Elena Mogîldea Cernea este pe punctul de a se înscrie la Asia Express, însă nu alături de soțul ei. Care este motivul?

Elena Mogîldea Cernea vrea să participe la aventura Asia Expres, însă nu poate face echipă cu soțul ei, Bubu Cernea. Vedeta spune că ar pleca în competiție alături de fratele eu sau o prietenă apropiată.
Alexandra Dumitrescu
26 sept. 2025, 14:13
Elena Mogîldea Cernea este pe punctul de a se înscrie la Asia Express, însă nu alături de soțul ei. Care este motivul?

Elena Mogîldea Cernea joacă în serialele de la Antena 1 și este fan Asia Express. Își dorește din toată inima să trăiască, măcar o dată în viață, experiența celui mai dur show din România. Însă, chiar daca pentru ea lucrurile par simple, deoarece lucrează la Antena 1, soțul are „interzis”, fiindcă se află sub contract cu Pro TV. Vedeta este conștientă că nu va putea niciodată să facă echipă la Asia Express cu Bubu Cernea – producător muzical la Vocea României, însă tot e dispusă să își încerce norocul, dar neapărat într-o formulă potrivită.

Elena Mogîldea Cernea și Bubu Cernea au avut parte de o vară plină, în care mai mult au muncit decât s-au relaxat. Când a avut ea liber de la serialul “Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, Bubu a fost convocat la filmările pentru Vocea României, așa că abia luna viitoare vor avea parte de un sejur romantic în Italia, conform CANCAN.

Elena Mogîldea Cernea vrea să petreacă mai mult timp cu soțul ei

Întrebată despre viața profesională, vedeta a vorbit despre serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, despre cum și-a petrecut vara, precum și despre vacanța din Italia.

„Super bine! Am ajuns acum într-un punct cu răsturnări de situație extraordinar de fascinante. Nu știi niciodată la ce să te aștepți și noi abia așteptăm să primim episoadele următoare, să vedem ce se mai întâmplă cu toată situația per ansamblu. Evident, fiecare se uită pentru personajul lui, în ce situații mai intră, dar filmările merg foarte bine și pot să asigur telespectatorii că vor avea parte de niște surprize”.

Artista a mărturisit că vara ei a fost extrem de agitată, însă speră să se poată relaxa în Toscana pentru câteva zile.

„Da, așa este. Am fost plecați trei zile, într-adevăr, la mare, în Grecia, pentru că atunci ni s-au nimerit zilele libere comune. Măcar o săptămână sau zece zile nu am avut împreună. Eu am mai avut câteva zile libere în august, pentru că la sfârșit în iulie am terminat emisiunea la radio, în august am început filmările, dar cum nu filmez în fiecare zi, mi-a fost mai lejer un pic timpul. În schimb lui Bubu nu i-a fost atât de lejer și n-am putut să plecăm nicăieri. Sperăm însă, acum, în octombrie, să plecăm câteva zile.

În Toscana. Am fost în Toscana de Paște și, efectiv, ne-am îndrăgostit și am zis să mai dăm o tură”.

Citește și: Lovitură după lovitură pentru Diana Şoşoacă. Preşedinta S.O.S. ar putea fi audiată în Comisia Juridică din Parlamentul European: „Vin să mă ia cu tancul, cu macaraua?”

Elena Mogîldea Cernea: “Noi nu putem să facem echipă pentru că suntem în trusturi diferite”

Artista a făcut câteva dezvăluiri și din viața ei personală. Întrebată cine este cel mai romantic din relație, aceasta a răspuns:

„Bubu! Săptămâna trecută m-a surprins. Am avut spectacolul, a treia reprezentație la Palatele Mogoșoaia într-un cadru de poveste, și nu știm dacă vremea ne va mai permite să-l jucăm afară și i-am spus: dacă poți, uite, mi-ar plăcea, pentru că n-a venit la niciun spectacol de până acum și avea chiar multă treabă, pentru că sunt seri în care vine la trei noapte acasă. Dar totuși și-a rupt din timpul lui, a venit la spectacol să mă vadă și l-am văzut abia pe la mijlocul spectacolului. Și când l-am văzut îți dai seama ce bucurie am avut”.

Legat de participarea la Asia Express, Elena Mogîldea Cernea a spus că ar fi o experiență tentantă, însă alegerea partenerului de echipă nu este deloc ușoară.

„Ar fi fost frumos, dar, din păcate, noi nu putem să facem echipă pentru că suntem în trusturi diferite și nu avem cum. Da, absolut mă tentează, chiar sper la un moment dat să mă duc. Trebuie doar să găsesc formula potrivită astfel încât să nu ne facem nici de rușine și să ne descurcăm cât de cât.

Pe mama nu aș supune-o la astfel de aventură. Nici pe mama soacră n-aș vrea să o chinui. Cred că aș face o echipă bună cu fratele meu sau cu o prietenă”,  a declarat aceasta, pentru sursa citată.

La final, vedeta a declarat că este convinsă că ar fi un concurent potrivit pentru Asia Express, declarând că ar face față tentațiilor și dificultăților emisiunii.

Citește și: Mihai Mălaimare dezvăluie cum a luat țeapă de la un ucrainean în supermarket: „Va râde cu lacrimi despre prostia românilor”

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Plecare surprinzătoare în ultima zi din an de la Universitatea Craiova: „Îi mulțumim și îi dorim mult succes!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară. Ne-a părăsit un mare artist: A inspirat generații la rând
Playtech.ro
Cele mai frumoase mesaje de Anul Nou 2026 pentru cei dragi, Urări din inimă pentru un început luminos
Adevarul
Adevăratul An Nou românesc: sacrificii, pluguri, zei. Revelionul băgat de comuniști în casele românilor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cu cât cresc taxele și impozitele pe clădiri și mașini în București în 2026. Categorii la care impozitul scade
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend