Înalta Curte suspendă condamnarea fostului șef al CNAS Lucian Duţă și îl eliberează din închisoare. Lucian Duţă se află în închisoare din iulie 2022, când a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 6 ani, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.
El a atacat decizia printr-o cale extraordinară de atac (recurs în casație), admisă în principiu, miercuri, de judecătoarea Adriana Ispas de la Instanța supremă.
„Admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul Duță Nicolae Lucian împotriva deciziei penale nr.1049/A din data de 25 iulie 2022 a Curții de Apel București. Suspendă executarea hotărârii atacate până la soluționarea recursului în casație. Pe durata suspendării executării hotărârii, inculpatul Duță Nicolae Lucian trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a ICCJ. Dispune informarea instanței de executare, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și pentru supravegherea respectării obligațiilor impuse. Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatului Duță Nicolae Lucian. Fixează termen de judecată, în ședință publică, la data de 29.10.2025, cu citarea inculpatului și asigurarea apărării. Definitivă”, se arată în decizia instanței.
Cele două judecătoare de la Curtea de Apel București care l-au condamnat pe Lucian Duță, respectiv Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu, au fost excluse de CSM din magistratură în decembrie 2022, pe motiv că au dezvăluit în motivarea de condamnare faptul că doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța au încercat să îl ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații. Ulterior, Instanța supremă a anulat decizia CSM de excludere.
Lucian Duță a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de președinte al CNAS, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duță fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția.
DNA mai susținea atunci că Lucian Duță ar fi primit mită în legătură cu încheierea și derularea unui act adițional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea și operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea și derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluției informatice de implementare a Cardului Național de Asigurări Sociale de Sănătate și interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.