Corlăţean, despre aducerea lui Hayssam: Statul român a demonstrat că are instituţii puternice

Titus Corlăţean a refuzat să comenteze, joi, asupra implicării MAE în aducerea lui Omar Hayssam în România, el spunând doar că este de salutat faptul că statul român a demonstrat că are instituţii puternice.
Romania TV
25 iul. 2013, 11:00
Corlăţean, despre aducerea lui Hayssam: Statul român a demonstrat că are instituţii puternice

Corlăţean a confirmat însă că MAE a avut un rol în această operaţiune, aşa cum a menţionat şi premierul Victor Ponta.

„Am urmărit cu mare atenţie dezbaterile publice în această perioadă pe o temă de interes mare, public vorbind. Dar cred că aţi remarcat că MAE nu a făcut comentarii pe această temă. Cred eu că din dezbaterea aceasta publică, din păcate aici în România, uităm esenţialul: că statul român a avut capacitatea şi instituţii puternice să realizeze un obiectiv extrem de important – să aducă înapoi în ţară o persoană condamnată de justiţia română pentru acte de terorim împotriva unor cetăţeni români, condamnată la o pedeapsă de 20 de ani, de la care s-a sustras iniţial”, a afirmat Corlăţean joi, într-o conferinţă de presă.

Corlăţean a menţionat că el respectă regulile standard în orice ţară euroatlantică privind acest tip de operaţiuni.

„Primul-ministru a spus foarte clar anumite lucruri. A făcut nominalizări de instituţii care au avut un rol mai mare sau mai mic în această operaţiune, între care şi MAE. Ce pot să vă spun este că aceste instituţii şi-au făcut datoria şi că, ca în orice fel de astfel de operaţiuni, sunt şi date care nu sunt la nivelul comentariului public şi eu voi respecta regulile standard în orice ţară europeană, euroatlantică în acest tip de operaţiuni”, a spus Corlăţean.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Mihai Stoica, despre scandalul Andrei Șucu: „Pancu n-are filtru! Să ținem cont de ce face ca antrenor, nu de ce declară!” 
Capital.ro
Decizie CNAS privind cardul de sănătate. Ce se întâmplă cu consultațiile medicale în luna noiembrie
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este Florentina, asistenta-șefă care s-a stins din viață mult prea devreme! Anunțul făcut de reprezentanții spitalului din Satu Mare
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT