Societatea de avocatură Țucă Zbârcea a fost în centrul unei anchete DIICOT care vizează o rețea infracțională de proporții, ce a produs un prejudiciu uriaș statului român. Pe rolul Curții de Apel București se află, de anul trecut, un dosar în care un procuror DIICOT a cerut confiscarea sumelor de 3,5 milioane de euro și 2,6 milioane lire sterline deținute de societatea de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații în două conturi la o bancă comercială. Banii ar reprezenta o parte din prejudiciul de 32,7 milioane de lei produs unei firme de medicamente, inclusiv prin activitatea lui Robert Roșu, unul dintre avocații din cadrul firmei.
În dosar, procurorii au arătat că peste 7,44 milioane de euro au fost transferați în mod ilegal către societatea de avocați, iar printre beneficiarii direcți s-ar număra chiar Gabriel Zbârcea, propus recent de președintele Nicușor Dan pentru funcția de șef al SRI, care ar fi încasat personal peste 2,2 milioane de lei. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că aceste sume trebuie recuperate de stat, potrivit documentelor consultate de România TV.
Dosarul „Relad”, care a vizat o rețea infracțională investigată de DIICOT până în anul 2022, ar fi prejudiciat statul român cu milioane de euro. Potrivit documentelor din anchetă, avocatul Robert Roșu și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații au fost acuzați că au facilitat transferuri frauduloase de bani și au beneficiat direct din delapidarea patrimoniului companiei Next Pharma SRL, companie lichidată între timp
Expertizele contabile care au fost efectuate în dosar au arătat că în baza unor acte adiționale la contractul de asistență juridică, în 2011-2012, din conturile Next Pharma SRL au fost scoși peste 32 milioane de lei, echivalentul a 7,44 milioane de euro.
Un supliment de expertiză contabilă efectuat în cauză a arătat clar traseul banilor. La începutul perioadei analizate, martie 2012, societatea de avocați deținea sume considerabile în conturi: peste 24 milioane de lei, 17,3 milioane de euro și depozite în valute.
După încasarea sumelor de la Next Pharma, banii au fost folosiți pentru constituirea unor noi depozite bancare, dar și pentru plăți directe către asociații firmei. Documentele arată că Florentin Țuca ar fi primit 3.133.410 lei, Gabriel Zbârcea 2.200.000 lei, iar Robert Roșu 1.142.000 lei.
Sumele vizate pentru confiscare includ și 627.484,60 lei și 224.000 USD deținute de Robert Roșu în conturile sale, toate până la concurența totală de 32,7 milioane lei. Conturile societății vizate de confiscare sunt la o bancă comercială, iar sechestrul a fost instituit încă din 2022.
La finalul perioadei analizate, în iulie 2012, în ciuda încasărilor, soldul conturilor societății era mai mic decât la început, ceea ce dovedește că banii au fost retrași și utilizați.
Deși dosarul instrumentat de DIICOT a vizat fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat și complicitate la delapidare, ancheta a fost întârziată de proceduri, contestații și expertize care s-au întins pe mai mulți ani.
Astfel, în anul 2022, infracțiunile pentru care au fost cercetați avocatul Robert Roșu și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații au ajuns la termenul de prescripție, ceea ce înseamnă că răspunderea penală nu mai putea fi angajată, precum și că inculpații nu mai puteau fi condamnați.
Cu toate acestea, procurorul de caz a sesizat un judecător de cameră preliminară de la Curtea de Apel București pentru confiscarea celor 32,7 milioane de lei, pe motiv că sumele ar fi fost dobândite prin comiterea unor infracțiuni, potrivit G4Media.
Judecătorul de cameră preliminară a menținut sechestrul în 2025 asupra sumelor: 3,5 milioane euro și 2,6 milioane lire sterline pentru societate și 627.484,60 lei și 224.000 USD pentru Robert Roșu, până la concurența totală de 32,7 milioane lei.
Gabriel Zbârcea (stânga) și Florentin Țuca (dreapta). Sursă foto : Țuca Zbârcea & Asociații
Însă acest lucru nu a dus automat la ridicarea măsurilor asigurătorii. Curtea de Apel București a analizat suplimentele de expertiză contabilă și traseul banilor proveniți din patrimoniul Next Pharma SRL și a stabilit că sumele au intrat în conturile firmei de avocatură și că au fost utilizate în beneficiul asociaților.
Pe baza acestor probe, CAB a decis că sechestrul instituit asupra banilor trebuie menținut, în ciuda faptului că răspunderea penală s-a stins prin prescripție.
Hotărârea Curții de Apel a fost ulterior atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care pe 15 iulie 2025 a pronunțat o decizie definitivă, și anume că măsurile asigurătorii rămân valabile și sumele trebuie confiscate.
Înalta Curte a explicat că, potrivit Codului Penal și Codului de Procedură Penală, confiscarea specială poate viza și bunurile aflate în proprietatea sau posesia unor terți, atunci când acestea provin din infracțiuni.
Instanța a mai subliniat că, fiind vorba de bani, bunuri fungibile, nu contează dacă sumele mai există în conturile societății sau dacă au fost retrase între timp, pentru că ceea ce se confiscă este valoarea totală a banilor proveniți din infracțiune, nu bancnotele individuale.
Gabriel Zbârcea a fost audiat în calitate de martor în cadrul procesului de confiscare, iar Florentin Țuca a declarat că „nu am ce comenta”, în timp ce Zbârcea a transmis: „am avut doar calitate de martor. Societatea va avea un răspuns detaliat pe acest subiect”.
Gabriel Zbârcea este partener coordonator la casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații și are experiență ca avocat în fuziuni, achiziții, dreptul energiei și al gazelor naturale, programe de achiziții militare și proiecte de securitate energetică în România și Republica Moldova.
Potrivit website-ului casei de avocatură, el „a avut un rol esențial în procesele de privatizare a întreprinderilor de stat, inclusiv în primele tranzacții de privatizare din România în domeniul electricității, petrolului și gazelor”, mai ales ca fost consilier de stat al prim-ministrului și președinte al Agenției Române de Privatizare (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS).
A mai îndeplinit funcția de președinte al Comisiei de privatizare a Băncii Comerciale Române (BCR), precum și de președinte al Comitetului Interministerial pentru Angajamentele de Aderare la UE – Capitolul 6 „Concurență” – Guvernul României.
Robert Roșu, prezent în dosarul prezentat în exclusivitate de România TV, a fost condamnat în decembrie 2020 la 5 ani de detenție pentru grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu dosarul Ferma Băneasa, alături de Remus Truică, miliardarul israelian Benny Steinmetz și consultantul politic Tal Silberstein.
Robert Roșu, partener Țuca Zbârcea & Asociații (sursă foto: tuca.ro)
În noiembrie 2021, avocatul Robert Roșu a fost achitat și eliberat ca urmare a admiterii recursului său în casație, completul considerând că faptele sale nu ar fi prevăzute de legea penală, ci s-ar fi circumscris activității normale de avocat.
Numele propus de Nicușor Dan a stârnit un adevărat scandal în spațiul public, mai ales după ce s-a descoperit că Gabriel Zbârcea se autointitulează „naționalist și suveranist”, că a reprezentat în România compania sârbă NIS, deținută de Gazprom, dar și că societatea sa de avocatură a reprezentat Roșia Montană Gold Corporation în procesul împotriva statului român.