Record de amenzi pentru o prostituată: A adunat peste 300 de amenzi pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Record de amenzi pentru o prostituată prinsă pe autostrada Bucureşti Ploieşti. Tânăra a reuşit performanţa de a aduna peste 300 de amenzi pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume. Doar anul acesta a primit o sancţiune la fiecare două, trei zile. Nu a plătit însă niciuna până acum.
Romania TV
02 aug. 2013, 14:46
Record de amenzi pentru o prostituată: A adunat peste 300 de amenzi pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Veronica Mocanu, în vârstă de 33 de ani, a fost amendată de peste 300 de ori pentru practicarea prostituţiei. 50 le-a primit doar anul acesta, ceea ce înseamnă că oamenii legii au găsit-o pe picior greşit şi au sancţionat-o odată la două, trei zile.

„Pietonilor le este interzisă circulaţia pe autostradă, ca pieton nu avea ce să caute pe autostradă. În subsidiar că persoana respectivă a fost sancţionată de nenumarate ori pentru practicarea prostituţiei în spaţiile de servicii pe autostradă este o a doua problemă”, a declarat Carol Vârnă, Şeful Poliţiei.

Femeia a fost escortată din nou la sediul Poliţiei pentru amprentare şi sancţionare.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine a pierdut sfertul cu Suedia. Hagi face, în sfârșit, lumină și arată vinovatul
Capital.ro
Semnal de alarmă la Veneția: măsura care ar putea descuraja complet turiștii
Playtech.ro
Ce perioade sunt considerate vechime la pensie chiar dacă nu ai avut un loc de muncă. Mulți români nu știu că se iau în calcul
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?