Reacții adverse la opiniile Mihaelei Bilic. Nutriționista a fost luată în vizor de Colegiul Medicilor: „Acestea nu au nicio dovadă științifică, sunt pur și simplu eronate”

Recent, nutriționista Mihaela Bilic a făcut unele declarații care au creat vâlvă în lumea medicală. Aceasta a vorbit despre terapia cu statine și rolul colesterolului în organism, iar Colegiul Medicilor din București a reacționat, subliniind că declarațiile acesteia nu sunt dovedite științific.
Bianca Bocioacă
21 sept. 2025, 17:15
Reacții adverse la opiniile Mihaelei Bilic. Nutriționista a fost luată în vizor de Colegiul Medicilor: „Acestea nu au nicio dovadă științifică, sunt pur și simplu eronate”
Mihaela Bilic, pusă la zid de Colegiul Medicilor din București

Mihaela Bilic a publicat un mesaj pe Facebook, în care afirmă că statinele „scad dramatic producția de colesterol” și condamnă folosirea acestui tip de medicament, despre care spune că face mai mult rău. Nutriționista susține c medicamentele sunt o afacere Big Pharma și au fost create pentru profit.

Declarațiile acesteia au stârnit numeroase reacții și mulți au contrazis-o ferm și au acuzat-o că dezonformează. În urma declarațiilor făcute de nutriționistă, Colegiul Medicilor din București a reacționat imediat, contrazicând-o pe Mihaela Bilic.

„Luând notă de informațiile recente lansate în spațiul public de dr. Mihaela Bilic, privind terapia cu statine pentru pacienții cu afecțiuni cardio și cerebrovasculare, cât și despre rolul colesterolului în organism, Colegiul Medicilor din Municipiul București face precizarea că acestea nu au nicio dovadă științifică, iar datele prezentate sunt pur și simplu eronate. Vom avea o discuție colegială cu doamna doctor, pentru a înțelege ce s-a întâmplat”, a declarat Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, vicepreședinte CMMB și coordonator al Departamentului Profesional-Științific.

Citește și: Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre criza bugetară din spitale: „Vom face toate eforturile să nu existe lipsuri în spitale”

Declarațiile controversate făcute de Mihaela Bilic

Mihaela Bilic a vorbit despre terapia cu statine, pe care a caracterizat-o drept o afacere Big Pharma. Statinele sunt medicamente prescrise frecvent pacienților cu risc cardiovascular, cu scopul de a reduce nivelul colesterolului și de a preveni infarctul miocardic sau accidentele vasculare cerebrale.

„Fără grăsime creierul nostru se “stafidește” și moare. Daca ar fi să ne luăm după noile valori stabilite de americani în ceea ce privește nivelul colesterolului, un miliard de oameni de pe glob ar trebui să ia statine.

Ce sunt aceste medicamente? Niște inhibitori ai producției hepatice de colesterol, pentru că DA, colesterolul nu vine din alimentație, ci este făcut de ficat! După gafa medicală din anii ‘70 în care grăsimile alimentare au fost acuzate că ar crește riscul de boli cardio-vasculare, când de fapt vinovatul era zahărul, vine rândul unei alte strategii a industriei farma: trebuie să luăm statine pentru a diminua nivelul colesterolului în sânge și, implicit, pentru a scădea riscul de infarct și AVC.

Realitatea demonstrează că nu există o relație de cauzalitate directă între nivelul colesterolului și bolile de inimă, adică mai mult de jumătate din cazurile de infarct apar la persoane cu colesterol normal. Care sunt efectele negative ale statinelor? Majore și cu bătaie lungă. Pe lângă slăbiciunea/ durerile musculare (mialgii) și toxicitatea hepatică, aceste medicamente scad dramatic producția de colesterol din organism- ori fără colesterol, nimic nu mai funcționează cum trebuie! De la secreția de hormoni până la transmiterea impulsului nervos între neuroni, de la schimburile de substanțe între celule până la gradul de hidratare al pielii, grăsimile sunt esențiale. Fără grăsime nu putem trăi, nu ne putem apăra de boli, nu putem crește și nu ne putem “repara” celulele uzate.

Cel mai trist este faptul că lipsa cronică de colesterol la nivel cerebral afectează ireversibil integritatea și funcționarea sistemului nervos, creierul se “stafidește” și se usucă și ne mirăm de explozia din ultimii ani a bolilor neurovegetative și de frecvența alarmantă a cazurilor de Alzheimer. De frica colesterolului ne îndopăm de medicamente și ne pierdem mințile. La propriu!

Interesant este că aceste statine nu au niciun efect protector în cazul femeilor și, culmea, tot la femei efectele secundare/negative sunt cele mai grave. Cât despre bărbați, nivelul crescut de colesterol nu este un factor de risc, decât în asociere cu alte elemente agravante: prezența plăcilor de aterom (depuneri pe vasele de sânge), obezitate, diabet, hipertensiune, dislipidemie congenitală, adică toți factorii ce alcătuiesc Sindromul X Metabolic. În viața reală constatăm că există multe femei care trăiesc cu un nivel de colesterol peste 250 și au arterele curate, fără nicio urmă de placă de aterom și bărbați care fac infarct sau accident vascular cerebral deși analizele sunt în parametrii normali.

Cu siguranță suntem departe de a înțelege toate misterele corpului omenesc, însă un lucru e sigur: colesterolul nu ne este dușman, ci mai degrabă aliatul de nădejde al întregului organism în general și al sistemului nervos în special”, a scris Mihaela Bilic, în mediul online.

Citește și: Donatorii de celule stem fără venituri devin asigurați la sănătate timp de 10 ani fără plata CASS. Anunțul făcut de Horațiu Moldovan

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?