Putin este dispus să se întâlnească cu Zelenski. Ce condiții pune liderul de la Kremlin

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ar fi pregătit să se întâlnească direct cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu condiția ca întâlnirea să fie precedată de negocieri tehnice și obținerea unui consens, a transmis Kremlinul luni, conform publicației Politico.
George Russo
05 aug. 2025, 08:37
Putin este dispus să se întâlnească cu Zelenski. Ce condiții pune liderul de la Kremlin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin nu exclude posibilitatea unei întâlniri la vârf cu Zelenski, însă numai după ce au loc discuții la nivel de experți și se ajunge la o înțelegere comună asupra punctelor esențiale. Deși semnalul politic pare deschis către dialog, Kremlinul recunoaște că pașii necesari în acest sens nu au fost încă făcuți.

„Vreau să vă reamintesc că președintele însuși nu exclude organizarea unei astfel de întâlniri după ce discuțiile necesare vor fi făcute la nivel de experți și se va ajunge la un consens”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, notează Politico.

Cu toate acestea, el a adăugat că lucrările pregătitoare „nu au fost încă efectuate”.

Apelul la o întâlnire directă a venit inițial din partea liderului ucrainean, care a răspuns declarațiilor recente ale lui Putin privind dorința de a continua negocierile de pace, în paralel cu afirmațiile Kremlinului privind avansul trupelor ruse pe front. Zelenski a subliniat că este dispus să renunțe la discuțiile tehnice în favoarea unei întrevederi între cei doi lideri, cu scopul de a găsi soluții directe.

Citește și: Ucraina, atac masiv cu drone pe teritoriul deţinut de Rusia. Un avion militar a fost aruncat în aer, iar alte 4 au fost avariate grav

„Înțelegem cine ia deciziile în Rusia și, prin urmare, Ucraina se oferă din nou să treacă dincolo de discuțiile tehnice – nu pentru a face schimb de declarații, ci pentru a se întâlni efectiv la nivel de lideri”, a declarat Zelenski într-o postare pe X, pe 1 august.

Declarațiile oficialului rus au fost făcute cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului impus de președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a somat Rusia să accepte un armistițiu în Ucraina. Trump stabilise inițial o perioadă de 50 de zile, însă a decis recent reducerea acestui interval la doar 10 zile, exprimându-și public frustrarea față de lipsa unui progres concret din partea Moscovei.

Trump a acordat inițial Rusiei un termen de 50 de zile, dar l-a scurtat la 10 zile săptămâna trecută, după ce și-a exprimat „dezamăgirea” față de Putin.

În sprijinul acestor eforturi diplomatice, președintele american a anunțat că îl va trimite în Rusia pe Steve Witkoff, reprezentant special al administrației sale. Kremlinul a confirmat primirea acestei vizite, într-un ton pozitiv.

Citește și: Noi atacuri cu drone ale Ucrainei în Rusia. O gară din regiunea Volgograd a fost incendiată

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Rapid, gata să-i dea o nouă lovitură FCSB în mercato. Acord cu un internațional român din Italia
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Metoda bunicilor pentru a răcori casa când e caniculă. Costă câțiva lei și funcționează surprinzător de bine
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cornel Dinu și conflictul care l-a costat titlul de ”Antrenorul secolului” în fotbalul românesc: ”Ce stau să-ți explic ție? Tu oricum nu înțelegi”
MediaFlux
Câți bani câștigă femeia care îi face curat lui Mihai Trăistariu. Artistul a dezvăluit ce salariu îi oferă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?