Sorin Grindeanu a avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor „pentru a veni cu un program de relansare a economiei româneşti”. Ce măsuri urgente cere PSD

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a avut marți o primă întâlnire cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a analiza situația finanțelor publice și a explora posibile direcții de reformă fiscală. Discuțiile au vizat atât măsuri punctuale deja adoptate, cât și opțiuni pentru modificări de amploare, cu scopul de a construi un sistem mai echitabil și de a sprijini relansarea economică.
George Russo
13 aug. 2025, 18:54
Sorin Grindeanu a avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor

În cadrul întrevederii, liderul PSD a salutat decizia recentă a Guvernului de a bloca înstrăinarea profiturilor în cazul companiilor multinaționale, dar a avertizat că acest pas nu este suficient pentru a rezolva problemele structurale. Potrivit lui Grindeanu, obiectivul social-democraților este reducerea optimizărilor fiscale care afectează bugetul, astfel încât costurile ajustărilor economice să nu fie suportate în principal de persoanele cu venituri mici și de clasa de mijloc.

Grindeanu a declarat că decizia de a limita transferul profiturilor este „un pas necesar, dar nu suficient” în direcția unui sistem fiscal echitabil. El a insistat asupra continuării măsurilor care să împiedice practicile de optimizare fiscală agresivă, pentru a asigura o împărțire mai justă a poverii fiscale între companii și cetățeni.

În urma discuțiilor, au fost convenite mai multe analize de impact privind:

– suprataxarea marilor averi, prin triplarea impozitului aplicat acestora;

– majorarea taxelor pe câștigurile din speculații de capital pe termen scurt;

– creșterea impozitului pe veniturile din criptomonede de la 10% la 16%;

– înăsprirea sancțiunilor pentru munca nedeclarată, prin majorarea de zece ori a amenzilor pentru fiecare angajat fără contract;

Citeşte şi: Cum arăta liceanul Ilie Bolojan: cânta la acordeon și era „prea serios”. Ce spun foștii săi colegi despre el: „Băiat venit de la țară, care voia să facă impresie”

– reducerea termenelor în care o firmă poate rămâne în insolvență;

– interzicerea înființării de noi companii de către asociați sau administratori aflați în insolvență.

Liderul PSD a evidențiat și importanța continuării investițiilor publice, în special în marile proiecte de infrastructură. Acesta a menționat Programul Național „Anghel Saligny” ca fiind esențial pentru dezvoltarea localităților și a subliniat că rectificarea bugetară trebuie să răspundă nevoilor reale de dezvoltare ale României.

Grindeanu a apreciat colaborarea cu ministrul Finanțelor și a subliniat că dialogul instituțional trebuie să fie urmat de măsuri concrete.

„Apreciez deschiderea ministrului de Finanțe de a lucra împreună cu specialiștii PSD pentru a găsi cele mai potrivite măsuri”, a declarat acesta.

„Vom continua aceste consultări în perioada următoare, pentru a veni cu un program de relansare a economiei românești”, a transmis Sorin Grindeanu.

Citeşte şi: Alfred Simonis în contrează dur pe George Simion, care a propus o guvernare PSD-AUR, cu Călin Georgescu premier: „Domnul Simion nu poate vorbi în numele poporului. Poporul s-a exprimat la vot”

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Liga Națiunilor 2026/2027: tragerea la sorți, urne, program și adversarii României
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Treapta la care este bine să laşi încălzirea pornită pentru a economisi bani la facturi. Sfaturile specialiştilor
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Avertisment național! „Fiți pregătiți măcar pentru 72 de ore”
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat