DOCUMENT Pachetul al doilea de austeritate taie peste 6.000 de posturi de consilieri, plafonează salariile, dă afară 20% din funcţionari, creşte cu 100% impozitul pe proprietate

Ministerul Dezvoltării a pus în consultare publică măsurile privind reforma administrației publice, care prevăd reducerea cu peste 6.000 de posturi la cabinetul demnitarilor din administrația centrală și locală, dar și noi reguli de evaluare a performanței și pentru ocuparea posturilor. Aceste prevederi vor fi incluse în noul pachet de măsuri pe care îl va adopta Guvernul Bolojan.
Viorel Dobran
07 aug. 2025, 21:31
DOCUMENT Pachetul al doilea de austeritate taie peste 6.000 de posturi de consilieri, plafonează salariile, dă afară 20% din funcţionari, creşte cu 100% impozitul pe proprietate
Lista primelor concedieri de la stat

Cel de-al doilea pachet de măsuri de austeritate, pus în dezbatere publică, prevede o mai bună colectare a veniturilor la buget, dar și reducerea considerabilă a numărului de posturi din administrația publică.

6894989a75627081993359

Proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reducerea substanțială a cheltuielilor publice prin reducerea numărului de bugetari:

◦ 6.060 de posturi de consilieri personali, ceea ce va aduce o economie de 193,92 milioane lei pe ultimele 4 luni din 2025 și 581,76 milioane lei economie anuală.

◦ Reducerea cu 20% a posturilor din instituțiile prefectului.

Măsuri dure de austeritate. Reducerea personalului din poliția locală, în funcție de numărul de locuitori

În pachetul 2 de măsuri se redimensionează numărul de polițiști locali, în funcție de dinamica socială, respectiv de situația demografică a unităților administrativ teritoriale. Astfel, punctul 3 din Anexa 1 se modifică și se completează pentru poliția locală astfel:

a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti;

b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti;

c) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă pot asigura din venituri proprii integral cheltuielile cuprinse în secțiunea de funcționare. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de poliţie locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean;

6894989a9f792658594417

Culmea austerităţii: Guvernul anunţă concedieri masive şi reduceri bugetare, însă numărul angajaților la stat a crescut

d) numărul maxim de posturi rezultat cuprinde funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.

Limitarea salariilor şi a indemnizaţiilor, printre măsurile de austeritate

◦ Plafonarea salariului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – ANRSC – economie estimată: 190.812 lei/an.

Pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale personalului încadrat la cabinetele demnitarilor ale căror posturi se reduc a fost luat în calcul un salariu brut de 8.000 de lei.

Pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale președintelui ANRSC a fost luat în calcul un salariu brut de 15.901 lei, pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale membrilor consiliului de administrație ai ANL a fost luată în considerare o indemnizație brută de 2.877 lei, iar pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale membrilor consiliului de administrație ai ANCPI a fost luată în considerare o indemnizație brută de 3.328 lei.

Finanțarea măsurilor prevăzute în această lege se va efectua în limita fondurilor aprobate anual prin legile bugetare anuale, precum şi din alte surse legal constituite, potrivit legii.

◦ Limitarea salariilor din subordonatele MDLPA prin grile de salarizare.

• Reducerea numărului de membrii ai consiliului de administrație pentru ANCPI, precum și pentru ANL – economia estimată: 410.444 lei/an.

Reducerea costurilor administrative:

◦ MDLPA preia spații excedentare de la RA-APPS → valorificare eficientă a patrimoniului public.

◦ Transferarea cheltuielilor centrelor militare către Ministerul Apărării – scădere presiune pe bugetele locale.

Pachetul 2 de austeritate, măsuri dure anunţate de Guvern: concedieri masive, tăieri de sporuri, restricţii masive pentru neplata amenzilor

Eficientizarea administrației publice

• Simplificarea descentralizării (eliminare pași birocratici).

• Reglementări mai flexibile privind inventarierea, transferul bunurilor proprietate publică și privată a statului și a u.a.t.

• Instituirea rotației obligatorii pentru funcțiile publice sensibile → combaterea politizării și stagnării.

• Introducerea evaluărilor multianuale și evaluării pe bază de competențe pentru funcționarii publici.

• Permisiunea de a lucra cu timp parțial în două autorități diferite → flexibilitate și eficiență.

6894989a886cf455758270 (1)

Îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale

• Extinderea executării silite asupra:

◦ indemnizațiilor asistenților personali;

◦ venitului minim de incluziune (VMI) – începând cu 2026.

• Interconectarea sistemelor fiscale (PatrimVen, DGPCIV).

• Publicarea listelor cu debitorii persoane fizice și juridice → presiune publică pentru conformare.

Autonomie și control local sporit

• Autoritățile locale primesc atribuții decizionale asupra jocurilor de noroc → control adaptat comunității.

• Posibilitatea de a introduce taxe locale suplimentare pentru aceste activități.

• Drept de aviz exclusiv asupra organigramei bibliotecilor publice.

• Înființarea Fondului de Regenerare Locală (până la 5% din veniturile locale).

Austeritate, tratată cu taxe. Noile impozite pe proprietate. Majorări și de 100%,  modul de calcul al impozitelor pe proprietate va fi schimbat.

Măsurile referitoare la impozitele pe proprietate „au în vedere principiul echității și al proporționalității, astfel încât conformarea privind achitarea obligațiilor față de stat să fie aplicabilă tuturor persoanelor, și nu doar celor care se conformează în mod voluntar prevederilor legale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

 

Majorare de 100% a impozitului pentru o perioadă de 5 ani pentru construcțiile ilegale

Pentru lucrările realizate legal, adică cele cu autorizație de construire, valoarea de impozitare va fi calculată pe baza informațiilor specifice din documentele oficiale, precum anexa din cererea pentru emiterea autorizației și proiectul anexat acesteia. „Practic, se asigură că impozitul se stabilește în funcție de date concrete și oficiale, pentru a evita interpretări sau estimări neclare”, se precizează în nota de fundamentare.

Pe de altă parte, este reglementată și situația construcțiilor realizate fără autorizație de construire, exceptând cele ridicate înainte de 1 august 2001. În aceste ultime cazuri, valoarea de impozitare va fi calculată în funcție de suprafața clădirii executate, arată Hotnews.

Va fi introdusă o majorare de 100% a impozitului pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor constatării neregulii, adică a construcției făcute fără autorizație. În acest fel, este avută în vedere descurajarea construcțiilor ilegale și creșterea veniturilor la bugetul local, penalizând astfel aceste activități, argumentează Ministerul Dezvoltării.

Cum crește impozitul în cazul nedeclarării clădirilor

Proiectul are în vedere extinderea cadrului legal privind impozitul pe clădiri, în special în ceea ce privește situațiile în care o clădire este edificată și utilizată fără respectarea integrală a procedurilor de autorizare.

Impozitul va fi datorat nu doar pentru clădirile cu autorizație valabilă, ci și pentru cele construite cu autorizație expirată, dacă nu s-a solicitat prelungirea. De asemenea, se aplică impozit și pentru cele construite fără autorizație, dacă acestea sunt constatate de autorități până la 31 decembrie a anului anterior.

Potrivit notei de fundamentare, aceasta asigură o mai bună evidență și fiscalizare a clădirilor, chiar și în cazul construcțiilor ilegale sau incomplete, pentru creșterea conformității fiscale și urbanistice.

Proiectul mai clarifică procedura pentru declararea clădirilor finalizate parțial, care nu au obținut prelungirea autorizației de construire. Clădirile trebuie declarate pe baza unui proces-verbal de recepție parțială, care atestă stadiul fizic și suprafața construită. Proprietarul care lucrează în regie proprie trebuie să notifice autoritatea locală. Scopul este identificarea și impozitarea acestor clădiri parțiale, chiar dacă nu sunt finalizate sau nu au autorizație completă.

Proprietarii vor avea obligația să declare toate clădirile, inclusiv cele construite fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia, pentru stabilirea impozitului. Nedeclararea duce la majorări succesive ale impozitului cu 30% pentru fiecare perioadă de întârziere de 6 luni.
Inspectorii vor putea folosi dronele pentru a verifica proprietățile

Autoritățile vor putea face inspecții pe teren și prin imagini satelitare, drone și alte tehnologii pentru identificarea clădirilor fără autorizație sau nedeclarate. Imaginile pot fi folosite ca probe pentru sancțiuni fiscale și disciplinare.

Structurile specializate din urbanism și fiscalitate vor coopera pentru a transmite automat date despre autorizațiile de construire, valabilitatea și caracteristicile tehnice (suprafață, materiale), pentru a stabili corect impozitul.

Proiectul mai stabilește că pentru mijloacele de transport achiziționate, înmatriculate și vândute în același an calendaristic se stabilește un singur termen de plată a impozitului, respectiv data înstrăinării.

Proprietarul are obligația de a depune declarația de radiere în termen de 30 de zile de la radierea din circulație a mijlocului de transport și precizând că, din data de 1 ianuarie a anului următor radierii, acesta nu mai datorează impozit pentru acel mijloc de transport. De asemenea, are obligația de a achita toate obligațiile fiscale restante până la data radierii.

Una dintre principalele măsuri de austeritate pentru asigurarea cheltuirii eficiente a fondurilor publice este „reducerea cu unu a numărului de consilieri personali de la cabinetul demnitarului de la nivelul administrației publice centrale și reducerea numărului de consilieri de la nivelul administrației publice locale în funcție de numărul de locuitori ai fiecărei localități”.
„Această măsură generează o reducere a numărului total de posturi la cabinetul demnitarilor din administrația centrală și locală de 6.060 de posturi, respectiv o reducere estimată a cheltuielilor salariale pe ultimele 4 luni ale anului 2025 de 193.920.000 lei și o economie anuală de 581.760.000 lei”, se arată în nota de fundamentare.

DailyBusiness
Un livrator din București a dus într-o singură zi toată mâncarea pentru un botez, comandată de părinții bebelușului printr-o aplicație
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Rusia a construit un motor cu plasmă capabil să ajungă pe Marte în 30 de zile. Invenția devine o „amenințare” pentru SpaceX
Capital.ro
Șoferii români ce trebuie să repete școala de șoferi. Nu contează că au permis auto de 1 sau de 10 ani
Playtech.ro
De ce folosesc japonezii umbrele chiar și când e soare? Ce rol au aceste accesorii
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Câți bani mai sunt, de fapt, pentru pensii. Detalii din culisele aplicării CASS
Prosport.ro
Aryna Sabalenka s-a pozat topless și i-a înnebunit pe fani! A publicat fotografia și i-a lăsat să-și imagineze restul
kanald.ro
Abia acum s-a aflat ultimul secret al lui Ion Iliescu! Interviul din presa rusă care scoate la iveală drama care i-a marcat existența fostului președinte
Cancan.ro
Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu. Suma e uriașă
iamsport.ro
Și-a reconstruit viața după divorțul cu scandal de fiica lui Ilie Balaci: ”Multă lume nu știe, dar sunt însurat. Soția mea e frumoasă și deșteaptă”
StirileBZI
Cu un salariu de peste 39.000 de lei, vorbește despre supraviețuirea cu 2.000 de lei pe lună! Declarația ipocrită a deputatului PNL, Alexandru Muraru
stirilekanald.ro
Tragedie în excursie! 5 fete au murit pe loc într-un accident crunt ????
Apariție surpriză la înmormântarea lui Ion Iliescu. S-a așezat lângă Marcel Ciolacu