Protestatarii bulgari au făcut plajă în faţa guvernanţilor care se pregătesc să intre în vacanţă

Câteva zeci de bulgari s-au strâns, miercuri, pentru a 48-a zi consecutiv în faţa clădirii parlamentului pentru a protesta împotriva guvernului socialistului Plamen Oreşarski, a mafiei şi a corupţiei. O parte din manifestanţi a venit în costume de baie şi a improvizat o plajă pe bulevard, ironizându-i astfel pe parlamentari, care la sfârşitul săptămânii intră în vacanţă pentru 32 de zile.
Iulian Tudor
31 iul. 2013, 11:53
Protestatarii bulgari au făcut plajă în faţa guvernanţilor care se pregătesc să intre în vacanţă

Unii demonstranţi au apărut în costume de baie, alţii au adus cu ei prosoape, umbrele şi chiar o piscină gonflabilă.

Manifestanţii i-au huiduit pe parlamentarii care veneau la serviciu. Ei s-au declarat revoltaţi de faptul că Parlamentul va intra în vacanţă, în loc să se ocupe de Codul Electoral în vederea convocării cât mai repede a alegerilor anticipate. Protestatarii sunt nemulţumiţi şi de proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat, discutat miercuri în a doua lectură de parlament. Propunerea guvernului prevede obţinerea unui împrumut de 500 milioane de euro. În opinia protestatarilor, aceşti bani vor fi cheltuiţi de mafia politică, iar apoi împrumutul va fi plătit de popor, se arată într-o corespondenţă a Agerpres.

În acelaşi timp, cinci partide de dreapta care nu sunt reprezentate în parlament au organizat în piaţa parlamentului o discuţie pe marginea rectificării bugetului. Formaţiunile din aşa-numitul „Bloc de reforme” l-au invitat la discuţie pe premierul Plamen Oreşarski, pe miniştri din cabinetul său şi pe deputaţi, dar niciunul nu a venit. De aceea, discuţia a luat forma unei conferinţe de presă la care politicienii de centru-dreapta au anunţat că rectificarea bugetului nu are niciun rost, pentru că diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile estimate nu este aşa de mare ca să nu poate fi acoperită şi fără un nou împrumut.

În Parlament, liderul partidului conservator GERB, Boiko Borisov, i-a acuzat pe socialişti că ei sunt de vină pentru faptul că veniturile la buget sunt mai mici decât cele estimate. Borisov a spus că la această situaţie a contribuit faptul că guvernul lui a fost nevoit să demisioneze în februarie în urma unor manifestaţii de stradă sprijinite de socialişti. Pentru prima dată, Borisov a spus că cel mai bine ar fi ca eventualele alegeri anticipate să nu fie organizate la toamnă, ci în mai 2014, în acelaşi timp cu alegerile pentru Parlament European. În opinia sa, astfel vor fi economisiţi bani, pentru că cele două scrutine ar fi organizate simultan.

În jurul prânzului, poliţia a reţinut pe unul dintre protestatari pe motivul că acesta nu s-a supus ordinului de a elibera carosabilul bulevardului din spatele parlamentului. Potrivit unor manifestanţi, în momentul arestării, tânărul a fost lovit cu cruzime de oamenii legii.

Protestele din Bulgaria au început la 14 iunie, după ce Guvernul sprijinit de socialişti, etnici turci şi ultranaţionalişti, l-a nominalizat pe mogulul de presă Delian Peevski, o persoană foarte controversată, la şefia Agenţiei de Securitate Naţionale, DANS. Deşi a două zi decizia a fost revizuită, protestele au continuat. Manifestanţii susţin că actualul guvern trebuie să demisioneze pentru că s-a discreditat prin nominalizarea lui Peevski. În ultimele zile se observă că numărul protestatarilor scade, iar la mitingurile de seară, la Sofia se strâng 2.000-3.000 de protestatari, în timp ce dimineaţa, în faţa parlamentului se adună de la câteva zeci la câteva sute de oameni care îşi beau cafeaua în piaţă, strigând „Demisie” şi „Mafie” înainte să meargă la serviciu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Fostul antrenor al Craiovei, analiză dură! Ce spune despre începuturile slabe de meci ale campioanei. Exclusiv
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat