Planul ministrului Energiei, Bogdan Ivan, pentru reducerea facturilor la energie într-un an și jumătate

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat, recent, un plan de reducere între 5% și 15% pentru prețul la energie. Acesta a explicat că „acum e o mare risipă la energia produsă de prosumatori, pentru că acele programe de finanțare pentru prosumatorii casnici sau industriali s-au limitat de foarte multe ori doar la producție, fără baterii”.
Irina Dumitrescu
03 aug. 2025, 08:42
Planul ministrului Energiei, Bogdan Ivan, pentru reducerea facturilor la energie într-un an și jumătate

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat, recent, un plan de reducere între 5% și 15% pentru prețul la energie. Potrivit acestuia, „Sunt niște mecanisme foarte complicate și foarte fine. Creșterea capacităților de producție, diminuarea pierderilor rețelei de transport-distribuție care sunt în medie de până la 20% în funcție de zona geografică a consumatorilor și reglarea „transparentă și corectă” a pieței, ar fi cele trei acțiuni pe care vrea să le întreprindă.

„În momentul de față știm cu toții ultimii 5 ani în care am avut acea liberalizare în care modul de calcul al prețului energiei vândute pe piață se raportează la cel mai mare preț. Ca să înțeleagă toți telespectatorii o să dau un exemplu poate prea rudimentar, dar cam acolo a fost situația. Stă cineva la piață și vinde kilogramul de roșii cu 5 lei, altul cu 10 lei și vine cineva care vinde cu 30 de lei. Toată raportarea e la 30 de lei, iar consumatorul final, indiferent de la care dintre cei trei comercianți cumpără roșiile, va plăti 30 lei pentru ele”, a mai spus Bogdan Ivan, în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24.

Citește și: CÂȚI CA EL? Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dat înapoi 20 la sută din salariu și își îndeamnă subalternii să-i urmeze exemplul. Ce lefuri sunt în minister

„În momentul de față am început niște discuții foarte aplicate cu specialiștii din domeniul energiei și din companiile de stat și din privat”, a continuat el.

„Pregătesc o poziție a României la nivelul Comisiei Europene, împreună cu alte state din Europa Centrală și de Est, membre ale UE care sunt aproximativ în aceeași situație. Dacă ne uităm, e un coridor vertical al prețurilor energiei foarte mare, poate chiar dublu comparativ cu vestul Europei. Atunci avem nevoie de o resetare a modului în care discutăm astăzi despre prețul la care se achiziționează de către distribuitor și furnizor”, a mai anunțat Ivan.

Bogda Ivan, despre cele „trei verticale principale” pe care le va prezenta coaliției

„Este evident și vreau să spun cele trei verticale principale pe care o să o pun pe masa coaliției și a României pentru a avea o validare foarte clară cu impact pe termen scurt, mediu și lung și când spun asta mă refer la 6 luni, 1 an sau 1 an și jumătate cu impact pentru următorii 5 ani pentru a reduce, în baza analizelor, cu 5-15% prețul existent astăzi pe piață. Și sunt: creșterea capacităților de producție. Avem acum mai multe proiecte începute și proiecte care urmează să înceapă, iar estimările sunt clare și anume că, în următorul an și jumătate vom aduce în piață 1.500 de megawați. Încă e suficient”, a explicat Bogdan Ivan.

„Doi, pierderile astăzi pe rețelele de transport-distribuție sunt și până la 20% în medie în funcție de zona geografică a consumatorilor”, a mai spus acesta.

„Acolo am calculat împreună cu operatorii și avem un necesar de 9 miliarde euro de investit în aceste rețele. Trei de a regla foarte transparent și corect piața pentru a evita situația în care pot să existe speculații și pentru a evita situația în care consumatorii finali să plătească energie care, în practică, vine de la același producător de energie care vine pe piață la 400-450 lei megawatt-ul/oră de energie, dar care e posibil să ajungă la consumatorul final cu 700-800 lei. Sunt niște mecanisme foarte complicate și foarte fine.

Cred că nu întâmplător sunt atât de complicate, dar împreună cu ANRE și Consiliul Concurenței am pornit deja o analiză foarte aplicată asupra modului de formare a prețului energiei din România și, pe estimările pe care le-am proiectat, undeva între 5 și 15%, într-un an și jumătate, vom reduce prețul final la energie, pe aceste trei layere principii”, a mai precizat ministrul Energiei.

Acesta a mai explicat că „acum e o mare risipă la energia produsă de prosumatori, pentru că acele programe de finanțare pentru prosumatorii casnici sau industriali s-au limitat de foarte multe ori doar la producție, fără baterii”.

„Și asta înseamnă automat că, atunci când ai nevoie cea mai mare, adică între orele 18 – 22 seara, toată energia produsă în timpul zilei de prosumatori, în mare parte din panouri solare, se irosește, pentru că n-ai cum să o vinzi atunci când ai cel mai bun preț, și anume între 18 și 21. Iar aici calculăm un mecanism prin care această energie să nu o pierdem și să o ducem mai degrabă către acei consumatori industriali care au nevoie de energie fix în perioada zilei în care se produce energie electrică din partea consumatorilor. În momentul de față cred foarte mult că ei pot să fie stimulați mai bine de un astfel de mecanism”, a mai adăugat el.

Citește și: Bogdan Ivan: România devine un hub regional al tehnologiilor emergente. Ce înseamnă AI Giga Factory?

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT