Un profesor din Vaslui i-a dat în judecată pe Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Corneliu Porumboiu pentru că l-ar urmări prin satelit și ar vrea să-l asasineze: „Umblă înarmați, sunt posesori de arme. Am dovezi multe, lucrurile au degenerat”

Un profesor de limba română din Vaslui i-a dat în judecată pe Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Corneliu Porumboiu și Adrian Porumboiu pentru că aceștia îl urmăresc nonstop prin mijloace electronice și chiar s-au deplasat la el în sat pentru a-l asasina.
Mircea Filipescu
26 sept. 2025, 09:27
Un profesor din Vaslui i-a dat în judecată pe Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Corneliu Porumboiu pentru că l-ar urmări prin satelit și ar vrea să-l asasineze: „Umblă înarmați, sunt posesori de arme. Am dovezi multe, lucrurile au degenerat”

Un profesor de limba română din Vaslui îi cheamă în judecată pe Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Corneliu Porumboiu și Adrian Porumboiu și a cerut eliberarea unui ordin de protecție pe numele celor șase, acuzându-i de vătămări, hărțuire, intimidare, expunerea vieții private, amenințări cu moartea și chiar tentativă de omor prin împușcare.

Un profesor din Vaslui îi dă în judecată pe Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Corneliu Porumboiu și Adrian Porumboiu

Profesorul din Zăpodeni, Vaslui, susține că vrea să îi aducă în fața instanței pentru a aduce explicații în fața judecătorilor, mai ales cu privire la motivul pentru care ei doresc să îl împuște.

Motivând de ce are nevoie de ordin de protecție, profesorul din Vaslui a precizat că se află „într-un mare pericol” deoarece cei șase pârâți îl urmăresc prin satelit și ar vrea să îl asasineze.

Citește și : Obiceiurile șoferilor care deteriorează mașina. Mecanic auto: O termini fără să-ți dai seama

Reclamantul susține că are probe potrivit cărora cei șase au trecut prin micul sat vasluian și că purtau în acele momente arme letale, având scopul de a-l omorî și chiar și martori.

„În urmă cu mai mulți ani am primit tot felul de mesaje, precum că lumea din Bucuresti e cu ochii pe mine si pe familia mea. Și eu nu le-am luat în seamã, dar în cele din urmă acele lucruri s-au confirmat si am fost obligat să iau măsuri

Eu nu i-am cunoscut, nu am venit în contact cu dumnealor. De asta spun că dumnealor s-au comportat, mă rog, în necunoștință de cauză, fără să vorbească cu mine.

Am dovezi multe. Sunt chestiuni care țin de domeniul hărțuirii și al violării vieții private.

Nu poți să vorbești despre cineva, dacă nu ai avut niciodatã de-a face cu dânsul.

Sunt lucruri foarte intime, deci, chestiuni pe care eu nu mă asteptam să le aud niciodatã de la dânșii. Lucrurile au degenerat”, spune acesta, citat de Vremea Nouă.

Profesorul Afrăsinei vrea să meargă până la capăt

Profesorul, pe numele său de familie Afrăsinei, susține că a cerut și expertiza tehnică de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică, după ce ar fi aflat într-o discuție că cei șase îl urmăresc prin satelit și „prin mijloace ilegale de supraveghere”.

Apoi, i-a dat în judecată și pe polițiștii care nu i-au soluționat cererea.

„Eu am avut o stimă, un respect față de dumnealor, dar ideea este că, prin locurile pe unde mă duceam, prin școală, prin restaurante, prin gări, prin microbuze, prin diferite medii, aflam că se discuta despre mine.

Odată, le-am spus: „Dar eu sunt cel despre care vorbiți” și mi-au răspuns „Păi uitați ce spun următorii despre dumneavoastră, că toată lumea e cu ochii pe dumneavoastră și așa mai departe”. Și eu i-am întrebat: „Cum?” și ei mi-au explicat „Prin satelit, prin mijloace ilegale de supraveghere”, pentru care eu am solicitat expertiza tehnică a Poliției Cibernetice.”

Citește și : Ce este ”dosarul de pașapoarte” și cum pot românii să intre în posesia lui. O nouă lege ușurează accesul la informații importante

Profesorul este hotărât să meargă până la capăt pentru a-și căuta dreptatea în instanță deoarece nu înțelege motivul pentru care cei șase au ceva cu el și nu-l lasă în pace.

„Nu știu ce interes ar avea. Eu i-am acționat în judecată ca să vină să-mi explice.

Am introdus și o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Vaslui, ca să-mi explice de ce mă monitorizează. Ordinul de Protecție l-am solicitat pentru că au fost amenințări cu moartea.

Mi s-a spus că umblă înarmați, că sunt posesori de arme, de asta am cerut express Ordinul de Protecție și i-am chemat în judecată să-mi explice ce-au cu mine”, a spus Afrăsinei, adăugând următoarele întrebări:

1 – Cum au ajuns cei șase „tocmai de la București la Vaslui și mai departe, la Zăpodeni”?

2 – „Cine finanțează toate lucrurile astea”?

3 – „De ce domnul Pleșu nu i s-a adresat personal atunci când a venit la Zăpodeni?”

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, titular în Oțelul – FCSB! Primul „11” al roș-albaștrilor a fost anunțat încă de la prânz de Fanatik. Update exclusiv
Capital.ro
Viața pe Pământ va dispărea. Finalul omenirii, doar o problemă de „când”. Cât timp mai avem și cum va arăta sfârșitul lumii
Playtech.ro
Ce abateri sunt sancționate automat de noile radare fixe din România. Detalii tehnice despre sistemul e-Sigur, amenzile îți vin automat acasă
Adevarul
Misterul siluetei portocalii din noaptea morții lui Jeffrey Epstein. Înregistrarea video care contrazice declarațiile oficiale
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Sociologul Gelu Duminică îl sancționează sever pe Daniel Pancu: ”Prostia este infinită”
MediaFlux
Anunț pentru 9,5 milioane de români privind pensiile private! ASF a dat vestea duminică
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil