Coaliţia s-a înţeles pe măsurile administrative, discuţiile continuă miercuri cu partea fiscală. Nicuşor Dan a intervenit pe tema reformei Justiţiei. Ce le-a transmis preşedintele lui Bolojan şi Grindeanu

Ședința coaliției de guvernare de marți s-a încheiat după aproape patru ore de discuții intense, liderii partidelor participante ajungând la un acord privind reforma administrației locale, în timp ce divergențele pe partea fiscală continuă să fie un subiect de dispută.
George Russo
26 aug. 2025, 21:24
Coaliţia s-a înţeles pe măsurile administrative, discuţiile continuă miercuri cu partea fiscală. Nicuşor Dan a intervenit pe tema reformei Justiţiei. Ce le-a transmis preşedintele lui Bolojan şi Grindeanu

Potrivit unor surse politice, liderii coaliției au stabilit principiile generale ale reformei administrației, dar pachetul doi de măsuri fiscale, programat inițial pentru adoptare joi în ședința Guvernului, ar putea fi amânat.

Sursele citate de Antena 3 precizează că premierul Ilie Bolojan le-ar fi transmis colegilor din coaliție că proiectul va ajunge pe masa Guvernului până sâmbătă, urmând ca amendamentele să poată fi depuse în Parlament de luni. În același context, se estimează că săptămâna viitoare premierul va merge în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe acest nou pachet legislativ, care include atât măsuri fiscale, cât și reforme în domeniul pensiilor speciale și al administrației locale.

Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței l-a reprezentat reforma pensiilor speciale.

Potrivit surselor, Nicușor Dan a purtat discuții separate cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan pe această temă, iar președintele Nicușor Dan a atras atenția că, în ceea ce privește pensiile magistraților, creșterea abruptă a vârstei de pensionare ar necesita o perioadă mai lungă de tranziție pentru implementarea noii legi.

Citeşte şi: Anunţul lui Bolojan despre investiţii, după şedinţa Coaliţiei: „Obiectivul nostru ferm este să menţinem un nivel cât mai ridicat al investiţiilor”

De asemenea, acesta ar fi propus reducerea cuantumului tăierii pensiilor speciale, sugerând ca pensia să reprezinte 70% din venitul net al ultimei luni de activitate.

Pachetul doi de măsuri fiscale și reforme conexe urmează să fie discutat din nou mâine în coaliție, pentru a definitiva forma finală a documentului. Dacă negocierile vor fi încheiate cu succes, pachetul ar putea fi introdus pe agenda Guvernului sâmbătă.

În funcție de evoluția discuțiilor și de eventualele modificări, premierul Ilie Bolojan își va asuma săptămâna viitoare răspunderea în Parlament, o procedură care ar permite aprobarea rapidă a măsurilor fără amendamente suplimentare.

Citeşte şi: Nicușor Dan a descins peste haosul din coaliție. Președintele României nu a stat mult la ședința despre pachetul II de măsuri / Ce a discutat cu Bolojan și Grindeanu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Gigi Mustață pune presiune pe Gigi Becali! Liderul Peluzei Nord: „Dacă nu se iau măsuri, fac publice înregistrările!”
Capital.ro
Alexandru Nazare participă luni la ECOFIN și Eurogrup. Finanțarea apărării și banii din PNRR, pe agenda discuțiilor de la Bruxelles
Playtech.ro
Când trebuie să depui dosarul de pensionare ca să nu pierzi bani. În cât timp vine prima pensie
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT