Spațiile dintre blocuri: compromisurile administrației locale pentru pietoni și șoferi

Aceste zone intermediare, așa-numitele „spații dintre blocuri”, au fost mult timp privite ca teritorii fără statut: nici publice, nici private, nici cu funcție, nici complet abandonate. Astăzi, ele devin una dintre cele mai mari mize pentru orașele care își doresc să crească în calitate, fără să mai poată crește în suprafață.

Trei nevoi, un singur spațiu

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

În București, aceste spații sunt de multe ori revendicate simultan de:

Alte articole

EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ Lista sinecuriștilor lui Ilie Bolojan! Oamenii loiali ai președintelui PNL care primesc salarii colosale de la stat

Una caldă, alta rece pentru Nuțu Cămătaru și soția acestuia. Ce a decis instanța

• șoferii care cer locuri de parcare cât mai aproape de scară;
  pietonii care au nevoie de trotuare
  activiștii sau cetățenii care cer mai mult spațiu verde.

În realitate, toate cele trei cereri sunt perfect legitime. Problema nu este dorința, ci spațiul. Iar adevărul neplăcut este că, în multe cartiere, nu mai încape tot. Acesta este compromis urban de care trebuie să țină cont orice administrație responsabilă: să echilibreze funcțional parcarea, circulația pietonală și vegetația, fără să favorizeze ideologic vreuna în detrimentul celorlalte.

Ce înseamnă „spațiu verde” cu adevărat

În discursul public local, „spațiu verde” este confundat frecvent cu „pământ”. Un petic de gazon, un perimetru nebetonat sau o zonă de pământ tasat sunt etichetate drept „verde”, deși nu oferă nici răcoare, nici filtrare de aer, nici confort estetic. Un spațiu verde real înseamnă arbori, cu coroană, cu umbră, cu rol ecologic, susțin urbaniștii. Terenul gol fără vegetație matură este cel mult o promisiune verde, nu o realitate funcțională. Astfel, între un copac și o zonă cu gazon, diferența nu e doar de estetică, ci de calitate urbană și de impact real asupra vieții cotidiene.

Sunt zone din București unde administrațiile locale au început să trateze aceste spații cu mai multă inteligență. Iar aici exemplul poate fi Sectorul 3. Aici, se remarcă intervenții în care s-au păstrat arborii maturi, s-au amenajat trotuare continue chiar dacă spațiul era limitat, s-au plantat rânduri de copaci între parcări și clădiri, pentru a crea zone verzi, iar parcările atât de necesare nu au acaparat tot, ci au fost integrate în logica cartierului. Nu există o soluție unică, nici o rețetă miraculoasă, dar există o rețetă a compromisului, pentru a putea funcționa într-un oraș unde există și mașini, și oameni.

Un oraș care reușește să transforme aceste spații-tampon în zone reorganizate, echilibrate, câștigă pe termen lung. Iar acolo unde administrațiile locale înțeleg această miză, aceste spații devin funcționale.