Guvernul a aprobat atribuirea locuinței pentru Traian Băsescu. Unde va sta fostul președinte, care a cerut ca hotărârea să fie secretă

Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care fostului președinte Traian Băsescu i se atribuie o locuință, însă nu este vorba despre vila de protocol din nordul Capitalei care figura inițial în documentele oficiale.
George Russo
21 aug. 2025, 14:24
Guvernul a aprobat atribuirea locuinței pentru Traian Băsescu. Unde va sta fostul președinte, care a cerut ca hotărârea să fie secretă

Decizia vine după ce proiectul a fost amânat în mai multe ședințe de Guvern, iar Traian Băsescu a transmis că își dorește o soluție mai modestă, respectiv un apartament într-un bloc de locuințe.

De asemenea, atribuirea reședinței are regim secretizat, la solicitarea expresă a lui Traian Băsescu, fapt confirmat de purtătoarea de cuvânt a Guvernului. Executivul a precizat că această cerere a fost respectată, chiar dacă recent premierul anunțase intenția de a desecretiza documentele privind locuințele de stat puse la dispoziția demnitarilor.

„Astăzi a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care i se atribuie o reședință lui Traian Băsescu. La solicitarea domniei sale, nu a fost vorba de o vilă, ci de un apartament într-un bloc de locuințe.

De asemenea, tot la solicitarea domniei sale, Hotărârea de Guvern are regim clasificat”, a transmis Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului.

Citește și: PSD sare în apărarea studenților români, după ce ministrul Daniel David i-a trimis la muncă. Vicepreședinta Victoria Stoiciu: „Un job part-time ar trebui să fie o excepție, nu regula”

Întrebată de ce premierul a acceptat secretizarea documentului, deși anterior declarase că toate hotărârile referitoare la locuințele de protocol vor fi desecretizate, reprezentanta Executivului a explicat: „A fost solicitarea fostului președinte și ea a fost acceptată. Mai mult nu pot să vă spun, fiind vorba de un document cu regim clasificat”.

Potrivit informațiilor apărute anterior, documentul analizat de Guvern prevedea atribuirea unei vile de protocol situate pe strada Emil Zola, în apropierea fostului sediu al Partidului Democrat Liberal, formațiunea politică pe care Traian Băsescu a condus-o. Proiectul respectiv a fost retras însă de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, după ce fostul președinte a solicitat personal o locuință mai puțin impunătoare.

Într-o declarație acordată postului Digi24, Traian Băsescu a explicat motivul cererii sale: „Am solicitat un apartament. Casa era mult prea mare”.

Citește și: Cătălin Drulă anunță că va candida la Primăria Capitalei, cu susținerea președintelui Nicușor Dan

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Fotografia de acum 20 de ani care poate deveni finala Cupei Mondiale. Ce spune Yamal despre poza cu el bebeluș ținut în brațe de Messi
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?