Ponta, despre Educaţie: Atâtea reforme am făcut, că aproape am distrus sistemul

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, la Sibiu, că este adeptul ideii de a nu mai face reforme în Educaţie "în fiecare an", pentru că s-au făcut atâtea încât aproape s-a "distrus sistemul", dorind "predictibilitate", pentru a şti cum va termina şcoala copilul său care începe anul viitor clasa I.
Iulian Tudor
26 iul. 2013, 11:18
Ponta, despre Educaţie: Atâtea reforme am făcut, că aproape am distrus sistemul

Premierul Victor Ponta a participat, vineri, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, la ceremonialul avansării în grad a absolvenţilor unităţii de învăţământ, fiind întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul manifestării, cum explică procentele mari de promovare a examenelor în învăţământul militar, potrivit Mediafax.

„E normal să aibă (promovabilitate de sută la sută – n.r.). E foarte mare concurenţa, este un regim mult mai disciplinat. Cred că nu doar în România, învăţământul militar este un învăţământ de elită, dar nu cred că putem aplica toate regulile şi în restul unităţilor de învăţământ, dar mai multă disciplină, în mod sigur”, a declarat Ponta.

Întrebat ce crede despre posibilitatea introducerii examenului de admitere în liceu, premierul a precizat că nu este adeptul unor noi reforme în Educaţie.

„Sunt în primul rând adeptul ideii de a nu mai face reforme în fiecare an. Cred că cel mai rău lucru este că în fiecare an se mai face o reformă. De 20 de ani, în fiecare an facem o reformă, de nu mai înţelege nimeni nimic şi nu mai are încredere. În al doilea rând, sigur că se pot face ajustări, să găsim soluţii mai bune, însă vreau să gândim mult înainte, să analizăm toate consecinţele pozitive şi negative şi, când luăm decizii, să le luăm pe termen lung”, a precizat premierul.

El a adăugat: „Atâtea reforme am făcut (în Educaţie – n.r.) de aproape am distrus sistemul”.

„Hai să-l aşezăm pe baze solide şi să aibă predictibilitate, să ştiu şi eu. O să-mi meargă copilul anul viitor în clasa I. Vreau să ştiu şi eu cum termină clasa a XII-a, nu în fiecare an vine alt Guvern, alt ministru şi iar se schimbă ceva”, a declarat premierul.

Ponta a menţionat că nu respinge ideea introducerii examenului de admitere la liceu, dar respinge „ideea de a vorbi iar de reforme uriaşe şi radicale”.

Victor Ponta are doi copii, un băiat, care este deja la şcoală, şi o fată, născută în anul 2008.

Ministerul Apărării Naţionale anunţa, în 8 iulie, că promovabilitatea la examenul de bacalaureat în liceele militare este de sută la sută.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„E o națională a Viitorului!” Reacția dură a Craiovei după ce Gică Hagi i-a lăsat pe Popescu și Baiaram în afara lotului României
Capital.ro
Impozit pe venit, CAS și CASS în 2026: Clarificări despre noile reguli fiscale
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei bărbați și-au pierdut viața într-o comună din Apuseni, după ce s-au electrocutat. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte