Gardul care desparte două proprietăți are o valoare importantă atât pentru dreptul la intimitate, cât și pentru a respecta limitele și prevederile legale.
Pe lângă limite și distanțe între vecini, înălțimea permisă a gardului este unul dintre aspectele cheie care țin de buna conviețuire. Respectarea înălțimii gardului poate aplana orice fel de conflict.
Construcția gardurilor între vecini este reglementată de art. 660 din Codul Civil. Conform acestuia, orice despărțitură între două proprietăți, fie că este vorba despre un gard, un zid, un șanț sau alt tip de delimitare, se prezumă a fi proprietate comună. Așadar, gardul dintre proprietăți poate să fie construit de oricare dintre vecini.
Această lege este importantă deoarece stabilește ideea de co-proprietate, ceea ce înseamnă că ambii vecini trebuie să fie implicați în deciziile privind gardul de hotar.
Mai departe, articolul 662 subliniază faptul că orice vecin poate cere construirea unui gard comun și, implicit, să contribuie sau să fie obligat să contribuie la eventualele costuri. În lipsa unei înțelegeri amiabile, disputa se poate soluționa în instanță.
Citește și: ANAF continuă să vâneze „cuiburile de firme”, ordin direct de la ministru. Reapare şi „Lista ruşinii”
Unul dintre cele mai frecvente conflicte între proprietari este legat de înălțimea permisă a gardului. Fie este prea înalt și blochează lumina și vederea, fie prea jos, oferind senzația că nu există destulă intimitate.
În această privință, Codul Civil este destul de clar: înălțimea gardului comun nu trebuie să depășească 2 metri, cu tot cu partea superioară, numită coamă.
Această limitare este prevăzută în articolul 662, care precizează că: „În lipsa unor dispoziții legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălțimea zidului comun se stabilește de părți, dar fără a depăși 2 metri”.
Așadar, în lipsa unei reglementări locale de urbanism care să permită o înălțime mai mare sau mai mică, limita rămâne de maximum doi metri.
Mai mulți factori influențează această decizie. Primul este legislația, care stabilește o limită standard de 2 metri. Însă, în anumite zone, autoritățile locale pot impune reguli mai stricte sau mai permisive, prin regulamentele de urbanism.
De exemplu, în zonele istorice sau în cele cu regim special de protecție arhitecturală, se pot impune garduri mai joase sau din materiale specifice. În alte cazuri, diferențele de nivel dintre terenuri pot necesita adaptări, astfel încât gardul să ofere protecție și estetică de ambele părți, potrivit Lovedeco.
Pe lângă reglementările legale, contează și înțelegerea dintre vecini. Dacă gardul urmează să fie construit chiar pe linia de hotar, este recomandat ca cei doi proprietari să-și dea acordul înscris, preferabil legalizat. Astfel, se evită conflicte ulterioare legate de contribuții financiare, întreținere sau dreptul de proprietate asupra gardului.