Fondul clasei, INTERZIS în unitățile școlare. Autoritățile le transmit părinților să nu contribuie cu bani: „Este un abuz”

Fondul clasei 2025. La început de an școlar, părinții sunt coplețiți de griji, iar printre acestea se numără și eternul fond al clasei. Într-un oraș din țară, autoritățile le transmit părinților să nu contribuie cu bani, astfel de solicitări fiind ilegale.
Mircea Filipescu
11 sept. 2025, 17:43
Fondul clasei, INTERZIS în unitățile școlare. Autoritățile le transmit părinților să nu contribuie cu bani: „Este un abuz”
Ce se întâmplă cu fondul clasei în 2025

Fondul clasei 2025. Primarul Cristi Valentin Misăilă din orașul Focșani le-a transmis părinților și cadrelor didactice că solicitarea sau colectarea de bani pentru așa-numitul „fond al clasei” este ilegală. Mesajul edilului vine după ce la primărie au ajuns mai multe sesizări de la părinți nemulțumiți de aceste practici.

Misăilă atrage atenția că profesorii nu au voie să ceară bani pentru materiale didactice, produse de igienă sau alte cheltuieli de funcționare a școlii.

„Asemenea obiceiuri nu au ce căuta în școli. Este un abuz să pui presiune pe părinți pentru a contribui la cheltuieli care sunt deja acoperite din bugetul local”, a declarat primarul.

Citește și: Româna, limbă străină obligatorie în școli dintr-o țară europeană! Măsura va fi inițiată printr-un program-pilot

Autoritățile locale au subliniat că, pentru anul școlar 2025 – 2026, au fost alocate sumele necesare pentru creșe, grădinițe, școli și licee. Edilul cere Inspectoratului Școlar Județean Vrancea să discute cu directorii și profesorii pentru ca aceștia să renunțe definitiv la practica „fondului clasei”.

Ce spune legea despre fondul clasei

Fondul clasei reprezintă sumele de bani colectate informal de la părinți pentru diverse cheltuieli pe parcursul unui an școlar. Din acești bani se pot cumpăra de la hârtie igienică și produse de curățenie până la dotrări pentru clasă sau cadouri pentru profesori.

Practica este răspândiră în multe școli din România, dar se situează în afara legii. Legea educației și regulamentele școlare interzic explicit colectarea de bani de la elevi sau părinți pentru funcționarea unităților de învățământ. Toate cheltuielile pentru materiale didactice, igienă și întreținere trebuie acoperite din bugetele alocate de stat și de autoritățile locale.

Citește și: Vouchere educaționale distribuite beneficiarilor FĂRĂ bani pe ele. Dragoș Pâslaru: Am trimis o adresă a Ministerului Educaţiei

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cei patru fotbaliști prezenți la Cupa Mondială 2026 care au jucat și la turneul final din Germania 2006. Nume de legendă pe listă
Capital.ro
Euroconstruct vede o schimbare majoră în sector. Construcțiile noi preiau rolul principal în dezvoltarea pieței
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți