Părintele Vasile Ioana a botezat un tânăr electrician din Sri Lanka și vorbește despre îndemnul lui Dan Tanasă de la AUR împotriva migranților: „Fapta bună nu o faci doar către un creștin”

Tânărul Sarath, din Sri Lanka, a fost botezat duminică, 26 august, de către părintele Vasile Ioana, de la Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București. A primit numele creștin Enoh.
Alexandra Dumitrescu
27 aug. 2025, 12:02
Părintele Vasile Ioana a botezat un tânăr electrician din Sri Lanka și vorbește despre îndemnul lui Dan Tanasă de la AUR împotriva migranților: „Fapta bună nu o faci doar către un creștin”

Un videoclip postat pe rețelele de socializare de preotul Vasile Ioana a devenit viral pentru că a ilustrat botezul ortodox al unui srilankez. Sri Lanka este o țară din sudul Indiei, cu o suprafață jumătate cât a României și populație aproape identică cu a noastră ca număr de locuitori, majoritar budistă.

Tânărul srilankez, Sarath Hewa Kodithuwakkuge, a primit noul nume de botez Enoh și a fost convertit la ortodoxie de către părintele Vasile Iona, duminică, 26 august.

Enoh merge în fiecare duminică la biserica din centrul Bucureștiului, iar părintele are doar cuvinte de laudă la adresa lui: „se spovedește și trăiește frumos cu noi” „Mă bucur că este unul dintre noi”.

Citește și: Calendar ortodox 27 august 2025. Sfântul care îţi îndeplineşte dorinţele dacă te rogi pentru mama lui păcătoasă. De este bine să dai azi pomană săracilor

Enoh este electrician la o firmă românească

Enoh este originar din Sri Lanka și a venit în România pentru a oferi familiei o viață mai bună. Acasă îl așteaptă soția și cele două fetițe, a povestit preotul Vasile Ioana. În acea casă mai locuiesc încă patru alte persoane.

Tânărul lucrează ca electrician la o firmă românească și vrea să strângă bani ca să construiască o „cămăruță” doar pentru familia lui. Preotul l-a întâlnit acum doi ani pentru prima dată și de atunci comunitatea de enoriași ai bisericii îl ajută să-și ducă planul la bun sfârșit, potrivit Hotnews.

„Enoch venea în zona aceea (n.red.: a bisericii) și noi îl ajutam cu câte ceva pentru că era amărât. Adică un om simplu, un om amărât. Are două fetițe, are soție. Ne-a dat măsurile fetițelor și noi am cumpărat păpușele, rochițe, de încălțat fetițelor lui din Sri Lanka”, a povestit părintele, în dialog cu sursa citată.

„Adică fapta bună nu o faci doar către un creștin. Am făcut o faptă de dragoste, filantropic, să-l ajutăm”, adaugă acesta.

Principiile ortodoxe au fost învățate cu Google Translate

Catehizarea lui a durat șase luni, timp în care și-a însușit învățăturile creștine. Părintele spune că două voluntare, care a devenit ulterior nașele lui, „au început să îi povestească despre Dumnezeu nostru, despre dragostea creștinească”.

„După aceea, eu am început să-i spun învățătura de credință, cu Google Translate, cum am putut și noi să-i arătăm. După șase luni, toată comunitatea a fost foarte bucuroasă”, spune preotul, conform sursei citate.

Preotul nu știe ce religie avea Enoch înainte de botez, însă în Sri Lanka peste 70% din cetățeni sunt budiști, urmați de un procent de 23% care sunt convertiți la hinduism și la islam. Aproximativ 7% dintre srilankezi sunt creștini.

„Este cea mai frumoasă formă de a-L iubi pe Dumnezeu, formă concretă, este să iubești oamenii și să nu îi judeci”.

În acest context, părintele a făcut referire la scandalul recent izbucnit în urma declarațiilor parlamentarului AUR Dan Tanasă, care îndeamnă românii să nu mai preia comenzi livrate de curieri străini.

Citește și: Irina Fodor are și ea parte de provocări la Asia Express, nu doar concurenții. Ce surprize a găsit în camera în care a fost cazată

Preotul, șocat de îndemnul parlamentarului AUR de a trata oamenii în funcție de etnia lor

Acesta și-a exprimat uimirea față de îndemnul parlamentarului AUR, având în vedere că poporul român tratează imigranții cu ospitalitate.

„M-a șocat ideea asta, că oamenii care vin la tine la ușă și sunt de altă culoare sau sunt de altă naționalitate, trebuie să-i tratezi într-un fel. Dar din contră, poporul român a fost și este întotdeauna, e un popor ospitalier și plin de dragoste. Pentru mine cea mai mare uimire a fost că el mi-a spus: «Vreau să devin creștin». Și asta nu s-a întâmplat așa, pur simplu întâmplător”, a mai spus părintele, pentru sursa citată.

Legat de declarația parlamentarul AUR, în urma căreia CNCD s-a autosesizat, părintele spune că „noi nu judecăm asta, fiecare răspunde pentru ce face”. 

„Creștinismul s-a răspândit tocmai peste tot în lume pentru că iubirea de Dumnezeu se reflectă în iubirea de oameni”, a adăugat părintele.

Părintele Vasile Ioana mai botezat o fată din Nigeria

Părintele a mai botezat o persoană de altă naționalitate în urmă cu câteva luni. Este vorba despre o fată din Nigeria: „Mie, personal, mi se pare că așa a fost creștinismul și în primele secole și așa e normal să fie. Să facem fapte bune, să facem bine oamenii”.

„Gestul botezului lui Enoh este un gest firesc de dragoste pe care o comunitate creștin-ortodoxă o are pentru un străin. Biserica efectiv trăiește realitățile iubirii de Dumnezeu care se oglindesc în iubirea pentru oameni. Dacă tu iubești Îl pe Dumnezeu, iubești oamenii. Punct. Un om care spune că pe oamenii ăștia nu ar trebui să-i primești la ușă înseamnă că el nu iubește oamenii”, a continuat părintele, conform sursei citate.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
Dovada de necontestat că Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean sunt împreună în Dubai! Au fost filmați unul lângă altul
Fanatik.ro
Motivul halucinant din spatele gafelor lui Ngezana. Gigi Becali: „De ce crezi tu că e el așa mort?”
Capital.ro
Elena Udrea acuză confiscări „abuzive”. Fostul ministru, în fața instanței: Singura condamnată ilegal
Playtech.ro
Cum se sancționează trecerea pe roșu și ce dovezi folosește poliția rutieră
Adevarul
Imagini de coșmar la Târgurile de Crăciun de la Constanța și Focșani: ursuleți de pluș spânzurați de blocuri sau „trași în țeapă”
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Lista școlilor unde elevii nu mai merg la școală vinerea. Programul-pilot dezvoltat de Ministerul Educației propune ca orele de vineri să fie realizate online
iamsport.ro
Uluitor! Un miliardar străin ar fi vrut să preia un club foarte mare din România. Un ministru s-ar fi opus
MediaFlux
A fost emisă prognoza meteo pentru Crăciun! Iată cum va fi vremea în decembrie
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri