Ilie Bolojan, desființat de sondajul CURS. Premierul pierde încrederea românilor. PSD: „Nu e de mirare această prăbușire. Românii nu vor să mai plătească pentru orgoliile unui premier care pare tot mai desprins de România reală”

Un sondaj realizat de CURS relevă o scădere drastică a încrederii românilor în premierul Ilie Bolojan, șapte din 10 români exprimându-și dezamăgirea față de modul în care acesta conduce Guvernul României. În acest context tensionat, senatorul PSD, Mihai Fifor, a lansat o serie de critici dure la adresa prim-ministrului, afirmând că cifrele sondajului confirmă ceea ce populația simte zilnic: o reformă haotică, suportată exclusiv de cetățenii corecți și vulnerabili.
Irina Dumitrescu
22 sept. 2025, 17:30
Ilie Bolojan, desființat de sondajul CURS. Premierul pierde încrederea românilor. PSD: „Nu e de mirare această prăbușire. Românii nu vor să mai plătească pentru orgoliile unui premier care pare tot mai desprins de România reală”

Potrivit lui Mihai Fifor (PSD), nemulțumirea populației nu vine din refuzul de a accepta schimbarea, ci din inechitatea cu care sunt distribuite poverile. Mamele, veteranii, angajații, pensionarii și administrațiile locale sunt forțate să suporte costurile unei reforme improvizate, în timp ce persoanele cu legături politice și beneficiarii sinecurilor scapă neatinși. Senatorul PSD subliniază că tocmai această discrepanță alimentează revolta românilor.

Criticile vizează direct și stilul de guvernare al lui Ilie Bolojan. Actualul premier este descris de Fifor ca fiind tot mai rupt de realitatea din țară. Fostul edil este acuzat că și-a abandonat seriozitatea în favoarea unei atitudini fără empatie politică.

Vezi și SONDAJ CURS. Nicușor Dan, devansat în topul încrederii de către Călin Georgescu. AUR ar câştiga detaşat alegerile, USR- în picaj

Social-democratul susține că mesajul transmis de sondaj arată că românii nu mai acceptă o reformă aplicată cu brutalitate și fără discernământ. Mihai Fifor insistă că reformele se fac cu sprijinul oamenilor, prin echitate și corectitudine, nu prin impunerea unor măsuri care afectează doar populația cinstită, în timp ce marii profitori rămân protejați.

În ceea ce privește al doilea pachet de măsuri, rezultatele sondajului indică un procent mai mare de cetățeni care îl consideră nejustificat (29%) față de cei care îl susțin (24%). Aceste date completează tabloul unui climat social tot mai tensionat, în care încrederea în conducerea executivă se erodează rapid.

România reală, avertizează Fifor, cere o reformă justă, echilibrată și susținută de o viziune guvernamentală ancorată în nevoile și așteptările cetățenilor, nu o reformă dictată de orgolii și interese politice.

Mesajul transmis de Mihai Fifor pe rețelele sociale

„Recentul sondaj CURS nu face decât să confirme ceea ce oamenii simt pe propria piele: prăbușirea încrederii în premierul Ilie Bolojan este rezultatul unei „reforme” haotice, plătite exclusiv din buzunarele celor corecți și vulnerabili.

Șapte din zece români nu au încredere în premier și consideră că țara merge într-o direcție greșită. În cazul Pachetului doi de măsuri, procentul celor care îl consideră nejustificat (29%) îl depășește pe cel al celor care îl văd justificat (24%).

Citește și Ilie Bolojan se află cu demisia pe masă înainte de decizia CCR privind reforma pensiilor speciale. Nicușor Dan s-a întâlnit, în secret, cu liderii Coaliției la Palatul Cotroceni

Nu e de mirare această prăbușire. Românii sunt dispuși să accepte sacrificii atunci când situația o cere. Dar ceea ce îi revoltă este faptul că numai oamenii onești plătesc nota de plată – mamele, veteranii, angajații, pensionarii, administrațiile locale sufocate de reduceri absurde. Asta în timp ce sinecuriștii și clienții politici, care se înfruptă de ani de zile din funcții publice bine plătite, scapă neatinsi, iar experții în evaziune fiscală își continuă liniștiți afacerile, protejați de un stat slab și arbitrar.

Perseverența și seriozitatea care l-au consacrat pe Ilie Bolojan la Oradea s-au transformat, la Palatul Victoria, în arbitrar și lipsă de empatie. Oamenii sancționează acest dezechilibru: sacrificii pentru cei corecți, privilegii pentru cei conectați.

Iată, pe cifre, că românii transmit un mesaj clar: nu vor să mai fie doar ei cei care plătesc pentru haosul și orgoliile unui premier care pare tot mai desprins de România reală. Reforma nu se face cu barda. Reforma se face cu încrederea românilor de partea ta. Iar încrederea se câștigă dovedind că ești cu adevărat dispus să faci dreptate și să mergi cu barda după hoții și ticăloșii care sărăcesc această țară de ani și ani de zile!”, a scris PSD-istul pe Facebook.

Potrivit sondajului CURS, Călin Georgescu este politicianul cu cel mai mare capital de încredere, de 40%. În urma sa se află George Simion, pe un eșantion de 1.100 de persoane, liderul AUR este cotat cu 38% încredere. Președintele Nicușor Dan se situează pe locul al treilea, cu 34%, iar Sorin Grindeanu, liderul PSD, și Ilie Bolojan, președintele PNL, premier în funcție, beneficiază de doar 26% încredere, fiecare.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Sora lui Gigi Becali, lovitură de milioane de euro în afaceri! În ce proiect a decis să investească
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Conducerea cu permis expirat în 2026: ce sancțiuni primești și ce se întâmplă cu asigurarea
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil