Pensionarul și bugetarul din Cluj care încasează peste 9.500 de euro pe lună. Bărbatul conduce o companie de stat de trei decenii

În timp ce Guvernul îi pune pe români să scoată mai mulți bani din buzunare, un bugetar din Cluj are venituri de aproape 10.000 de euro lunar. Acesta conduce o instituție din 1990, câștigând de trei ori mai mult decât președintele țării în fiecare lună.
Irina Dumitrescu
04 aug. 2025, 19:35
Pensionarul și bugetarul din Cluj care încasează peste 9.500 de euro pe lună. Bărbatul conduce o companie de stat de trei decenii

Majorările impuse de Guvern îi fac pe români să își calculeze atent banii, însă, în acest timp, un bugetar încasează aproape 10.000 de euro lunar. Mai exact, este vorba despre șeful Companiei de Transport Public (CTP) Cluj Napoca, un pensionar care conduce instituția din anul 1990 și câștigă de trei ori mai mult decât președintele României în fiecare lună.

Citește și: Concedieri masive! Zeci de şoferi din transportul în comun dați afară, în timp ce directorii inventează profituri

Astfel, Liviu Neag poate fi considerat un exemplu rar de continuitate absolută într-o funcție publică. Cu toate că este pensionar, acesta conduce compania de transport public din oraș de peste trei decenii, având susținerea constantă a administrației locale. În timp, Liviu nu a reușit doar să își păstreze postul, ci și să strângă o avere considerabilă.

Salariul și pensia îi aduc lui Liviu Neag peste 9.500 de euro pe lună, adică de trei sau chiar patru ori mai mult față de un primar din București. În declarația de avere apar terenuri agricole, un apartament spațios, o casă de vacanță, dar și conturi de zeci de mii de euro. Mai mult, în 2024, bugetarul a vândut un teren pentru impresionanta sumă de 180.000 de euro, potrivit Antena 3.

Cu toate acestea, pe site-ul companiei, secțiunea declarațiilor de avere nu funcționează în acest moment. În ultimul an, conducerea a fost acuzată de angajați de abuzuri, dar și de lipsă de dialog, toate acestea ducând la proteste organizate în fața Primăriei Cluj-Napoca.

Compania de Transport Public Cluj Napoca SA este subordonată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și prestează servicii către populație, principala activitate fiind transportul de persoane în oraș și în zona metropolitană.

Citește și: Ministerul Educaţiei, anunţ despre LOCURI DE MUNCĂ în plin scandal cu profesorii după majoararea normei didactice

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
ANAF a demascat o fraudă de 5.000.000 de euro în galele MMA! Cum au ajuns organizatorii la suma ameţitoare
Capital.ro
Cod Rutier 2026. Se retrage permisul de conducere în aceste situații. Șoferii au la dispoziție doar trei zile pentru a preda documentul
Playtech.ro
Cele mai mari greșeli pe care le fac românii în vacanță cu banii lor. La ce să fii atent în restaurante și când faci cumpărături
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?