Directorii de școli, grădinițe și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână în anul școlar 2025-2026

Directorii de școală, grădiniță și liceu vor trebui să predea 10 ore pe săptămână, conform normelor metodologice care stabilesc degrevarea de normă didactică și predare pentru personalul didactic în funcții de conducere, îndrumare și control.
Filip Stan
03 sept. 2025, 16:56
Directorii de școli, grădinițe și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână în anul școlar 2025-2026

Directorii de școală, grădiniță și liceu vor avea o normă de predare de 10 ore pe săptămână, conform hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial pe 1 septembrie, cu o săptămână înainte de a începe anul școlar 2025-2026.

Proiectul de HG publicat în Monitorul Oficial prevede că directorii de școală, grădiniță și liceu vor preda 10 ore pe săptămână, iar regula este valabilă și pentru inspectorii școlari.

Directorii adjuncți au o normă de 12 ore, în timp ce cei de la CJRAE au câte 16 ore.

Citește și: Daniel David exclude o plecare în bloc a miniștrilor din cabinetul Bolojan. ”Dacă demisia mea ar rezolva ceva, cu bucurie mi-aș da demisia”

Art. 2 alin (2) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal efectuează 10 ore/săptămână în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, dacă unitatea de învățământ îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) are cel puțin 25 de formațiuni de studiu;

b) are între 10 și 24 de formațiuni de studiu și cel puțin 10 clase din învățământul primar și/sau grupe din învățământul antepreșcolar/preșcolar;

c) are cel puțin 5 structuri școlare arondate;

d) are cel puțin 20 de formațiuni de studiu, precum și internat și/sau cantină;

e) are cel puțin 4 niveluri de școlarizare dintre următoarele: antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, postliceal;

f) este unitate de învățământ special cu cel puțin 16 formațiuni de studiu.

(3) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal care funcționează cu un număr de formațiuni de studiu cuprins între 5 și 9 inclusiv efectuează 14 ore/săptămână în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii.

(4) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat care funcționează cu un număr de formațiuni de studiu mai mic decât 5 efectuează integral norma didactică de predare.

(5) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional sau postliceal, care nu se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1)-(4), efectuează 12 ore/săptămână în specializarea /specializările dobândită/dobândite prin studii.

(6) Directorii adjuncți ai unităților de educație extrașcolară și ai centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională efectuează 16 ore/săptămână în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii.

(7) Directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar, gimnazial, liceal, profesional sau postliceal efectuează 12 ore/săptămână în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii.

(8) Personalul didactic de predare care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București efectuează 10 ore/săptămână în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii.

Art. 3. — (1) În vederea participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar desemnează maximum 170 de persoane care beneficiază de degrevare parțială, în limita a maximum 90 de norme/posturi didactice la nivel național.

Citește și: Cand educaţia e făcută de cozi de topor şi se taie cu barda. Primul liceu dual lansat cu fonduri PNRR în România, inaugurat de Bolojan, se comasează/ O altă şcoală, cu promovabilitate 100% şi abandon școlar zero, se desfiinţează

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Ştefan Baiaram, decizie şoc! A rupt contractul cu impresarul: „Nu îmi place să lucrez cu oameni care sunt în mai multe părţi”. Ce oferte a avut Universitatea Craiova pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Se modifică valabilitatea permisului auto. Vin reguli noi în România pentru șoferii pensionari peste 70 de ani
Playtech.ro
Crengile tăiate primăvara, motiv de amendă în România. Unde să nu le arunci pentru a evita sancţiuni
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în lumea fotbalului. Fostul portar Georg Koch s-a stins la 54 de ani, după o luptă cu cancerul
iamsport.ro
Fiul lui Ion Țiriac nu credea că va trăi așa ceva vreodată: 'Pierderi economice uriașe'
MediaFlux
Decizie scandaloasă a ministrului de externe Oana Țoiu: Fata minoră a fostului premier Victor Ponta, interzisă la îmbarcarea în autocarul care transporta minori din Dubai, în Oman, pentru avionul de România
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj