A început pelerinajul de Sfânta Parascheva. Mii de oameni stau la rând în ploaie pentru a se închina la moaşte, la Iași

Mii de pelerini aşteaptă la rând, în ploaie, să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor rămâne la Iași până în după-amiaza zilei de 15 octombrie, iar punctul culminant al pelerinajului va fi pe 14 octombrie, când este prăznuit hramul Ocrotitoarei Moldovei.
Alina Costache
08 oct. 2025, 11:40
A început pelerinajul de Sfânta Parascheva. Mii de oameni stau la rând în ploaie pentru a se închina la moaşte, la Iași

Pelerinajul religios de la Iaşi de Sfânta Parascheva. Racla cu sfintele moaşte a fost scoasă miercuri din catedrală în cadrul unei procesiuni, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Racla a fost purtată pe umeri de un sobor de preoţi şi aşezată apoi spre închinarea miilor de pelerini care aşteptau deja la rând.

Străzile din jurul catedralei ieşene au fost închise circulaţiei, iar rândul pelerinilor măsoară câteva sute de metri.

Citește și: Arhiepiscopia Iașilor, programul pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași

Câteva mii de credincioşi au ajuns la Iaşi de la Voluntari, aceştia fiind îmbarcaţi în autocare, cu sprijinul primăriei din localitate.
Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi în apropierea zilei de 14 octombrie, când fluxul de participanţi va fi continuu, iar şirul de credincioşi se va întinde pe aproximativ trei kilometri, cu un timp de aşteptare care poate ajunge între 16-20 de ore.
Pentru a evita aglomerarea şi producerea de busculade, s-a realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordache Lozonschi – str. Cloşca – str. Petru Movilă – str. Uzinei – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu – Blvd. Regele Ferdinand I al României.
Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, preoţi, voluntari şi forţele de ordine vor fi prezenţi în zonele de deplasare ale pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare.
Jandarmeria le cere pelerinilor care ajung la Iaşi să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizatori şi să respecte regulile privind accesul în zonă.

Citește și: Câți bani s-au strâns cu prilejul pelerinajului la racla Sfintei Cuvioase Parascheva din donațiile credincioșilor. Care este destinația banilor. Preot: „Ajung tot la oameni sub o formă sau alta”

Anul acesta, pelerinii care vin la Iaşi se vor putea închina şi la un fragment din moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.

În 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul lui Emil Gânj. Criminalist: „Probabil că și-a luat viața”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?