Veste proastă pentru cea mai mare comunitate de români, Nigel Farage, care conduce partidul Reform UK, este unul dintre marii favoriţi la postul de premier al Marii Britanii.
Nigel Farage a fost acuzat că „propagă teorii conspiraționiste absurde”, criticii considerând că declarațiile sale despre faptul că migranții est-europeni ar mânca lebede din parcurile regale sunt „preluate direct din repertoriul lui Trump”, notează The Independent.
În cadrul unui interviu la LBC, Farage a acuzat în mod fals românii din Marea Britanie că mănâncă lebede din parcuri, susținând, în fața prezentatorului LBC că pune „pariu pe zece lire că în următoarea lună vom găsi dovezi în acest sens”.
Prezentatorul LBC l-a întrebat pe Farage cine crede că mănâncă lebădele din Marea Britanie, care sunt o specie protejată în Regatul Unit, el a răspuns că sunt acei „oameni care provin din țări în care acest lucru este destul de acceptabil”. Presat să spună dacă est-europenii, românii și „oameni de genul acesta” sunt responsabili, Farage a răspuns: „Așa cred”, potrivit The Telegraph.
La scurt timp după ce Farage a făcut aceste afirmații, organizația caritabilă Royal Parks, care se ocupă de fauna sălbatică, a respins această ipoteză. „Nu ni s-a raportat niciun incident în care oameni să fi ucis sau mâncat lebede în cele opt parcuri regale din Londra”, este poziția oficială a organizației, conform Sky News.
De asemenea, mai multe persoane au criticat afirmațiile făcute de Farage, subliniind că o astfel de mișcare alimentează teoriile conspiraționiste și „îi face țapi ispășitori pe imigranți”.
Potrivit sondajului, la următoarele alegeri, Reform UK ar ajunge de la cinci locuri, deținute în prezent, la 311 mandate, cu 15 mai puțin decât cele necesare pentru a avea o majoritate, fiind cea mai mare creștere din istoria electorală a Regatului Unit.
Partidul Laburist ar obține 144 de locuri, în scădere de la cele 411 obținute la alegerile din 2024. Liberal Democrații sunt proiectați să câștige 78 de locuri, marcând o creștere fragilă față de alegerile de anul trecut.
Partidul Conservator ar urma să câștige doar 45 de locuri, cel mai slab scor din întreaga lor istorie modernă. Proiecția sugerează că 75% dintre noile mandate ale Reform UK ar fi obținute direct de la laburiștii, în timp ce conservatorii ar fi aproape eliminați din Țara Galilor și sud-vestul Angliei, regiuni care în mod tradițional susțineau conservatorii.
Sondajul de opinie realizat de YouGov a fost realizat pe un eșantion de 13.000 de respondenți, în ultimele trei săptămâni.
Boris Johnson a lansat un atac frontal asupra partidului Reform UK și a liderului acestuia, Nigel Farage, avertizând că formațiunea este „extrem de periculoasă” și Farage nu poate fi de încredere ca premier în contextul noilor tensiuni din Europa de Est.
Într-un interviu acordat podcastului The Sun-Harry Cole Saves the West, Johnson – care a condus guvernul britanic între 2019 și 2022, a exclus categoric posibilitatea de a se alătura partidului Reform UK, o formațiune de dreapta populistă, eurosceptică și anti-imigrație, chiar dacă a fost vehiculat ca un potențial transfer politic de către această formațiune.
„Avem nevoie de un guvern conservator care este puternic în domeniul apărării și care nu crede că problema din Ucraina a fost cauzată de faptul că NATO l-a provocat pe Putin”, a declarat fostul premier, denunțând viziunea geopolitică a partidului Reform, potrivit Independent.
Johnson a avertizat că pozițiile Reform UK cu privire la politica externă sunt periculoase, mai ales în contextul crizelor tot mai accentuate de securitate în estul Europei: „Priviți ce se întâmplă în Moldova, în Estonia, în Polonia, chiar și în Danemarca. Și întrebați-vă: vrem ca Marea Britanie să fie condusă de o formațiune care are încă o mulțime de membri de bază pro-Moscova și care a spus că NATO l-a provocat pe Putin?”
De asemenea, Johnson a criticat planurile economice ale formațiunii naționaliste Reform UK, în special intenția acesteia de a elimina plafonul pentru alocațiile acordate familiilor cu mai mult de doi copii, avertizând că o astfel de măsură ar crește presiunea asupra bugetului de stat. „Trebuie să cheltuim mai puțin pe servicii publice”, a spus el, sugerând că politica propusă de Farage este nerealistă și populistă.
„Partidul Reform era la zero în sondaje când eram eu prim-ministru… și asta pentru că am dus Brexitul la bun sfârșit”, a precizat fostul premier. În replică, partidul lui Nigel Farage a transmis un mesaj tăios, catalogând guvernarea lui Boris Johnson drept un eșec major: „Valul Boris a fost cea mai mare trădare din istoria politică recentă. Reform UK va face curățenie în urma dezastrului lăsat de Boris Johnson”.
Deși există suprapuneri ideologice între cei doi politicieni în ceea ce privește euroscepticismul și imigrația, relația dintre fostul lider conservator Boris Johnson și liderul populist de dreapta Nigel Farage rămâne tensionată. Farage însuși a exclus posibilitatea ca Johnson să fie primit în partidul său, iar Reform UK a făcut din atacurile la adresa „moștenirii Boris” un element central al strategiei sale electorale.
La rândul său, Johnson și-a reafirmat sprijinul pentru Partidul Conservator, pe care îl consideră „cel mai vechi și mai de succes partid din lume”, și a lăudat conservatorii din noua generație, precum Kemi Badenoch, pe care o descrie drept „cea mai sclipitoare și originală din punct de vedere intelectual” dintre liderii actuali.
Cazul lebedelor transforamte în friptură: Austriecii au făcut acuzaţii similare, Trump a făcut o afirmație similară în 2024
Afirmațiile lui Nigel Farage sunt un ecou al celor făcute de președintele american Donald Trump în 2024, potrivit cărora migranții haitieni ar mânca animalele de companie ale americanilor. Și în această situație, autoritățile din Springfield, Ohio, au demontat această ipoteză.
Deputații laburiști din Marea Britanie au subliniat că ultimele declarații ale liderului Partidului Reform UK sunt un alt exemplu al motivului pentru care nu ar trebui să se aibă încredere în el.
La începutul acestei săptămâni, Nigel Farage a anunțat că intenționează să elimine dreptul de ședere pe termen nedeterminat, principala cale prin care migranții pot obține cetățenia britanică, relatează The Guardian. Potrivit planului, cei care trăiesc și muncesc legal în Marea Britanie de cel puțin cinci ani și au acest statut ar urma să îl piardă, fiind obligați să solicite vize noi.