Voiculescu: TVA diferenţiat la pâine este meritul premierului şi al ministrului Agriculturii

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, luni seară, că reducerea TVA la pâine este meritul premierului şi al ministrului Agriculturii, iar în urma acestei măsuri preţul franzelei se va reduce substanţial la raft.
Romania TV
29 iul. 2013, 20:27
Voiculescu: TVA diferenţiat la pâine este meritul premierului şi al ministrului Agriculturii

„Cred că e corect să acordăm meritul cuvenit premierului Victor Ponta şi ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, care au înţeles că pentru români e foarte important ca produsele alimentare de bază, că nu e vorba numai de pâine, să aibă TVA diferenţiat. De altfel, în întreaga Europă, TVA pentru produsele alimentare de bază este diferenţiată, este o formă normală a unui Guvern responsabil de a sprijini printr-o hrană mai ieftină categoriile sociale care au venituri reduse’, a spus Voiculescu, într-o emisiune televizată.

El a adăugat că preţul pâinii era prea mare din cauza TVA de 24%, dar şi din cauza evaziunii, iar un producător de pâine care făcea evaziune fiscală ca să nu plătească 24% riscând ani grei de închisoare, se va gândi mai atent dacă merită să mai facă evaziune pentru 9%.

„Pe de altă parte, s-a luat o decizie ca pe tot lanţul să existe această scădere, astfel încât să nu se transfere câştigul de TVA de la producătorul de făină la vânzătorul de pâine. Eu cred că în urma acestei decizii pâinea, franzela de rând, se va ieftini substanţial la raft”, a precizat preşedintele fondator al PC.

Voiculescu a menţionat că e normal ca în perioadă de criză să fie introduse accize la produsele de lux: „România are o perioadă foarte grea şi eu cred că cei care au reuşit prin muncă, prin eforturi deosebite, prin renunţări poate, care au reuşit să aibă o situaţie foarte bună financiară şi care îşi pot permite să-şi cumpere vapoare, să-şi cumpere aur, bijuterii, să vină cu contribuţie, ideal ar fi fost să fie benevolă, la situaţia de fapt a României”.

Dan Voiculescu a precizat că el ar fi de acord „şi mâine” cu o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu: „Eu am fost autorul a două suspendări, am participat cât am putut de activ la procesul de demitere, s-ar părea că nu am fost suficient de prevăzător, de analitic, motiv pentru care nu am reuşit, dar ce ştiu eu este că România cu Traian Băsescu pe funcţia de preşedinte nu are decât de pierdut. Dacă ar depinde de mine aş face-o mâine”.

Referitor la explicaţiile date, luni, la DNA, cu privire la discuţia pe care a avut-o cu şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, Voiculescu a precizat că vorbea cu acesta despre procesele pe care trustul le are cu RCS-RDS şi că nu este vorba aici de niciun fel de şantaj. Totodată, el a povestit şi cum a decurs „vizita” sa la DNA.

„Am ajuns la DNA, totul foarte civilizat, nu ştiu din ce cauză eu, şi probabil nu numai eu, credeam că la DNA sunt nişte beciuri, undeva ascunse, întuneric, DNA a ajuns un fel bau-bau al României. Lucrurile sunt normale, un birou civilizat unde erau o doamnă şi un domn, procurori, care s-au purtat foarte firesc, eu am cerut să dau declaraţii şi i-am rugat, dacă se poate, să îmi pună toate întrebările pe care au de gând să mi le pună pentru a nu mai fi nevoit să mai vin să mai dau şi alte declaraţii dat fiind interesul major al presei la intrare şi la ieşire, interes care e de natură să te deranjeze”, a povestit Voiculescu.

CITEŞTE ŞI: Dan Voiculescu, urmărit penal pentru complicitate la şantaj în dosarul de la Antena Group VIDEO

Preşedintele fondator al PC a subliniat că discuţia cu procurori a clarificat lucrurile în legătură cu dialogul pe care l-a avut cu şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu – singura probă în baza căreia i s-a spus că este complice. „O spun foarte clar, acea discuţie se referea la faptul că grupul are un număr de 14 procese cu RCS, lucru care pe mine mă interesa foarte mult datorită faptului că, de regulă, e bine să nu ai procese, nu aveam un interes deosebit asupra unuia dintre procese. Dar nimic în legătură cu şantajul, iar după părerea mea, aici nu avem de-a face cu un şantaj”, a mai explicat Voiculescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România