Probleme uriaşe pentru românii care au cărţi de identitate electronice. Instituțiile din România nu pot citi noile buletine

Peste jumătate de milion de români dețin deja cărți de identitate electronice, dar o parte dintre instituțiile publice nu le pot utiliza din cauza lipsei echipamentelor necesare. Situația a fost semnalată recent la Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 3, unde unui cetățean i s-a refuzat prezentarea documentului electronic pe motiv că instituția nu deține cititoare de cipuri.
Filip Stan
16 sept. 2025, 20:51
Probleme uriaşe pentru românii care au cărţi de identitate electronice. Instituțiile din România nu pot citi noile buletine
Probleme uriaşe pentru românii care au cărţi de identitate electronice. Instituțiile din România nu pot citi noile buletine

Noua carte de identitate include date vizibile (nume, CNP, sex, cetățenie, semnătură, data emiterii / expirării), iar cipul încorporează informații suplimentare precum adresa, amprentele, imaginea facială și certificate pentru semnătură electronică. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a explicat că dotarea cu astfel de echipamente nu intră în atribuțiile sale, responsabilitatea revenind fiecărei instituții publice în parte. Deși informațiile precum adresa de domiciliu se află deja în format digital pe cipul noilor buletine, cetățenilor li se solicită în continuare documente tipărite. Această situație creează birocrație suplimentară și afectează în special persoanele în vârstă sau vulnerabile.

MAI subliniază că fiecare instituție centrală sau locală trebuie să-și achiziționeze cititoarele de carduri și să instaleze aplicația IDPLUGMANAGER, necesară pentru vizualizarea datelor de pe CEI, inclusiv domiciliul și reședința, semnarea electronică a documentelor, autentificarea în sistemele informatice ale statului. Ministerul declară că sprijină tehnic instituțiile care întâmpină dificultăți, dar nu are competența de a le dota direct cu echipamente.

Citeşte şi: De ce expiră toate cărţile de identitate ale românilor până cel târziu la 3 august 2031. Este ordin de la Uniunea Europeană

La solicitarea Digi24, mai multe instituţii au dezvăluit că dispun de aceste cititoare. Primăria Sectorului 6 a transmis că „există cititoare pentru cărți electronice de identitate”! în cadrul acestei unități administrativ-teritoriale. Primăria Sectorului 5 a subliniat că a achiziționat „o serie de cititoare de carduri pentru noile cărți de identitate cu cip, iar o nouă tranșă este în curs de achiziție”. Primăria Sectorului 5 a subliniat că are cititoare de card și la nivelul Direcției Generale de Evidența Persoanelor, Direcției Impozite și Taxe Locale (5 cititoare) și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (15 cititoare). Primăria Municipiului Iași a transmis că instituțiile subordonate „au achiziționat cititoare pentru noile documente de identitate”. Primăria Sectorului 3, Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 4 și Primăria Municipiului Constanța au transmis că vor răspunde în 30 de zile.

Conform datelor existente în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) pentru anii 2024 și 2025, Primăria Timișoara apare cu o achiziție de cititoare pentru cardurile electronice de identitate, finalizată în 26 august. Primăria Sectorului 3, Primăria Sectorului 4, Primăria Sectorului 2, Primăria Sectorului 1 și nici instituțiile din subordine nu apar cu achiziții de acest tip în SEAP. În cazul Municipiului Constanța, s-au identificat achiziții de cititoare de carduri demarate de Direcția de Asistență Socială sau direcția taxe și impozite.

Printre primării de orașe sau municipii mari, dar și consilii județene care au achiziționat cititoare de carduri în anul 2025 se numără Primăria Orașului Pantelimon (lfov), Primăria Orașului Azuga, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Ilfov, Primăria Timișoara, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Satu Mare, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Pe lângă primării, s-au identificat mai multe Direcții de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care au cumpărat cititoare de carduri, cum ar fi cele din Galați, Prahova, Vrancea, Timișoara, Constanța, Bacău, Caraș-Severin, Călărași, Sibiu, Târgu Mureș, Buzău, Bihor, Covasna, Maramureș sau Teleorman. În cazul direcțiilor / serviciilor fiscale locale care au cumpărat cititoare de carduri, au fost identificate cele din Sibiu, Galați, Constanța sau Ploiești. Alte instituții care au cumpărat cititoare de carduri electronice de identitate sunt Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Iași, Inspectoratul de Jandarmi Vaslui, Universitatea Craiova, Compania Națională Imprimeria Națională, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sau Tribunalul Neamț.

Citeşte şi: Avertismentul lansat de MAI! Site-ul oficial al cărții electronice de identitate a fost clonat

Din martie 2025, noile buletine electronice sunt emise treptat la nivel național, iar până acum peste 500.000 de cetățeni le dețin. Pentru cazurile în care instituțiile nu au cititoare, MAI recomandă obținerea online a unui certificat de atestare a domiciliului, disponibil în format digital prin HUB-ul MAI, AICI.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Ce salariu amețitor a primit norvegianul Christensen. Acesta este motivul real pentru care a plecat de la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ierarhia de admitere la liceu 2026 se publică astăzi. Cum sunt departajați elevii cu aceeași medie la Evaluarea Națională
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?