Majorare de 10% pentru cei care amână ieşirea la pensie. Cine sunt românii care primesc acest bonus

Statul italian a început plățile pentru bonusul Giorgetti. Românii din Italia care amână pensionarea primesc salarii mai mari, dar cu pensii reduse ulterior. 
Filip Stan
23 aug. 2025, 11:27
Majorare de 10% pentru cei care amână ieşirea la pensie. Cine sunt românii care primesc acest bonus

Românii din Italia care amână ieșirea la pensie primesc salarii mai mari, iar măsura se aplică din septembrie. Angajații care decid să își amâne pensionarea primesc o majorare netă de 9,19% din salariul brut, sumă neimpozabilă, care rămâne direct în venitul lunar. Măsura aduce însă și un dezavantaj: pensia viitoare va fi mai mică, deoarece nu se mai virează contribuția personală către sistemul de asigurări sociale.

Primele plăți sunt efectuate în această perioadă pentru angajații din sectorul privat care au depus cererea, urmând ca lucrătorii din sectorul public să primească bonusul între octombrie și noiembrie. Stimulentele sunt destinate celor care, până la 31 decembrie 2025, îndeplinesc condițiile pentru pensionarea prin „Cota 103” – 62 de ani și 41 de ani de contribuții – sau pentru pensionarea anticipată (42 de ani și 10 luni de contribuții, respectiv cu un an mai puțin pentru femei), dar aleg să rămână activi profesional. Pentru a beneficia de bonus, este necesară depunerea unei cereri la INPS, potrivit stiridiaspora.ro.

Salarii mai mari pentru cei care nu ies la pensie

Valoarea creșterii salariale depinde de venitul brut. De exemplu, la un salariu de 2.000 de euro brut pe lună, majorarea este de 183,80 euro, pentru 2.500 de euro brut creșterea ajunge la aproape 230 de euro, iar pentru un salariu de 3.000 de euro, bonusul lunar este de 275,70 euro. Suma nu este impozitată și rămâne integral la dispoziția angajatului.

Pensii 2025. Cum poate fi obținută pensia de urmaș și care sunt documentele necesare

Mecanismul intră în vigoare din momentul în care lucrătorul ar fi trebuit să iasă la pensie. Perioada de așteptare este de trei luni pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare anticipată, șapte luni pentru angajații din sectorul privat eligibili pentru Cota 103 și nouă luni pentru cei din sectorul public.

În esență, angajații beneficiază de o creștere salarială pe perioada în care primesc bonusul, ceea ce poate fi o opțiune atractivă, mai ales pentru cei care ar urma să primească o pensie recalculată descendent prin Cota 103. Stimulentele sunt valabile până la atingerea vârstei standard de pensionare, 67 de ani, sau până când angajatul decide să renunțe la bonus și să iasă la pensie.

Cerințele pentru obținerea Bonusului Giorgetti:

  • înscrierea la Asigurarea Generală Obligatorie sau în forme alternative sau exclusive;
  • maturizarea cerințelor pentru pensia anticipată flexibilă sau pensia anticipată obișnuită până la 31 decembrie 2025 ;
  • decizia de a continua munca ;
  • să nu fie deja beneficiari ai unei pensii directe , alta decât indemnizația de invaliditate;
  • neîmplinirea vârstei pentru pensie de bătrânețe.

Capcana din lege: pensie mai mică
Totuși, există și riscuri. Neplătind propria contribuție de 9,19% la sistemul de pensii, angajatul își reduce venitul de la pensie. Deși angajatorul continuă să achite partea sa către INPS, scăderea acumulată poate afecta semnificativ pensia pe termen lung. Specialiștii avertizează că cine alege să beneficieze de salarii mai mari timp de cinci sau șase ani ar putea avea apoi 20 de ani de pensionare cu un venit lunar mai redus. Impactul final variază în funcție de mai mulți factori, motiv pentru care experții recomandă consultarea unui contabil înainte de luarea unei decizii.

O nouă măsură a Guvernului Bolojan prevede limitarea orelor de muncă pentru românii cu mai multe contracte, indiferent dacă sunt la stat sau la privat

Pentru a accesa bonusul Giorgetti, angajații trebuie să îndeplinească toate condițiile legale de pensionare până la 31 decembrie 2025. Cererile pot fi depuse online, pe portalul INPS, în secțiunea „Certificate”, prin contact direct la oficiile de asigurări sociale sau prin centrul de apel al instituției.

Măsura este valabilă doar pentru anul în curs, iar Guvernul Meloni urmează să decidă dacă va fi prelungită și în 2026. Până acum nu a fost anunțată nicio decizie în acest sens.

Angajații de la stat nu vor mai putea cumula pensia cu salariul. Tanczos Barna: „Nu avem prevăzute excepții”

 

O ordonanță emisă de Guvern va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Cei cu vârsta de pensionare pot continua să muncească, în firme sau unităţi de stat, până la vârsta de 70 de ani, dacă renunţă la plata pensiei. Măsura se va aplica și militarilor și foștilor polițiști, a spus la Digi24 vicepremierul Tanczos Barna, care a adăugat că nu sunt prevăzute excepții și că măsura va fi aplicată „imediat”.

„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult. Și aceste cheltuieli înseamnă primul și în primul rând acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă și care ar putea să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase în România.

Citește și: Ilie Bolojan, despre magistraţi: Nu mai putem accepta, orice s-ar spune, o plecare în pensie la 48- 50 de ani

Al doilea element, la fel de important, este că acele persoane care primesc bani de la statul român sub formă de salariu, sub formă de indemnizație, sub formă de pensie specială, să primească sume raportate proporțional la munca depusă sau la activitatea depusă”, a explicat vicepremierul.

„La magistrați este foarte clar ce propunem, în loc de 25 de activitate în domeniul magistraturii, să fie minimul 35 de ani, adică nu după 25 de ani de activitate, ci după 35 de ani de activitate să poată să iasă anticipat la pensie, pensia să nu poate fi mai mare decât 70% din salariul net încasat în ultima lună. Toate aceste măsuri sunt aprobate și sunt implementate în timp, pentru că nu toți ies a doua zi la pensie. Și, cu siguranță, aceste efecte se văd în funcție de numărul de persoane care, în baza noii legi, ies în următorul an, în următorii ani la pensie, conform noilor condiții”, a explicat Tanczos Barna.

Citește și: Cât costă să cumperi un an de vechime în 2025. Ce trebuie să știe cei care vor să iasă la pensie fără să transpire

Ordonanța va viza și polițiștii și militarii. „Dar avem această propunere de a nu cumula pensia cu salariul, de exemplu, care se va referi și la militari și la foști polițiști. Este un lucru absolut normal. Dacă ai ieșit la pensie la 50 de ani și te-ai reangajat la stat, nu mi se pare normal să cumulezi salariul cu pensia. Este o reformă substanțială care se va aplica imediat. Va trebui să opteze”, a spus Tanczos Barna.

„În momentul de față nu avem prevăzute excepții. Să vedem până săptămâna viitoare ce propuneri mai vin și vor fi discutate în coaliție, dar lucrul cel mai important este ca acele persoane care ar putea să se retragă din activitate, pe un loc de muncă care ar putea fi ocupat de un tânăr care este la șomaj, de exemplu, trebuie să aleagă această variantă și trebuie, pe parcurs, încet-încet să elibereze locurile de muncă pentru noile generații. Nu e normal ca tinerii să primească indemnizație de șomaj, în timp ce alte persoane cumulează salariu și pensie, ocupând acel loc de muncă care ar fi disponibil, teoretic pentru un tânăr care își începe cariera în administrația de stat, de exemplu”, a completat Tanczos Barna.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț de ultimă oră despre Charalambous și Pintilii la FCSB: “Asta am decis!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Cum va fi vremea de Crăciun 2025: Unde se anunță ninsori de sărbători
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
BREAKING NEWS Explozie la o casă din Teleorman, în urma unei acumulări de gaze! Trei persoane au fost rănite
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Gigi Becali, atac cu jigniri la adresa fostului său apropiat: ”Bagabontule, ordinarule, pișpirică! Mă faci pe mine Iuda?! Te compari tu cu mine?”
MediaFlux
ANM anunță că vremea se va încălzi treptat! Temperaturile ajung la 26 de grade Celsius până miercuri. Unde va fi cel mai cald
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi