Crimă macabră în judeţul Timiş. Un bărbat şi-a omorât copilul de 7 ani şi socrii VIDEO

Un bărbat de 29 de ani și-a ucis socrii și copilul în vârstă de numai 7 ani, după care s-a spânzurat în faţa casei. Sinistra întâmplare s-a petrecut la Șag, în imediata apropiere a Timișoarei. În buzunarul bărbatului spânzurat, a fost găsit un bilet pe care scria: "Nu intraţi! Am făcut crime! Sunaţi la 112!"
Romania TV
02 ian. 2012, 07:35
Crimă macabră în judeţul Timiş. Un bărbat şi-a omorât copilul de 7 ani şi socrii VIDEO

Potrivit primelor informaţii, crima ar fi avut loc în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.

Cadavrele au fost descoperite de fratele bărbatului spânzurat, care a și anunţat autorităţile.

Într-o cameră a locuinţei au fost găsite corpurile neînsufleţite ale celor doi socri, care aveau perne pe față. Trupul copilului se afla într-o a treia cameră.

Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări reiese că tânărul i-a ucis pe cei trei, iar apoi s-a sinucis, el ameninţând de mai multă vreme că va recurge la acest gest.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat pentru Mediafax că poliţiştii au stabilit că bărbatul şi-a lovit socrii cu un topor.

Mezdrea a precizat că anchetatorii nu au găsit urme de violenţă pe trupul copilului de şapte ani şi încearcă să stabilească cum a murit acesta.

Anchetatorii afirmă că mama copilului este plecată în Italia, acesta fiind motivul pentru care bărbatul ar fi fost deprimat. Acolo ea şi-ar fi găsit un alt bărbat. De sărbători  nu s-a întors acasă, iar soţul a decis să se răzbune în acest fel.

Şi vecinii povestesc că, în ultima lună, bărbatul era foarte supărat şi ameninţa că îi va da el o lecţie soţiei.

Băieţelul suferea de autism şi se plîngea că mama l-a părăsit şi nu-l mai iubeşte. Bărbatul s-a plâns şi el unui prieten că nu mai rezistă din cauza situaţiei.

Anchetatorii au găsit un bilet în buzunarul bărbatului spânzurat, pe care scria: „Nu intraţi, am făcut crime, sunaţi la 112″, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş.

În celălalt buzunar, a fost găsit un album foto cu el, soţia şi copilul.

Bărbatul cu copilul au fost zăriţi ultima dată ieri, pe stradă. El lucra ca şofer în comuna Şag, iar casa în care a avut loc crima era recent construită.

Socrii bărbatului aveau aproximativ 60 de ani.

 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de dolari, banii strânși pentru Andreea Anița. Tânăra a pierdut lupta cu boala
Fanatik.ro
Detalii de ultimă oră despre situația din Golf: „Este singurul aeroport de unde se zboară. Toată lumea vine să plece din Arabia Saudită”. Exclusiv
Capital.ro
România e în doliu. A murit părintele muzicii ușoare românești. Fuego: Dumnezeu să îl așeze în rândul celor mari!
Playtech.ro
Câți bani face pe oră un cerșetor în București în 2026. Poliția Locală Sector 6 a dezvăluit cât se poate câștiga din milă
Adevarul
Israelul a bombardat clădirea unde clericii urmau să aleagă noul lider suprem al Iranului
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Fiica lui Ion Țiriac nu s-a speriat de rachetele iraniene căzute în Dubai. Ioana Țiriac a postat chiar dintr-o zonă afectată
MediaFlux
Ce limbă vorbesc copiii Nicoletei Luciu: „Singura care vorbește română sunt eu”
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj