Irina Columbeanu a trăit în România alături de tatăl ei, Irinel Columbeanu, după divorțul părinților. A fost înscrisă la Școala Franceză din București, iar mama ei, Monica Gabor, s-a mutat în Malibu. La un moment dat, situația tatălui ei s-a deteriorat rapid, iar Irinel nu și-a mai permis să plătească taxa de școlarizare. Astfel, Monica a luat decizia de a o lua pe Irina în Statele Unite.
Vezi și FOTO Irina Columbeanu calcă pe urmele mamei sale. S-a afișat cu o geantă care costă cât o garsonieră
Ajunsă în America, Irina a trebuit să se adapteze unei culturi noi, să învețe o limbă diferită și să facă față provocărilor academice și sociale. Ea a povestit cum tachinările legate de accentul ei au fost un motiv de a excela la învățătură.
În interviul acordat publicației Shoutout LA, Irina Columbeanu a vorbit în premieră despre cât de greu i-a fost, de fapt, când a ajuns în SUA: „Când m-am mutat în SUA din România, în clasa a VI-a, tachinările legate de accentul meu m-au motivat să excelez academic și să-mi stabilesc obiective clare”.
Totuși, răutățile colegilor au ambiționat-o să învețe foarte bine și să se implice în diverse proiecte. De pildă, în primul an de liceu, fiica Monicăi Gabor a fost numită Cetățeanul Anului de către Malibu Times pentru contribuțiile sale prin voluntariat.
De asemenea, în perioada liceului, Irina a fost președinta clubului Zanmi, o organizație ce ajută femeile din Haiti să câștige un venit prin confecționarea de păpuși și coșuri din materiale trimise din Statele Unite. În plus, a fost activă în cadrul concursurilor de proces simulat, devenind vicepreședinta echipei și câștigând premii pentru pledoariile sale.
Una dintre cele mai impresionante realizări ale Irinei Columbeanu a fost implicarea într-o inițiativă națională numită GoBabyGo, care transforma mașinuțele de jucărie în dispozitive sigure de mobilitate pentru copiii cu dizabilități.
Mai mult, aceasta a lansat un brand dedicat conștientizării asupra suicidului, cu scopul de a încuraja discuțiile și educația pe tema importanței de a-i face pe ceilalți să se simtă văzuți și valoroși. A strâns 10.000 de dolari pentru un centru de wellness, ceea ce arată angajamentul ei față de cauzele sociale.
„În primul an de liceu, am fost numită Cetățeanul Anului de către Malibu Times, pentru contribuțiile mele în comunitate prin voluntariat. Am fost președinta și membră a Zanmi, un club de la Malibu High prin care ajutam femei din Haiti să câștige un venit confecționând păpuși și coșuri din materiale pe care noi le trimiteam.
Am participat timp de patru ani la concursuri de proces simulat (mock trial), ajungând vicepreședinte și câștigând premii pentru pledoariile mele în ultimul an. De asemenea, am coordonat echipe în cadrul GoBabyGo, o inițiativă națională ce transformă mașinuțe de jucărie în dispozitive sigure de mobilitate pentru copiii cu dizabilități.
Am lansat un brand de conștientizare asupra suicidului, cu scopul de a încuraja discuțiile și de a educa lumea despre importanța de a-i face pe ceilalți să se simtă văzuți și valoroși. Am strâns 10.000 de dolari pentru Wellness Center.”, a relatat Irina.