Avocatul lui Călin Georgescu, reacție dură după trimiterea în judecată a suveranistului pentru tentativă de lovitură de stat: „Un simulacru de rechizitoriu, care va fi desființat de Justiție”

Lucian Catrinoiu, avocat al lui Călin Georgescu, a reacționat dur după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că a încercat a răsturna ordinea constituțională din România.
Alina Costache
16 sept. 2025, 23:05
Avocatul lui Călin Georgescu, reacție dură după trimiterea în judecată a suveranistului pentru tentativă de lovitură de stat: „Un simulacru de rechizitoriu, care va fi desființat de Justiție”

Lucian Catrinoiu, avocatul lui Călin Georgescu, a avut o primă reacție după ce a consultat rechizitoriul întocmit de procurorii de la Parchetul General în cazul dosarului în care fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Avocatul lui Călin Georgescu reacționează după trimiterea în judecată a suveranistului

„Un simulacru de rechizitoriu, care va fi desființat de Justiție, pentru că, să nu uităm, Justiția se înfăptuiește de către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de către celelalte instanțe judecătorești”, a declarat avocatul, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Citește și : Stenograme: cum recruta Horaţiu Potra tineri pentru mercenariat. „Ai experiență în conflicte? Ştii tactici de front sau ambuscade?”

Avocatul susține că rechizitoriul este lipsit de temei și că procesul lui Călin Georgescu va continua cu analiza probelor, precum și a legalității actului de sesizare.

Dosarul a fost deschis de procurorii parchetului instanței supreme după ce Horațiu Potra și mercenarii lui au fost opriți în trafic, în decembrie 2024, în timp ce veneau spre Capitală.

Călin Georgescu este acuzat de complicititate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false.

Horațiu Potra va fi judecat pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.

Anchetatorii susțin că inculpații ar fi avut un plan de destabilizare a României, după anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Respectivul plan ar fi urmat să fie pus în aplicare cu sprijinul mercenarilor lui Horațiu Potra.

În acest dosar, anchetatorii au percheziționat locuința din Mediaș a lui Potra, unde au găsit arme (trei aruncătoare portative de grenade, cinci pistoale-mitralieră, 18 pistoale semiautomate, aproape 3.000 de cartușe, peste 40 de grenade de mână și proiectile pentru lansatoare) și 3,3 milioane de euro.

Citește și : RECHIZITORIU Rusia a vizat peste 1,3 milioane de români în campania de manipulare electorală în favoarea lui Călin Georgescu. Cum au reuşit să evite monitorizările clasice. „Trebuie pus parul pe ei. Simplu, nu rugăciuni și speranțe”

La începutul lunii iulie, Parchetul general a anunțat trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, pentru propagandă legionară și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime de război. În acest dosar, lui Călin Georgescu i-a fost schimbată încadrarea, din suspect în inculpat.

Idolul suveraniștilor este acuzat că a reprodus într-o emisiune TV un citat din Corneliu Zelea Codreanu și că a promovat cultului lui Ion Antonescu – vinovat de crime de război.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot plăti bani în plus la întreținere. Ce spune legea despre reparațiile blocului
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România