Fostul şef al FMI va fi judecat în 2014 pentru „proxenetism în formă agravată”

Fostul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, care a scăpat de un proces în SUA în urma unui aranjament financiar, va fi judecat în Franţa anul viitor pentru 'proxenetism în formă agravată', transmite AFP, citând surse judiciare, potrivit Agerpres.
Romania TV
31 iul. 2013, 17:51
Fostul şef al FMI va fi judecat în 2014 pentru

Parchetul, care ceruse la 11 iunie neînceperea urmării penale a lui Strauss-Kahn, considerând că nu există probe suficiente împotriva acestuia, nu va face recurs la decizia pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de judecători, de trimitere în faţa tribunalului corecţional, a anunţat AFP procurorul din Lille, Frederic Fevre.

După doi ani de instrumentare a cazului, magistraţii care se ocupă de dosarul cunoscut sub numele de ‘Carlton din Lille’ au decis inculparea a 13 persoane, între care şi fostul şef al FMI, pentru ‘proxenetism în formă agravată’, precum şi a unei a 14-a persoane, pentru ‘complicitate la escrocherii şi abuz de bunuri sociale’.

Infracţiunea de ‘proxenetism în formă agravată’ este pasibilă cu închisoarea pe 10 ani şi o amendă de 1,5 milioane de euro.

DSK, în vârstă de 64 de ani, care a afirmat tot timpul că nu ştia că femeile care îi fuseseră prezentate la petrecerile la care participase, în special la Paris şi Washington, erau prostituate plătite, a denunţat, vineri, într-un comunicat difuzat de avocaţii săi, decizia judecătorilor din Lille.

Ultima dintre aceste serate la care a participat DSK a avut loc la Washington, înaintea arestării sale la hotelul Sofitel din New York, ce a declanşat un scandal cunoscut la nivel mondial care l-a determinat să demisioneze de la conducerea FMI şi care a pus capăt ambiţiilor sale prezidenţiale în Franţa. În decembrie, un acord financiar confidenţial a fost încheiat între DSK şi Nafissatou Diallo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Într-un interviu pentru televiziunea rusă, acordat miercuri, Dominique Strauss-Kahn a afirmat că politica ţine ‘de trecut’ şi că doreşte să se dedice noilor sale funcţii consultative. DSK a fost numit în luna iulie membru în Consiliul de supraveghere a două instituţii financiare deţinute majoritar de puterile publice ruse: Fondul rus pentru investiţii directe (RDIF) şi Banca rusă de dezvoltare a regiunilor (BRDR), controlată de grupul petrolier Rosneft.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România