EXCLUSIV Schema de plafonare pentru gaze, extinsă până la finalul iernii. Ministrul Bogdan Ivan: „Oamenii pot să stea liniștiți, nu vor crește prețurile”

În emisiunea "România la raport" cu Andreea Crețulescu, de joi seara, 28 august 2025, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a facut declarații despre facturile la gaze ale românilor, în contextul scumpirilor intrate în vigoare la 1 august 2025. 
Alina Costache
28 aug. 2025, 22:51
EXCLUSIV Schema de plafonare pentru gaze, extinsă până la finalul iernii. Ministrul Bogdan Ivan: „Oamenii pot să stea liniștiți, nu vor crește prețurile”

Ministrul Energiei a anunțat în direct, la România TV, un set de măsuri prin care promite reducerea prețurilor la energie. Oficialul spune că a încheiat deja discuții cu premierul Ilie Bolojan, ANRE și operatorii din piață, iar soluțiile agreate vor fi trimise inclusiv spre analiza CSAT, fiind considerate o problemă de securitate națională. Mai mult, Bogdan Ivan susține că factura la gaz nu se mărește în iarnă.

Într-un moment în care milioane de români se confruntă cu facturi din ce în ce mai mari la energie electrică, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost invitat joi seara, 28 august 2025, în emisiunea „România la raport” cu Andreea Crețulescu, pentru a oferi lămuriri despre situația actuală de pe piața energiei și măsurile luate de Guvern care să atenueze impactul asupra populației. Discuția a atins subiecte sensibile, precum creșterea prețurilor la energie, rolul furnizorilor de stat și schema de plafonare pentru gaze.

Ministrul Energiei a preluat mandatul în urmă cu doar două luni, într-o perioadă tensionată, când deja se știa că schema de plafonare a prețurilor la energie urma să expire la 1 august 2025. De la acea dată, facturile au început să crească semnificativ, iar cetățenii au resimțit presiunea direct în bugetul lunar.

Vezi și EXCLUSIV Ministrul Energiei susține tăvălugul concedierilor anunțat de Guvernul Bolojan: „În momentul de față, România poate să funcționeze și cu mai puțin oameni”

„Oamenii chiar o duc greu și au o problemă legată de facturile la energie. Eu am ajuns acum două luni ministrul Energiei. Știindu-se că va expira schema de plafonare, acum factura va ajunge 120-130 de lei. Din acel motiv, în prima lună am creat o schemă, oamenii pot să aplice pentru un voucher de 50 de lei ca să compenseze această diferență. Furnizorii aceștia privați, dar avem și furnizorii statului”, a declarat Ivan.

Una dintre întrebările adresate de Andreea Crețulescu a vizat Hidroelectrica, principalul furnizor de stat, considerat un colos energetic profitabil. „De ce, dacă produce ieftin, crește prețul cu 60%?”, a întrebat jurnalista.

Ministrul a explicat că, deși Hidroelectrica are un cost de producție redus (aproximativ 0,7 lei/kWh), prețul se formează în funcție de regulile pieței europene și de condițiile de cerere și ofertă.

„Să vă explic foarte clar cum se calculează asta și cum se stabilește prețul în toată UE. Indiferent de la care dintre noi luați, dvs. cumpărați tot cu 10 lei. În această formulă am pregătit piața. Tocmai am spus că avem un pachet pe creșterea prețurilor. Doi: reguli de piață. Tocmai v-am explicat cum se formează prețul. Am început de acum două luni de zile să fac o analiză. Am reușit după această perioadă și înainte de a ajunge la emisiune am închis o ședință prin care prin 8 puncte reglăm piață, dăm jos prețul”, a transmis ministrul Energiei.

Dacă în privința energiei electrice există presiune, în ceea ce privește gazele naturale, ministrul a venit cu vești bune. Schema de plafonare pentru gaze va fi extinsă până la finalul iernii, iar populația nu trebuie să își facă griji în sezonul rece.

„Una dintre măsurile care pot duce la o echlibrare oarecum e ca prețul la energie să scadă. Ponderea cea mai mare în buznarul unei familii îl are prețul la gaz. Avem extinsă schema plafonării la gaz până la finalul iernii. Le-am cerut explicit celor de la Transgaz să înceapă încă din vară umplerea depozitelor pentru iarnă. La gaze pot să stea oamenii linsitiți, că nu vor crește prețurile”.

Citește și Factura la gaz nu se mărește în iarnă. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă cu preturile

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România