Sorin Alexandrescu, chemat din nou la DNA

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a mers joi dimineaţă la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se comunica prelungirea cu 30 de zile a interdicţiei de a părăsi ţara, dispusă în dosarul de şantaj, informează România TV.
Romania TV
01 aug. 2013, 06:57
Sorin Alexandrescu, chemat din nou la DNA

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.

În acelaşi dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, este urmărit penal pentru complicitate la şantaj, a anunţat, luni, DNA. Anchetatorii susţin că probatoriul din acest caz relevă implicarea lui Voiculescu în activităţile desfăşurate de Alexandrescu.

În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj.

În dosar este urmărit penal şi fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau pemiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea. Anchetatorii susţin că Pop l-ar fi informat pe Alexandrescu despre un control al Gărzii Financiare şi i-ar fi dat copii ale unor documente ce priveau firmele vizate de verificări, care, dacă ar fi fost făcute publice, ar fi putut compromite RCS&RDS şi pe administratorul acesteia, Ioan Bendei.

Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu, l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.

„Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV Antena 3, sub forma unor ştiri, materiale cu caracter denigrator la adresa părţii vătămate. În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menţinerii şi amplificării stării de temere induse părţii vătămate, pe postul de televiziune Antena 3 şi pe cele aparţinând SC Antena TV Group SA, a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată”, a precizat DNA.

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Adrian David, românul condamnat pentru spionaj în Rusia va petrece 15 ani în condiții infernale: cum arată ”lagărele” deținuților și ce sunt obligați să facă
Capital.ro
Vechimea pentru pensie. Crește contribuția la sistemul de pensii după 1 iulie. Cât achiți pentru un an
Playtech.ro
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur ca în ’77 ar lovi Bucureștiul în 2026. „Problema este efectiv masivă”
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Mitică Dragomir și Florin Tănase, dialog neverosimil: ”Bîrligea are niște speriați în spate!”. Gigi Becali a reacționat imediat
MediaFlux
Daciana Sârbu îi face plângere penală ministrei Oana Țoiu. Ce s-a întâmplat cu Irina, fata lui Victor Ponta, după ce i-a fost refuzată îmbarcarea într-un avion spre România
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj