Cum își făcea Dan Voiculescu relațiile în tinereţe, la piscina Lido cu valuri a protipendadei bucureștene: „Aici se relaxau nomenclaturiştii”

În anii ’60-’70, când România trăia în plin comunism, puține locuri din București aveau aura de exclusivism și libertate pe care o emana Piscina Lido, celebra piscină cu valuri de pe bulevardul Magheru – simbolul suprem al vieții mondene. Era un loc unde se reuneau artiști, sportivi, figuri influente ale regimului și tineri ambițioși care visau la o altă lume. Printre ei se afla și Dan Voiculescu, un student tenace la Comerț Exterior, care își croia drumul într-o societate închisă, dar nu lipsită de breșe.

Dan Voiculescu: „Cel mai greu cu banii, îmi aduc aminte, de un episod legat de, cum îl cheamă pe cel de la România TV, Ciutacu…”/ Replica lui Ciutacu: „Am plecat la Antene cu trei salarii neplătite, dar le-am primit eşalonat”

Invitat în podcastul „Fain & Simplu” cu Mihai Morar, Voiculescu a povestit cu nostalgie și luciditate despre perioada în care mergea la Lido cu orice preț, nu pentru luxul în sine, ci pentru oportunitățile de networking și rafinarea abilităților sociale.

„Cred că era vorba de o trăsătură a mea – lupta. Toată viața m-am luptat. Și atunci a fost la fel: colegii mei mergeau la piscina Lido, care era un simbol al bunăstării. Eu nu aveam resurse, dar nu am renunțat. Găseam mereu o cale să fiu acolo.”

Alte articole

Confesiuni de mogul! Cum a făcut Dan Voiculescu primul milion: „Totul a început cu 7 dolari pe zi și un salam”

Care a fost legătură dintre Crescent şi Securitate. Tribunalul Bucureşti a dat verdictul după 35 de ani

În acea perioadă, Piscina Lido era un microcosmos social. Aici se relaxau nomenclaturiștii, actorii celebri, sportivii de top și tinerii din familii bune. Prezența acolo însemna statut, apartenență, acces la rețele informale de putere.

Dan Voiculescu, venit dintr-un mediu modest și cu doar două costume în garderobă – unul „sare și piper” pentru serviciu și unul sobru pentru ocazii speciale – nu avea privilegiile celor din elita vremii. Dar avea determinare și spirit de observație.

„Deși aveam puține haine, am reușit să intru în lumea asta bună a Bucureștiului, acolo la Lido. De la chelnerii de acolo am învățat talentul de a măsura oamenii dintr-o privire.”

Într-o mărturisire neașteptată, Dan Voiculescu povestește cum ospătarii de la Lido i-au devenit, fără să știe, mentori într-o artă esențială pentru viitoarea sa carieră: evaluarea rapidă a oamenilor.

Spovedania lui Dan Voiculescu, dezvăluiri despre conturile din capitalele lumii: „La cine au rămas banii lui Ceauşescu?”/ Despre conflictul cu Băsescu: „A dat cu pumnul în masă”

„Ospătarii adevărați erau profesioniști desăvârșiți. Observau tot: când clientul vrea să schimbe paharul sau când face un semn subtil. Agilitatea lor m-a impresionat enorm. De atunci am început să-i observ și eu pe oameni: după mers, haine, expresia feței, palmă. Încercam să-mi dau seama ce profesie au, ce vârstă, ce caracter.”

Această practică avea să devină una dintre cele mai utile abilități ale lui Dan Voiculescu în anii următori, atât în mediul de afaceri, cât și în cel politic și mediatic.

Perioada Lido a coincis cu momentul în care Dan Voiculescu și-a ales conștient drumul profesional: Comerțul Exterior – singura modalitate reală de a lucra cu lumea capitalistă în acea vreme.

„România trăia în socialism. Nu vedeam un viitor în principiile socialiste, nici pentru mine, nici pentru țară. Așa că am ales să lucrez în sistemul capitalist, dar din interiorul sistemului socialist. Comerțul exterior era poarta de ieșire.”

Pentru tânărul Dan Voiculescu, Lido nu era doar un loc de relaxare – era o școală de viață. Acolo a învățat să observe, să înțeleagă dinamica socială, să își construiască o rețea și să se poziționeze într-o lume dominată de aparențe și conexiuni subtile.

Ani mai târziu, aceste lecții aveau să-l ajute să devină unul dintre cei mai influenți oameni din media și afaceri din România postdecembristă. Podcastul integral cu Dan Voiculescu poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube „Fain & Simplu” cu Mihai Morar.