Ilie Bolojan cedează presiunilor şi „îmblânzeşte” reforma pensiilor speciale: „Perioada de tranziţie să fie de 15 ani, procentul din salariu de 75%. Sper să aibă şanse mari să treacă”

Premierul Ilie Bolojan explică direcțiile pachetului de reformă privind pensiile speciale și atrage atenția asupra riscului ca respingerea acestuia de către Curtea Constituțională să afecteze legitimitatea Guvernului. Premierul a subliniat că modificările legislative vizează strict pensiile care vor intra în plată după intrarea în vigoare a noii legi și a precizat că măsurile reprezintă doar primul pas într-un proces mai amplu de corectare a dezechilibrelor din sistem.
George Russo
27 aug. 2025, 21:53
Ilie Bolojan cedează presiunilor şi

Șeful Guvernului a detaliat că pachetul de reformă este construit având în vedere deciziile Curții Constituționale emise de-a lungul anilor și a subliniat că respectarea cadrului legal existent și o argumentație solidă sunt esențiale pentru ca proiectul să fie declarat constituțional. Bolojan a avertizat totodată că, dacă actul normativ ar fi respins, ar fi dificil de continuat cu corectarea altor inechități din sistemele de pensii speciale.

„Încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine, ținând cont de deciziile pe care Curtea Constituțională le-a emis de-a lungul anilor în acest domeniu – și nu sunt puține. Pachetul se referă strict la ceea ce se va întâmpla în viitor, adică la pensiile care vor intra în plată după intrarea în vigoare a legii. Sper ca, respectând toate deciziile Curții și legislația în vigoare, și argumentând mai clar, proiectul să aibă șanse mari să treacă de controlul constituțional.

Vă dați seama însă că, dacă un astfel de pachet ar fi respins de Curtea Constituțională, ar fi greu de imaginat că Guvernul ar mai avea legitimitatea de a corecta și alte nedreptăți acumulate. Dezechilibrele legate de pensionari nu se regăsesc doar în acest sistem, ci și în altele. Avem, de pildă, Ministerul de Interne sau serviciile de informații, unde există reglementări care permit pensionări prea rapide și care generează dezechilibre între pensie și salariu. Corecția propusă acum reprezintă, practic, un prim pas, dar ea ar trebui extinsă și în celelalte domenii, nu doar din motive de echitate, ci și dintr-o minimă nevoie de sustenabilitate a sistemului de pensii.

Din păcate, acest aspect care privește viitorul este adesea ignorat în dezbaterile despre pensii.”, a declarat Bolojan, la Antena 3.

Pe lângă aceste precizări, premierul a explicat și că pachetul de reformă vizează direct sistemul de justiție, unde sunt identificate probleme majore legate de salarizare, de vârsta de pensionare a magistraților și de nivelul pensiilor speciale. Bolojan a arătat că legislația actuală a permis procese în cascadă pentru majorări salariale și a generat costuri uriașe pentru stat, în timp ce posibilitatea de pensionare la vârste foarte mici și pensiile calculate la nivelul ultimului salariu au accentuat inechitățile.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu dezvăluie condiţia pusă lui Bolojan pentru adoptarea Pachetului 2: „Va trebui să existe şi un pachet PSD, următorul. E un fel de condiţionare”

„Sunt trei aspecte de fond care trebuie rezolvate, două dintre ele le rezolvă practic acest pachet. Este nevoie de o lege clară de salarizare, care să nu mai permită declanșarea de procese în cascadă pentru creșteri de salarii. În acești ani am avut peste 23.000 de procese generate de magistrați, care, bineînțeles, au fost câștigate în cea mai mare parte și care au făcut ca statul român să plătească până acum cel puțin 2 miliarde de euro doar pentru diferențe salariale. Și mai avem de plătit încă aproximativ aceeași sumă. Este, deci, anormal să existe legi de salarizare neclare care să permită astfel de abordări, iar în această toamnă este necesar să venim cu legi de salarizare simple, clare și predictibile, inclusiv în sistemul de justiție, pentru a evita aceste situații.

Al doilea lucru foarte important este corectarea unei nedreptăți, și anume posibilitatea de pensionare foarte rapidă. Niciun sistem de justiție din Europa nu permite pensionarea magistraților la 48 de ani, așa cum permite sistemul nostru, după 25 de ani de vechime.

Al treilea element important pe care îl corectează acest proiect este stabilirea unei pensii rezonabile. Până acum, pensia în magistratură era egală cu ultimul salariu, ceea ce nu se întâlnește nicăieri, nici în sistemele juridice europene, nici în sistemele de pensii obișnuite. Gândiți-vă că o persoană care merge pe contributivitate ajunge, la final de carieră, să aibă o pensie care reprezintă între 45% și 55% din ultimul salariu. Propunerea noastră este ca valoarea pensiei magistraților să nu depășească 70% din ultimul salariu. Acest lucru va face ca, față de pensia medie actuală din magistratură, care este de 4.800–5.000 de euro (ca să discutăm foarte deschis), pensia să coboare la aproximativ 3.500 de euro. Oricum, această pensie nouă va rămâne una foarte bună, raportată la pensia medie din România, care este de 550–600 de euro.

Acest pachet, că ne place sau nu, vine să corecteze niște nedreptăți acumulate în timp.”, a mai explicat premierul Bolojan.

Citeşte şi: Guvernul Bolojan a decis să împartă Pachetul 2 în cinci proiecte separate. La ce se referă fiecare şi de ce procedează aşa Executivul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT