Kaufland dezvăluie cum susține micii producători români: „81% din cheltuielile totale cu furnizorii au mers către parteneri locali”

Kaufland ajută producătorii locali din România și chiar redirecționează 81% dintre cheltuielile totale cu furnizori către partenerii locali. Mai mult, îndeamnă producătorii români să se organizeze în cooperative pentru a putea livra constant la volume mari.
Irina Dumitrescu
02 oct. 2025, 22:24
Kaufland dezvăluie cum susține micii producători români: „81% din cheltuielile totale cu furnizorii au mers către parteneri locali”

Oana Lungu, Director Executiv Achiziții, Kaufland România și Moldova a oferit un interviu pentru Revista Biz în care a vorbit despre tendințele de consum ale clienților Kaufland, evoluția sortimentelor, strategiile folosite de companie dar și modul în care susține producătorii locali.

Kaufland dezvăluie cum îi ajută pe producătorii români

În privința modului în care sunt sprijiniți producătorii locali, directorul executiv achiziții Kaufland transmite că parteneriatele cu producătorii locali sunt o prioritate strategică, mai ales că 81% dintre cheltuielile totale cu furnizori au mers către partenerii locali, ceea ce aduce bani înapoi în economia românească.

„Parteneriatele cu producătorii locali reprezintă una dintre prioritățile noastre strategice. Colaborăm deja
cu aproximativ 2.500 de furnizori din România, iar în 2024 peste 81% din cheltuielile totale cu furnizorii au mers către parteneri locali – adică mai bine de 2,93 miliarde de euro. Practic, 65 de cenți din fiecare euro cheltuit la casele Kaufland se întorc direct în economia românească.

Citește și : O nouă fabrică se deschide lângă Botoşani. Compania românească s-a asociat cu un lider de piaţă din Germania, iar unitatea va aduce 200 de noi locuri de muncă

Pe lângă listarea în magazine, susținem producătorii și prin târguri naționale, unde le oferim gratuit spațiul de vânzare și logistica necesară pentru a-și aduce produsele mai aproape de consumatori. Am dezvoltat și programe dedicate, care cresc capacitatea de producție și aduc inovație pe piață – de la „Porc născut și crescut în România”, parte din Raftul Românesc, până la marca proprie „Vreau din România”, cu peste 270 de produse realizate după rețete tradiționale.

Avem și avantajul de a face parte dintr-o rețea internațională, ceea ce ne permite să promovăm produsele românești și pe piețele externe – atât articole marcă proprie, cât și branduri locale, sprijinind astfel furnizorii să ajungă dincolo de granițe.

Când vine vorba despre criteriile de listare, ne uităm în primul rând la raportul calitate–preț și la cerințele logistice de bază: ambalare corespunzătoare, cod EAN și posibilitatea de a fi livrate către centrele noastre logistice sau direct în magazine. În unele cazuri, sunt necesare și certificări specifice – cum este certificarea ecologică pentru produsele bio. Ulterior, echipa de achiziții analizează cererea, spațiul disponibil la raft și gama existentă, pentru a decide dacă listarea se face local, regional sau național.

Decizia finală are la bază documentație solidă – de la date interne la studii independente și analize de trenduri –, dar la fel de importantă rămâne dorința producătorului de a construi un parteneriat pe termen lung, bazat pe încredere și dezvoltare comună”, transmite directoarea executivă achiziții Kaufland pe România și Moldova.

Reprezentanta Kaufland a vorbit și despre cum compania susține micii producători români. Astfel, pe lângă faptul că îi ajută să se organizeze, îi susține cu vizite pe teren, certificări precum GLOBAL G.A.P. și le oferă structura de care au nevoie.

„Sprijinirea micilor producători înseamnă, înainte de toate, să le oferim structura de care au nevoie pentru a face pasul către un lanț de retail modern. De aceea, colaborăm strâns și cu cooperative agricole. Acestea îi ajută să se organizeze, să aibă acces la depozite, ambalare, etichetare și transport, astfel încât produsele lor să ajungă constant pe rafturi, la standardele cerute.

Pe lângă infrastructură, investim în consultanță și mentorat – punem la dispoziție ghiduri de bune practici, vizite pe teren și sprijin pentru certificări precum GLOBAL G.A.P., care pot fi dificil de obținut pentru fermele mici.

Citește și : Cum vrea Ryanair să prindă pasagerii cu bagaje prea mari la îmbarcare. Măsura vizează și România

În continuare, ne dorim să extindem acest segment prin încurajarea micilor producători să se organizeze în cooperative, pentru că doar așa pot livra constant, în volume mari și la nivelul de calitate cerut. Relația cu producătorii se construiește în timp, cu încredere și implicare, iar pentru noi acest angajament rămâne o prioritate pe termen lung”, mai arată Oana Lungu, Director Executiv Achiziții, Kaufland România și Moldova.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat