Cu puțin timp în urmă, premierul României, Ilie Bolojan, a afirmat că Guvernul va veni cu noi modificări în ceea ce privește înăsprirea legislației fiscale pentru combaterea evaziunii fiscale. Acesta spune că din cauza unei legislații defectuoase, dar și a autorităților, au apărut multe firme fantomă, create special pentru evaziune, dar și portițe prin care contribuabilii au reușit să scape de plata anumitor taxe.
Citește și: Consilierul lui Bolojan propune desființarea ANAF. Ionuț Dumitru: „Structura este nefuncțională”
Potrivit premierului, vizate sunt companiile care au restanțe, firmele care urmează să fie executate de ANAF, companiile de stat care sunt în pierdere de mult timp și care au capital social negativ. Astfel, firmele care consumă mai mult decât produc trebuie închise sau redresate. Bolojan a menționat că există mai multe societăți din zona de energie și din zona Ministerului Economiei care se află în această situație.
„Companiile de stat au restanțe destul de importante, care trebuie executate de ANAF. Companiile care pot fi redresate trebuie să continue. Cele care sunt în pierdere cronică de mulți ani, cele care au capitaluri sociale negative, deci valoarea datorilor este mai mare decât activele lor, cele care în mod cert nu se mai pot redresa, trebuie închise pentru că sunt o gaură neagră.
Sunt multe societăți mai mici din zona de energie, din zona Ministerului Economiei, care sunt în astfel de situații și care trebuie redresate sau închise”, a spus premierul României.
În același timp, Bolojan a explicat motivul pentru care, în ultimii ani, nu au existat încasări notabile la bugetul statului. Prin adoptarea măsurilor de austeritate din pachetul 1 și 2, Bolojam a închis toate portițele prin care contribuabilii ar fi putut fenta legea.
„Asta a fost o problemă. Noi când am dat o lege, ea a fost urmată de cele mai multe ori de tot felul de excepţii, de crearea unor portiţe care au fost exploatate în mod legal sau ilegal pentru a fugi de plata taxelor.
Nu ne-am încasat taxa pe valoare adăugată decât în ponderi care sunt de neacceptat datorită sistemului de evaziune care a fost tolerat datorită legislaţiei defectuoase şi a unor autorităţi ale statului care, orice s-ar spune, nu şi-au făcut datoria cum trebuie.
Aceste lucruri le corectăm în această perioadă şi, prin modificările care au fost făcute atât în pachetul 1 cât şi în pachetul 2, am închis aceste portiţe şi aşa cum se vede din încasările pe care le face ANAF, fără să intre practic în vigoare majorările, ne-am îmbunătăţit colectarea.
Pentru că dacă nu există protecţie pentru aceste companii care în mod premeditat generează evaziune, care acumulează datorii mari după care intră în insolvenţă sau sunt tot felul de firme fantomă, cu acestea trebuie să ne luptăm şi asta facem în această perioadă în aşa fel încât să ne încasăm bugetele”, a mai spus șeful Guvernului.
Citește și: Ilie Bolojan, declarații privind deficitul bugetar: „Eram în situația de a ne suspenda fondurile europene”