Roxana Vancea își duce copiii la biserică în fiecare duminică: „Pentru mine, împărtășirea copiilor este un moment foarte important”

Roxana Vancea, în vârstă 35 de ani, este o persoană profund credincioasă, care a crescut într-o familie religioasă, obișnuind să meargă, încă din copilărie, la biserică și să se roage lui Dumnezeu.
Alexandra Dumitrescu
18 oct. 2025, 19:07
Roxana Vancea își duce copiii la biserică în fiecare duminică: „Pentru mine, împărtășirea copiilor este un moment foarte important”

Roxana Vancea încearcă să-l învețe și pe fiul ei, care are aproape patru ani, ce înseamnă să mergi la biserică și să te împărtășești.

Bruneta îl duce, în fiecare duminică, pe Zian și pe fratele lui mai mare, Milan (8 ani) la biserică, pentru a se împărtăși.

„Pentru mine, împărtășirea copiilor este un moment foarte important, un dar pe care încerc să îl cultiv în sufletele lor încă de mici. Cred că este esențial ca ei să crească având o legătură vie cu biserica și cu Dumnezeu, să înțeleagă că nu este doar o tradiție, ci o întâlnire reală cu Hristos, care le aduce pace, curățenie și bucurie.Îi duc la biserică în fiecare duminică, iar împărtășirea a devenit un firesc al vieții noastre de familie. Este o bucurie să îi văd cum se apropie de Sfântul Potir cu inimile deschise și cu zâmbetul pe chip, iar pentru mine, ca părinte, e cea mai mare împlinire — să știu că învață să-L iubească pe Dumnezeu și să crească în credință”, a povestit Roxana Vancea pentru Click!

„În plus, la biserica unde mergem noi, părintele i-a cucerit de la primele interacțiuni. Zian chiar mă amenință atunci când îl cert că mă pârăște părintelui”, a mai povestit, zâmbind, Roxana Vancea.

Citește și: Perioada dificilă prin care Raluka a trecut în copilărie: „Mama a dus greul și o admir enorm pentru puterea ei”

De asemenea, Roxana Vancea iubește copii și este deja nașa a doi micuți. Cel de-al doilea botez a avut loc în luna mai a acestui an, iar bruneta abia așteaptă ca finul să mai crească puțin pentru a-l putea lua cu ea peste tot, alături de fiul său.

„Ne-am creștinat și finuțul tot aici. Încerc să fiu o nașă implicată. Am noroc că și fina mea e foarte credincioasă. Și-l duce la împărtășit pe cel mic. Aștept să crească să-l pot lua după mine și pe el la activități. Că eu sunt numai într-o plecare cu copiii”, a mai spus Roxana Vancea care se plimbă peste tot cu Zian și fratele lui mai mare, Milan.

Roxana Vancea are un corp de invidiat iar secretul ei de acum este că în anotimpul mai rece obișnuiește să petreacă mai mult timp în sala de sport.

“Eu mereu arăt mai bine iarna pentru că stau mai mult în sală”, a mai spus Roxana Vancea.

Citește și: Animalul de companie, considerat „bagaj” de Curtea Supremă a UE! Ce înseamnă asta pentru companiile aeriene

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT