Greva magistraţilor – judecătorii mai multor curţi, în frunte cu Curtea de Apel Bucureşti, suspendă de miercuri şedinţele. Procurorii opresc anchetele

Adunările Generale ale judecătorilor de la mai multe curți de apel din țară și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au decis marți, 26 august, suspendarea activității, în semn de protest față de modificările aduse pensiilor de serviciu ale magistraților. Mișcarea vine în contextul în care Parlamentul dezbate o nouă reformă privind pensiile speciale, criticată dur de corpul profesional al magistraților.
George Russo
26 aug. 2025, 16:30
Greva magistraţilor - judecătorii mai multor curţi, în frunte cu Curtea de Apel Bucureşti, suspendă de miercuri şedinţele. Procurorii opresc anchetele

Astfel, Curțile de Apel București, Galați, Alba Iulia, Oradea, Constanța, Iași și Ploiești au hotărât să suspende toate ședințele de judecată, cu excepția celor care privesc măsurile de competența judecătorului de drepturi și libertăți sau a altor situații care implică măsuri privative de libertate. În paralel, procurorii brașoveni au decis suspendarea pe termen nelimitat a activității, urmând să soluționeze doar cauzele urgente.

Potrivit hotărârii adoptate de procurorii din Brașov, vor fi soluționate „doar cauzele cu caracter urgent, în care se impune luarea măsurilor arestării preventive sau a arestului la domiciliu, cauzele cu inculpaţi faţă de care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind confirmarea ordinelor de protecţie provizorie emise de către organele de poliţie, precum şi alte situaţii operative care nu suportă amânare”.

În aceeași perioadă, activitatea de relaţii cu publicul şi de primire în audienţă va fi suspendată.

Potrivit G4Media, reprezentanții magistraților brașoveni atrag atenția că prin proiectul legislativ actual „se desfiinţează de facto, atât din punct de vedere al cuantumului pensiei, cât şi al vârstei de pensionare, pensia de serviciu pentru magistraţi, ceea ce intră în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu reglementările europene care statuează că nivelul pensiei magistraţilor trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională şi care stabilesc că este nevoie de o etapizare suficient de lungă pentru implementarea unei astfel de modificări”.

Excepție fac și cauzele care au ca obiect custodii, indezirabili si suspendarea actului administrativ conform articolului 14 din legea contenciosului administrativ.

De menționat este că măsura suspendării va viza doar activitatea de judecată, nu și celelalte activități administrative, precum procedura prealabilă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și-au suspendat activitatea pe durată nedeterminată

Pe 26 august s-a întrunit Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, aceasta fiind convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției.

Cu această ocazie, s-a hotărât în unanimitate adoptarea și transmiterea următorului punct de vedere cu privire la propunerea de modificare legislativă:

Proiectul de lege nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public.

Proiectul de lege este în contradicție vădită cu obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025.

III. Proiectul de lege este expresia instabilității legislative și a lipsei de predictibilitate.

Proiectul de lege este elaborat în lipsa unei fundamentări reale și a unor studii de impact.

Din proiectul de lege lipsește o etapizare reală și măsuri tranzitorii adecvate.

Instabilitatea legislativă și măsurile propuse nu sunt, nici pe departe, apte să conducă la rămânerea în sistem a magistraților.

VII. În acord cu dispozițiile obligatorii ale Curții de Justiţie a U.E., s-a apreciat că pensia magistratului nu trebuie să fie contributivă, ci trebuie sa aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu în plată al magistratului (CJUE, Cauza C-762/23, din 5 iunie 2025).

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților.

Citeşte şi: Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești are salariu de 23.000 de lei. Dacă iese la pensie, va primi 31.000 de lei lunar fără să facă nimic

„În lumina reformei recente prin Legea nr. 282/2023 — care a introdus plafonarea pensiilor, clarificarea bazei de calcul și calendarul de creștere a vârstei de pensionare — nu se impune nicio nouă intervenție legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate”, susțin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, având în vedere cele arătate anterior, faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechitățile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară și nenecesară asupra sistemului de justiție și o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal – bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adoptarea unei forme de protest față de modificările legislative propuse prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, transmis Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20 august 2025 de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin:

1.Suspendarea activității de urmărire penală a procurorilor, cu excepția activităților necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate;

2.Suspendarea activității de supraveghere a urmăririi penale de către procuror în dosarele penale, cu excepția celor în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate;

3.Suspendarea activității de primire a dosarelor penale în care organele de cercetare penală formulează propuneri de terminare a urmăririi penale, respectiv de luare a unor măsuri procesuale.

4.Suspendarea activității procurorilor din cadrul secțiilor judiciare referitoare la participarea la judecarea cauzelor și formularea concluziilor, cu excepția concluziilor privind măsurile preventive și concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordinelor de protecție.

5.Suspendarea activității de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

6.Suspendarea activității de soluționare a cererilor formulate de părți sau de alte instituții.

Citeşte şi: Răsturnare de situație la procesul daunelor cerute PSD de Vlad Voiculescu, în scandalul vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis instanța

7.Suspendarea oricăror alte activități conexe activității de urmărire penală (inclusiv a soluționării cererilor de prelungire a dreptului de circulație).

8.Suspendarea activității cu publicul și de primire în audiență.

Forma de protest detaliată anterior a fost adoptată începând de azi, 26.08.2025 și va fi menținută pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către inițiatorii acesteia.

În hotărârea adoptată se mai arată că „în mod nejustificat, dar recurent, în ultimii ani, magistraţii reprezintă o ţintă a atacurilor diferitelor forţe politice şi multor instituţii media care caută soluţii de redresare economică şi de îmbunătăţire a vieţii sociale prin culpabilizarea magistraţilor, promovând eronat, dar tendenţios şi insistent ideea că din cauza magistraţilor există dificultăţi economice şi bugetare în ţară, respectiv că magistraţii ar fi o categorie socială privilegiată în timp ce restul cetăţenilor ar fi desconsideraţi. Nu se ţine deloc seama de responsabilităţile, de interdicţiile şi incompatibilităţile pe care magistraţii le au faţă de restul cetăţenilor! (…) Din motive care cu greu pot fi justificate şi mai ales înţelese (chiar şi de către specialişti obiectivi în drept sau în economie), a fost readusă în spaţiul public necesitatea unei noi reforme a pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Este prematur să fie analizate consecinţele reformei de la finalul anului 2023 şi care se aplică de numai 1 an şi aproape 8 luni!”.

De asemenea, magistrații subliniază că „este contraproductiv să se refacă calculele acestor pensii când totalul pensiilor de serviciu din sistemul judiciar reprezintă un procent de maximum 4% din totalul pensiilor de serviciu din România, iar magistraţii pensionari însumează puţin peste 5.000, adică numai 2,81% din numărul total de peste 215.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu şi doar 0,0001% din numărul total de pensionari”.

Procurorii brașoveni avertizează că „de aceea principalul efect al acestei noi iniţiative a fost acela că mulţi dintre magistraţii care se aflau încă în activitate, dar care îndepliniseră deja condiţiile de pensionare potrivit legii anterioare, s-au temut pentru situaţia lor şi, de câteva luni, au creat un nou val de pensionari care pune presiune pe noi, cei care nu ne putem pensiona până la 55-60 de ani potrivit legii în vigoare”.

Citeşte şi: Cum acționa consilierul AUR care păcălea bătrânii și le fura casele: „A mierlit? N-a mierilt încă. Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!” STENOGRAME

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Cum a ajuns scandalul de la baza FCSB să se transforme într-o afacere pentru Gigi Becali: „Acum am aflat și eu de la nepotul meu”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Președintele și administratorul de bloc sunt obligați să contribuie. Legea nu-i scutește
Playtech.ro
De ce să porneşti aerul condiţionat şi toamna sau iarna, în maşină. Experţii auto: “Nu este doar pentru vară”
Adevarul
Șoc în cultura română: Ecaterina Oproiu, apreciat critic de film, i-a turnat la Securitate pe Radu Beligan, George Călinescu și Nina Cassian
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Tradiții și superstiții de Cuvioasa Parascheva. De ce nu e bine să dai bani cu împrumut în 14 octombrie și ce mai este interzis azi
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025