Un nou cutremur, de peste 6 pe scara Richter, a lovit Afganistanul, după seismul cu peste 2.200 de morţi

Seismul de joi, produs la o adâncime de 10 kilometri, urmează celor două seisme care au distrus sate din provinciile Kunar şi Nangarhar, soldându-se cu peste 2.200 de morţi, 3.600 de răniţi şi lăsând zeci de mii de persoane fără adăpost.
Filip Stan
04 sept. 2025, 22:30
Un nou cutremur, de peste 6 pe scara Richter, a lovit Afganistanul, după seismul cu peste 2.200 de morţi

Un cutremur de magnitudine 6,2 a lovit joi sud-estul Afganistanului, fiind cel de-al treilea cutremur major produs în aceeaşi regiune începând de duminică, conform Centrului german de Geoştiinţe, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Cutremur puternic în noaptea de duminică spre luni, cu sute de morți și răniți. Ministerul Sănătății: „Echipele noastre se află pe teren”

Naqibullah Rahimi, purtător de cuvânt al departamentului pentru sănătate al provinciei Nangarhar, a precizat că epicentrul seismului s-a aflat în districtul Shiwa, în apropierea graniţei cu Pakistanul, existând informaţii prealabile cu privire la pagube materiale produse în zona Barkashkot.

Seismul de joi, produs la o adâncime de 10 kilometri, urmează celor două seisme care au distrus sate din provinciile Kunar şi Nangarhar, soldându-se cu peste 2.200 de morţi, 3.600 de răniţi şi lăsând zeci de mii de persoane fără adăpost.

Mii de victime în urma unui cutremur de magnitudine 5,5. Mai bine de 5.000 de locuințe au fost distruse

La Geneva, coordonatoarea ONU a Acţiunii Umanitare în Afganistan Indrika Ratwatte avertizează că ”este posibil ca numărul persoanelor afectate să atingă sute de mii” într-o ţară în care, după 40 de ani de război, 85% dintre locuitori trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, potrivit ONU.

Potrivit şefului Autorităţii Gestionării Catastroferlor din Kunar, Ehsanullah Ehsan, ”căutările nu au încetat”,”mulţumită mobilizării angajaţilor noştri şi locuitorilor veniţi din districte din împrejurimi”.

”Prioritatea este să ajutăm răniţii, apoi vom distribui corturi şi mese calde celor fără adăpost”, a declarat el AFP.

Salvatori continuă să întâmpine dificultăţi în a ajunge în unele sate rupte de lume de alunecări de teren.

Afganistanul, ale cărui autorităţi talibane sunt recunoscute doar de Moscova, este una dintre cele mai sărace din lume.

Agenţiile ONU au lansat toate campanii de donaţii, iar o sumă iniţială de cinci milioane de dolari a fost deblocată din Fondul Mondial de Intervenţie de Urgenţă al ONU.

Londra a anunţat, la rândul său, că deblochează un milion de lire sterline în ajutorul familiilor afectate.

În Afganistan au loc frecvent cutremure, mai ales în lanţul muntos Hindu Kush, situat în apropiere de joncţiunea păcilor tectonice eurasiatică şi indiană.

Începând din 1900, în nord-estul ţării a u avut loc 12 seisme de magnitudinea peste 7, potrivit unui seismolog British Geological Survey, Brian Baptie.

După revenirea lor la putere, în 2021, talibanii s-au confruntat cu alt cutremur de amploare, în 2023, în regiunea Herat, în cealată parte a Afganistanului, în vest, la frontiera cu Iranul, soldat cu peste 1.500 de morţi şi distrugrea a peste 63.000 de case. Acest cutremur, de magnitudinea 6,3, a fost cel mai sângeros din ultimii 25 de ani în Afganistan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Emil Hossu Longin, poză fabuloasă alături de David Popovici: „O minune!”. Update
Capital.ro
Pensie mai mare după o victorie în instanță împotriva Casei de Pensii. Judecătorii au obligat instituția să emită o nouă decizie de pensionare
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de „Adormirea Maicii Domnului”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat