Cristian Daminuță, acum în vârstă de 35 de ani, fost jucător la Dinamo și Viitorul Constanța, respectiv junior la Inter și AC Milan, a ajuns la sapă de lemn. Este acum agent de securitate la Aeroportul din Timișoara însă nu se lasă: susține că este cea mai bună alegere pe care a făcut-o vreodată.
Cristian Daminuță se consideră „cel mai păcălit fotbalist din istoria României” și a vorbit despre regretele pe care le are din cariera de fotbalist, arătând că a luat decizii greșite de-a lungul vieții.
„Sunt agent de securitate la aeroport, am început o viață nouă. Sunt foarte bucuros de drumul pe care l-am ales, ar fi trebuit să fac mai devreme acest pas.
Eu sunt un tip direct și nu-mi place să caut alibiuri. Din păcate, în fotbalul din ziua de azi, băieții ăștia au de suferit, mai mult trebuie să ții capul plecat decât să vorbești.
Citește și : Gigi Becali a şters pe jos cu Răzvan Burleanu. „Tu trebuie să execuţi! Tu eşti sclavul nostru!”
Păcat că, în lipsa creierului, să zic așa, am luat niște decizii greșite. M-am lăsat dus de val, nu am avut oamenii potriviți lângă mine și fiecare și-a văzut interesul. Am avut un parcurs foarte bun la începutul aventurii la Inter. Am avut un aport foarte, foarte ofensiv, am dat în 7 meciuri 4 goluri.”, transmite Daminuță.
Cristian Daminuță vorbește despre treci decizii capitale care i-au marcat viața. Prima dintre ele, când a cerut să fie împrumutat de Inter în Serie B, apoi că a fost mereu deschis, ceea ce l-a făcut să tot apară în tabloide, iar nu în cele din urmă, faptul că a plecat de la Viitorul.
„Am avut 3 decizii capitale în viață. Prima a fost în momentul în care, după un sezon la Inter Primavera, deja simțeam că pot mai mult. Eram obișnuit din România, unde aveam 40 de meciuri în Liga 2, plus debutul la Poli în Liga 1.
Simțeam că e un pas înapoi, nu din punct de vedere fotbalistic, nivelul era ridicat. Am cerut să mă lase să plec împrumut undeva în Serie B.
N-aș mai pleca la drum cu oamenii nepotriviți. În al doilea rând, toți banii pe care i-aș fi câștigat din fotbal i-aș fi investit în mine: preparator fizic, psiholog, nutriționist. Sunt bucuros că am putut să-mi iau o casă.
Eu n-am avut vicii sau chestia să-mi iau mașini. Fiind un tânăr necopt la minte, mai ieșeam în oraș, mai luam o haină, mai mergeam în vacanță, dar nu făceam exces. Nu mi-am bătut joc de bani, pentru că nu erau prea mulți.
Eu am fost cel mai păcălit fotbalist din istoria României! M-am transferat la Inter la 18 ani, în ideea în care eram pe radarul multor echipe din Europa. M-am transferat pe 3.000 de euro salariu.
În al doilea rând, figuram pe foaia de transfer cu o sumă de un milion și câteva sute de mii de euro. Trecerea de la Inter la AC Milan am făcut-o de la 3.000 la 6.000 de euro, iar magazionerul avea 10.000. În primul rând, trecerea s-a făcut de pe o zi pe alta.
Citește și : Ce meserie ar fi avut Ioan Becali dacă nu era agent FIFA. „Pe plantaţie, frumos, aveam 50-60 de oameni”
Felul meu de a fi a fost mereu deschis. Am cochetat cu prima echipă a lui Poli la 14 ani. Aveam colegi ca Moldovan, Contra, Ovidiu Petre. În România, imediat ți se pune etichetă. Greu mai scapi de ea, nu ți se mai dă șansa să demonstrezi pe teren.
În perioada aceea nu consumam alcool, eu eram un puști. Ieșeam și eu, ca oricare dintre sutele de fotbaliști, iar a doua zi doar eu apăream în tabloide.
Am avut 2 sezoane fantastice sub comanda domnului Hagi. Mie îmi expira contractul cu Milan, iar la Viitorul erau salarii foarte mici atunci. Tănase și Benzar aveau salarii de câteva sute de euro.
Eu mă gândeam că pot obține câteva mii. Atunci mi-a picat oportunitatea de a pleca în Irak și a fost o catastrofă. Dacă rămâneam la Viitorul… Ei în următorul an au ieșit campioni, altfel îți găseai echipă din postura de campion al României”, a declarat Cristian Daminuță, la Digi Sport.