara a trecut prin cinci ani consecutivi de secetă, iar în ultimele patru luni, „precipitațiile au fost cu 40% sub media multianuală”. Aceste date reflectă o tendință climatică alarmantă, agravată de o lipsă acută de reforme și de utilizarea ineficientă a resurselor.
Cea mai mare parte din consumul de apă provine din agricultură, unde metodele de irigare sunt depășite și risipitoare. Conform estimărilor, 80% din consumul național de apă provine din agricultură, ceea ce amplifică dezechilibrul hidrologic. Situația e cu atât mai dificilă cu cât 70% din locuitorii Teheranului consumă peste limita standard de 130 litri de apă pe zi, a transmis Mohsen Ardakani, șeful companiei regionale de apă și canalizare, agenției Mehr.
Extracția excesivă a apelor subterane contribuie la o altă problemă gravă: tasarea solului. În capitală, terenul se tasează cu până la 22 cm pe an, potrivit unui raport din 2024 al Deutsche Welle, un indiciu clar al colapsului acviferelor subterane.
În ciuda gravității crizei, președintele Pezeshkian a respins măsura propusă de guvern de a institui o vacanță săptămânală în timpul verii pentru economisirea apei, spunând că „închiderea activității este o acoperire, nu o soluție la problema lipsei de apă”.
Problema Iranului nu este izolată. Un studiu publicat în ianuarie 2025 de revista Science indică o creștere accelerată a secetelor extreme în ultimele patru decenii, cu regiuni precum nordul Chile (secetă de 14 ani), sud-vestul SUA (8 ani), sudul Australiei (3 ani) și vaste porțiuni din Africa Centrală și Sahel afectate de lipsa prelungită a precipitațiilor.
Potrivit cercetării, suprafețele afectate de secete extreme cresc anual cu aproape 50.000 de kilometri pătrați, afectând ecosisteme fragile, productivitatea agricolă și rezervele de apă potabilă pentru sute de milioane de oameni.